Cetatea care a căpătat aer medieval. Luptă între cavaleri și dansul domnițelor la Târgoviște

×
Codul embed a fost copiat

Vechea Cetate de Scaun a Țării Românești, Târgoviște, a căpătat sâmbătă un aer medieval.

 Turiştii au putut să asiste la lupte ale cavalerilor, ori pur şi simplu să ire dansul domniţelor. Iar cei mai curajoşi au tras cu arcul sau chiar au mânuit spadele - totul în cadrul festivalului medieval Dracula.

Lângă Turnul Chindiei, Curtea Domnească s-a transformat ieri într-un loc parcă desprins din poveştile cu cavaleri şi domniţe.

Cavaler: "Indiferent cât ar fi de greu după lupta sau înainte de luptă, un dans frumos îţi încântă privirea, îţi unge sufletul".

Dominţă: "La necesitate şi domniţele trebuiau să se apere! Domniţa trebuie să fie graţioasă, să îşi găsească cavalerul şi acesta să o apere. Dar, în cazuri extreme, e bine de ştiut!”

Citește și
sibiu
Impresiile turiștilor și sibienilor despre summitul european. ”Un sentiment de comunitate”

Turiştii au fost fermecaţi de întregul decor.

Reporter: Ți-ar plăcea să fi cavaler?
Copil: Da!
Reporter: Cum sunt cavalerii?
Copil: Sunt foarte curajoşi şi luptă!

În plus, doritorii au învăţat să tragă cu arcul ori să mânuiască spadă.

Turist: "Acum la festival am tras prima dată, e un sport interesant, păcat că nu se mai practică".

Festivalul medieval Dracula îşi închide porţile în această seară.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Citește și...
Festival medieval la Craiova. Unii trecători s-au plâns că nu au şi ei săbii
Festival medieval la Craiova. Unii trecători s-au plâns că nu au şi ei săbii

A fost spectacol desprins din vremurile de demult, sâmbătă, în Craiova. Într-un decor medieval, cavaleri, domniţe sau războinici au pus stăpânire pe străzile din centrul oraşului.

Impresiile turiștilor și sibienilor despre summitul european. ”Un sentiment de comunitate”
Impresiile turiștilor și sibienilor despre summitul european. ”Un sentiment de comunitate”

Pentru turişti, Sibiul a fost joi un loc care a îmbinat splendoarea unui burg medieval, perfect pentru o carte poştală, cu forfota unui eveniment politic la cel mai înalt nivel.

Reacţia unui jamaican care a ajuns la Piatra Neamţ în timpul unui festival medieval
Reacţia unui jamaican care a ajuns la Piatra Neamţ în timpul unui festival medieval

A fost atmosfera de sărbătoare în Piatră Neamţ. Localnicii, dar şi turiştii, au participat la cea de-a patra ediţie a sărbătorii Curţii Domneşti.

Casă parohială distrusă complet de un incendiu. Spre uimirea tuturor, o evanghelie nu a fost atinsă de foc
Casă parohială distrusă complet de un incendiu. Spre uimirea tuturor, o evanghelie nu a fost atinsă de foc

Un incendiu a mistuit casa parohiala din satul Valea Cucului, judeţul Prahova. Preotul avea înăuntru sute de cărţi şi întreaga arhivă a ansamblului medieval Vărbila, unde slujeşte.

Recomandări
Nicușor Dan merge la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va ajunge și în zonele afectate din Covasna
Nicușor Dan merge la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va ajunge și în zonele afectate din Covasna

Nicuşor Dan merge sâmbătă la Praid, unde salina a fost grav afectată de inundaţii. Vizita are loc la invitaţia liderului UDMR Kelemen Hunor, afirmă surse politice pentru Știrile Pro TV. Președintele va merge și în Covasna.

Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.