CFR Călători le transmite călătorilor să își cumpere din timp bilete. Pasagerii, tot mai revoltați

×
Codul embed a fost copiat

CFR Călători își avertizează pasagerii să cumpere din timp bilete, pentru că unele rute sunt foarte aglomerate, cum sunt cele spre mare.

Asta după ce tot mai mulți oameni s-au plâns că n-au mai găsit bilete sau că au călătorit în picioare. La nemulțumiri se adaugă și întârzierile survenite în urma defecțiunilor tehnice.

Unii călători s-au supărat pentru că trenul care trebuia să îi aducă de la Pitești în Capitala a avut o întârziere de 175 de minute, pe o distanță de aproximativ 120 de km.

Reporter: Ce s-a stricat?

Conductor: Niște inductori, la linia de .

Citește și
tren AVE spania
Un român a oprit circulația trenurilor de mare viteză în jumătate din Spania după ce a furat 600 m de cablu

Acesta, însă, e contrazis de reprezentanții CFR Infrastructură care ne-au comunicat că, de fapt, locomotiva a avut probleme. Călătorii spun că nu e prima dată când sunt întârzieri pe această rută.

Un tânăr care mergea de la Târgoviște spre București a surprins câteva imagini. Ne-a spus că toți pasagerii au fost dați jos în gara Titu și urcați fără explicații în alt tren deja plin care venea de la Pitești. Omul se plânge că a stat în picioare până la destinație într-o căldură de nedescris, deși a plătit bilet cu loc și a ajuns și cu 30 de minute mai târziu.

Clipe terifiante pe ruta București-Arad

De asemenea, sute de oameni aflați într-un tren pe ruta București-Arad au trecut printr-o spaimă de zile mari, după ce s-ar fi rupt traversele unui pod. Călătorii au crezut că trenul deraiază.

Garnitura si-a reluat drumul după două ore, iar reprezentantii CFR nu au comentat deocamdată incidentul. Totuși pe pagina de internet a CFR Calatori, sunt postate zilnic comunicate cu explicatii pentru intarzieri și cu scuze pentru pasageri.

Dacă nu ați mai călătorit de mult cu trenul, aflați că în gară ajung și garnituri ale unor operatori privați, așa că aveți grijă la ce coadă vă așezați, pentru că biletele se vând la ghișee separate, și, da sunteți în criză de timp, s-ar putea să pierdeți trenul.

La unele garnituri puteți să cumpărați bilete direct din tren dacă nu aveți posibilitatea să le luați on-line, ori de la automate sau ghișee. Tineți cont că în tren, tariful poate fi și dublu. CFR oferă și reduceri dacă vă cumparați bilet din timp, dus-întors sau dacă îl plătiți cu cardul la automatele din gară.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Locomotiva unui tren de persoane a luat foc la gara Ploiești Sud. Cauza anunțată de pompieri
Locomotiva unui tren de persoane a luat foc la gara Ploiești Sud. Cauza anunțată de pompieri

A fost alertă miercuri seară, pe calea ferată, în gara Ploieşti Sud.

Un român a oprit circulația trenurilor de mare viteză în jumătate din Spania după ce a furat 600 m de cablu
Un român a oprit circulația trenurilor de mare viteză în jumătate din Spania după ce a furat 600 m de cablu

Un român a reușit să blocheze circulația trenurilor în jumătate de Spania, după ce a furat 600 de metri de cablu de fibră optică, dintre L’Arboç și La Pobla de Montornès, în Tarragona.

Un controlor de bilete a fost bătut în tren de un pasager. VIDEO
Un controlor de bilete a fost bătut în tren de un pasager. VIDEO

Un controlor de bilete care se afla într-un tren pe ruta Mangalia-Sibiu a fost bătut, duminică, de către un pasager.

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.