Cinci case din Constanta au fost distruse de un incendiu. Pompierii s-au luptat ore in sir cu flacarile

×
Codul embed a fost copiat

Cinci case au fost distruse, vineri, in comuna constanteana Culmea, de incendiul pornit de la cosul de fum al uneia dintre constructii.

Alte patru cladiri din vecini au fost si ele afectate de flacarile ce s-au intins rapid, alimentate de vantul puternic. Pompierii, care au intervenit cu patru autospeciale, au reusit sa stinga incendiul abia dupa mai bine de trei ore.

Alarma s-a dat cand locatarii uneia dintre case au simtit miros de fum. Au urcat in pod si au vazut flacarile, pe care mai intai au incercat sa le stinga singuri. Si-au dat seama ca nu au nicio sansa, asa ca au sunat dupa ajutor.

"Am apucat sa tai furtunul la butelie si am scos-o, caci ma prindea acolo si pe mine. In pod nu am nimic, lemne in casa, mobila, televizor, tot", a spus un barbat.

Vantul puternic a facut ca focul sa se extinda foarte repede si la casele din apropiere. In total, cinci gospodarii s-au facut scrum.

Citește și
incendiu
O cladire simbol din Iasi a fost mistuita de flacarile provocate de un om al strazii. Imobilul era lasat in paragina

Pompierii s-au luptat cu flacarile mai bine de trei ore. "Au intervenit cu patru autospeciale cu apa si spuma pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un ansamblu de locuinte compus din noua locuinte, din care cinci au ars", a spus Anca Chirita, ISU Dobrogea.

Cheltuielile cu reparatiile vor fi ate de fiecare proprietar, intrucat niciuna dintre locuintele distruse in incendiu nu este asigurata.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
Citește și...
O familie din Mures a ramas fara casa, dupa ce un incendiu violent a cuprins cladirea
O familie din Mures a ramas fara casa, dupa ce un incendiu violent a cuprins cladirea

Un incendiu de o violenta rara a distrus o locuinta din judetul Mures. Proprietarii nu erau acasa, insa vecinii, care au observat flacarile, au incercat sa le tina sub control, pana la venirea pompierilor.

O cladire simbol din Iasi a fost mistuita de flacarile provocate de un om al strazii. Imobilul era lasat in paragina
O cladire simbol din Iasi a fost mistuita de flacarile provocate de un om al strazii. Imobilul era lasat in paragina

Un incendiu teribil a mistuit in aceasta dimineata o cladire-simbol a Iasi-ului: fostul Teatru al Tineretului.

Un sofer a fost calcat pe cap de propria lui masina. Barbatul a vrut sa evite un incendiu, dar era sa sfarseasca tragic
Un sofer a fost calcat pe cap de propria lui masina. Barbatul a vrut sa evite un incendiu, dar era sa sfarseasca tragic

Un sofer a fost calcat pe cap de propria lui masina. Barbatul a vrut sa evite o tragedie, dar a ajuns sa fie victima planului sau de salvare.

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor
Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

Curtea de Apel București i-a redus pedeapsa cu închisoarea lui Mario Iorgulescu pentru accidentul produs acum aproape 6 ani
Curtea de Apel București i-a redus pedeapsa cu închisoarea lui Mario Iorgulescu pentru accidentul produs acum aproape 6 ani

Curtea de Apel București a dispus joi scăderea unei perioade de opt luni din condamnarea de 8 ani și 8 luni închisoare primită de Mario Iorgulescu în dosarul legat de accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.