Averea acumulată de o familie din Buzău care a înființat o rețea de prostituție în Europa, pentru un trai luxos

DIICOT
Politia Romana

Cinci persoane au fost arestate preventiv într-un dosar în care procurorii DIICOT Buzău fac cercetări pentru trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani, potrivit News.ro.

Suspecţii, rude între ei, ar fi constituit o grupare care a înfiinţat o reţea de prostituţie în Marea Britanie şi Irlanda, recrutând mai multe tinere pentru a le exploata sexual. Din banii obţinuţi suspecţii îşi achiziţionau imobile şi autoturisme de lux.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a anunţat, vineri, că procurorii Biroului Teritorial Buzău au dispus reţinerea a cinci inculpaţi şi măsura controlului judiciar faţă de patru inculpaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi spălarea banilor.

„În cauză s-a reţinut că, în perioada 2017 - februarie 2023, membrii grupului infracţional, constituit pe baza relaţiilor de familie, a acţionat pe teritoriul Marii Britanii şi Irlandei, având ca scop exploatarea sexuală a numeroase persoane vătămate, obţinând în această modalitate importante sume de bani care, ulterior, au făcut obiectul unui circuit financiar constând în efectuarea de transferuri monetare, pe numele unor persoane interpuse, prin sistemele de transfer monetar rapid ori prin viramente bancare, astfel încât să fie ascunse sau disimulate originea ilicită şi beneficiarul real al sumelor de bani. Liderul grupului infracţional a organizat şi dezvoltat, începând cu anul 2017, o reţea de prostituţie, iniţial în Marea Britanie şi, ulterior, în Irlanda, atribuind roluri determinate fiecărui membru, creând, totodată, condiţiile favorabile aderării la această reţea şi a altor proxeneţi. Astfel, o parte dintre membri au recrutat (prin inducerea în eroare sau profitând de starea de vulnerabilitate) mai multe persoane vătămate, în vederea exploatării sexuale”, a arătat DIICOT.

Citește și
fulger
Tragedie în Caraș-Severin. Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce au fost loviţi de fulger

De asemenea, membrii grupului au transportat, cazat şi supravegheat persoanele vătămate, colectând sumele de bani obţinute de acestea din practicarea prostituţiei. Produsul activităţii infracţionale a fost folosit de către membrii grupării în interes propriu, pentru un trai luxos şi/sau achiziţionarea unor imobile şi autoturisme de lux.

Totodată, procurorii au stabilit că una dintre persoanele vătămate a fost vândută, în mod repetat, de la un membru al grupului la altul, în schimbul unor diferite sume de bani.

Miercurui, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău şi Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi Ploieşti, procurorii DIICOT au pus în aplicare 17 mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Buzău şi Ilfov, simultan fiind făcute două percheziţii domiciliare şi pe teritoriul Irlandei.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, atât în România cât şi în Irlanda, au fost identificate şi ridicate sumele de 21.470 euro, 4300 lei şi 70 lire sterline, 21 telefoane mobile, mai multe carduri bancare, un laptop şi o cantitate de drog de mare risc (cocaină).

Totodată a fost instituită măsura sechestrului asigurător cu privire la şase imobile şi şase autoturisme, până la concurenţa sumelor de 481.000 lire sterline şi 427.000 euro, bani obţinuţi din activitatea infracţională.

Dintre autoturismele indisponibilizate, două din categoria de lux, în valoare de 100.000 şi respectiv 40.000 de euro, au fost preluate în custodie de către Agenţia Naţională de istrare a Bunurilor Indisponibilizate.

Cooperarea judiciară a fost facilitată prin intermediul EUROJUST, fiind încheiat un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autorităţile judiciare din Marea Britanie şi Irlanda.

Joi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Buzău a dispus arestarea preventivă a celor 5 inculpaţi reţinuţi, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Jandarmeriei Române. ul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Tragedie în Caraș-Severin. Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce au fost loviţi de fulger
Tragedie în Caraș-Severin. Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce au fost loviţi de fulger

Doi tineri, de 26 şi 25 de ani, care au plecat la plimbare, au fost loviţi de un fulger, în localitatea Turnu Ruieni din judeţul Caraş-Severin.

O biserică din Arad a luat foc după ce a fost lovită de trăsnet
O biserică din Arad a luat foc după ce a fost lovită de trăsnet

Pompierii din judeţul Arad au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la turla bisericii din localitatea Luguzău. Incendiul a izbucnit în urma unui trăsnet.

 

Cod galben de ploi și vijelii în mai multe zone din țară. Răcire accentuată a vremii. HARTĂ
Cod galben de ploi și vijelii în mai multe zone din țară. Răcire accentuată a vremii. HARTĂ

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi şi vijelii până duminică, pentru cea mai mare parte a Munteniei, a Moldovei şi în Dobrogea.  

Recomandări
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales Nicuşor Dan anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menţionând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "patru partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.