Cine este bărbatul care a dat alarma falsă cu bombă de la Palatul de Justiție din Ploiești. Cu cât a fost amendat

politie

Poliţiştii prahoveni l-au identificat pe autorul alarmei false cu bombă în urma căreia, joi, a fost evacuat Palatul de Justiţie din Ploieşti. Este vorba despre un bărbat din judeţul Ilfov, care a fost amendat cu 4.000 de lei.

 

„Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, în urma investigaţiilor şi a cercetărilor efectuate, au identificat persoana care a sesizat, la data de 27 iunie a.c, amplasarea unei bombe, la o instituţie publică, din municipiul Ploieşti, ca fiind un bărbat, de 34 de ani, din judeţul Ilfov. Bărbatul în cauză a fost sancţionat contravenţional în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34 din 2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, cu amendă în valoare de 4.000 lei”, informează, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova.

Joi, bărbatul a sunat la 112 anunţând că a auzit, într-o staţie de autobuz, o conversaţie purtată în limba rusă, conform căreia un dispozitiv exploziv ar urma să fie amplasat în incinta Palatului de Justiţie din Ploieşti, acolo unde funcţionează Curtea de apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova. Clădirea, amplasată foarte aproape de centrul oraşului, a fost evacuată.

Surse judiciare au declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că ilfoveanul nu a putut oferi un motiv concret pentru care a făcut respectivul apel, poliţiştii făcând în continuare cercetări pentru a stabili ce l-a determinat pe bărbat să alerteze autorităţile.

Alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an de la aplicarea sancţiunii se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei sau cu prestarea de la 400 de ore la 800 de ore de activităţi în folosul comunităţii.

Citește și
pirotehnisti
Alertă cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Au intervenit pirotehniștii
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Amenințare cu bombă la Palatul de Justiţie din Ploieşti. O persoană a sunat la 112
Amenințare cu bombă la Palatul de Justiţie din Ploieşti. O persoană a sunat la 112

A fost ameninţare cu bombă, joi, la Palatul de Justiţie din Ploieşti. Amenințarea nu se confirmă însă.

 

Alertă cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Au intervenit pirotehniștii
Alertă cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Au intervenit pirotehniștii

Palatul de Justiţiei din municipiul Ploieşti este vizat, joi, de o ameninţare cu bombă, poliţiştii efectuând la această oră verificări.

Scrisoarea lui Einstein, care îl avertiza pe Roosevelt despre o bombă nucleară nazistă, de vânzare cu o sumă uimitoare
Scrisoarea lui Einstein, care îl avertiza pe Roosevelt despre o bombă nucleară nazistă, de vânzare cu o sumă uimitoare

O scrisoare de două pagini scrisă de Albert Einstein va fi scoasă la vânzare de casa de licitaţii Christie's în septembrie, cu o valoare estimată la 4 milioane de dolari.

Armata rusă a folosit pentru prima oară în Ucraina o bombă aeriană de trei tone
Armata rusă a folosit pentru prima oară în Ucraina o bombă aeriană de trei tone

Armata rusă a utilizat joi pentru prima oară o bombă glisantă de trei tone (FAB-3000) împotriva unui punct de concentrare a trupelor ucrainene în regiunea Harkov (nord-est), potrivit EFE.

Descoperirea șocantă făcută de un pescar într-un lac. Cântărește aproape 230 de kilograme
Descoperirea șocantă făcută de un pescar într-un lac. Cântărește aproape 230 de kilograme

Un pescar a găsit o bombă aeriană MK-82 de fabricaţie americană, rămasă din timpul războiului, într-un lac cu gropi de la periferia vestică a oraşului Phnom Penh, capitala Cambodgiei, a anunţat vineri un reprezentant al operaţiunilor de deminare.

 

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.