Clădirea-simbol de la malul mării, Cazinoul din Constanţa, are o nouă înfăţişare | GALERIE FOTO

×
Codul embed a fost copiat

Clădirea-simbol de la malul mării, Cazinoul din Constanţa, are o nouă înfăţişare.

Muncitorii au demontat o parte din schele și au înlăturat elementele de protecție pentru ca imobilul emblematic, în stil art-nouveau, să poată fi irat în toată splendoarea. Turiștii, dar și constănțenii, sunt încântați de fațada de un alb strălucitor.

Bijuteria litoralului românesc are o nouă înfățișare

 

Au fost finalizate lucrările la fațada de nord a clădirii și a turnurilor cu ornamente art-nouveau. Au fost păstrate toate detaliile care dau farmec imobilului vechi de un peste 100 de ani.

Petre Badea, directorul șantierului: „Era aproape de risc de demolare clădirea, deci de la fundație peninsula avea calcarul fisurat și fugea spre mare și am zis să punem 100 de piloți, am ancorat-o de casă, zidăriile erau cu mortar din var stins cu nisip de la 1910. Zidurile refăcute, planșeele, marea majoritate, s-au refăcut”.

Lucrările de modernizare au început în urmă cu doi ani. Termenul de finalizare era stabilit pentru acest an, însă din cauza unor probleme structurale, lucrările s-au prelungit.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: „Suntem la 57% grad de execuție și avansăm frumos. Antreprenorul lucrează de calitate, cel mai important lucru la această investiție este ca la final să avem o consolidare și restaurare a cazinoului care să arate în toate splendoarea ei”.

Turiștii care se plimbă pe faleza Cazinoului din Constanța fac fotografii și sunt încântați că monumentalul cazinou este refacut cu minutiozitate.

Turist: „Frumos, chiar plăcut. S-a lucrat foarte bine, de calitate”.
Reporter: „Am văzut că v-ati făcut o poza?”
Turist: „Da, păi nu l-am văzut decat la TV. E prima data când venim aici”.

Turist: „Nu puteam să venim aici fără să facem poze, vă dați seama”.
Reporter: „Cum vi se par ornamentele?”
Turist: „Foarte frumoase, neașteptat, cum era înainte și cum e acum”.

Turist: „Nu îmi aduc aminte dacă totul era pe alb, știu că era diferit înainte. Vitraliile, vreau să văd dacă le vor scoate cum au fost, pentru că geamurile erau diferite”.

De reabilitare se ocupa o firmă românească, care ar putea termina lucrările anul viitor. Aceeaşi companie s-a ocupat şi de restaurarea Ateneului Roman, a Bibliotecii Naționale şi a Băncii Naţionale.

Până acum, s-au investit în salvarea cazinoului 89 de milioane de lei, dar specialiștii spun că, la final, costurile vor depăși 120 de milioane de lei.

Proiectat de arhitectul Daniel Renard, cazinoul a fost inaugurat în august 1910, în prezenţa Principelui Ferdinand. Era pe atunci cel mai mare edificiu de acest fel din România.

Articol recomandat de sport.ro
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
Citește și...
Manifestări de Ziua Marinei în Portul Constanța, cu porțile închise publicului. Ce a spus președintele Iohannis
Manifestări de Ziua Marinei în Portul Constanța, cu porțile închise publicului. Ce a spus președintele Iohannis

Într-un cadru securizat în Portul Militar Constanța, unde turiștii nu au avut acces, manifestările dedicate Zilei Marinei Române au fost un nou motiv de a scoate-n evidență rolul României în spațiul Marii Negre, tinând cont de războiul din Ucraina.  

Primele imagini cu noua înfățișare a Cazinoului din Constanța, după renovare | FOTO&VIDEO
Primele imagini cu noua înfățișare a Cazinoului din Constanța, după renovare | FOTO&VIDEO

Cazinoul din Constanța, aflat în renovare.  

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000-4.000 ar putea plăti contribuții la Sănătate
Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000-4.000 ar putea plăti contribuții la Sănătate

Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a anunțat că până la 30 iunie va propune Guvernului un plan pentru eficientizarea cheltuielilor, analizând extinderea bazei de contribuție la FNUASS pentru echitate și sustenabilitate.

Doi medici sunt audiați în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Doi medici sunt audiați în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.