Clotilde Armand cere stare de alertă în Sectorul 1 din cauza gunoaielor. Reacția ministrului Mediului

Clotilde Armand
Facebook.com

Primarul Sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand, cere stare de alertă din cauza gunoaielor.

Edilul a transmis, vineri, pe pagina sa de Facebook că a transmis o solicitare în acest sens către Comitetului Local pentru Situații de Urgență.

Am solicitat Comitetului Local pentru Situații de Urgență să înainteze Prefecturii Municipiului București o adresă prin care să declare starea de alertă din cauza situației sanitare de pe raza teritorială a Sectorului 1 cauzată de șantajul și suspendarea colectării gunoiului de către operatorul de salubritate”, a scris Armand pe Facebook.

Pe de altă parte edilul spune că a ajuns la un acord cu firmele de sortare a gunoiului din Sectorul 1.

În paralel, am purtat discuții cu firmele de sortare a gunoiului din Sectorul 1 și am ajuns la un acord. Am aflat că stațiile de sortare și-au redeschis porțile începând de astăzi dimineață pentru a primi gunoiul colectat de Romprest. Aceste stații erau închise din cauza neachitării de către compania Romprest a facturilor datorate în ciuda plăților făcute de Primăria Sectorului 1”, a continuat Armand.

Citește și
Clotilde Armand
Clotilde Armand anunță o decizie ”fără precedent”: ”Vremea lucrărilor de mântuială a trecut”

Ea a rugat cetățenii să sune în continuare la Poliția Locală și să anunțe unde nu este ridicat gunoiul, promițând că aceste probleme se vor opri curând.

Vă rog să sunați la Poliția Locală Sector 1 și continuați să reclamați neridicarea gunoiului Dvs. Este foarte important acest lucru. O să vă explic mai târziu de ce. Știu că nu este cea mai confortabilă situație: vă citesc mesajele, umblu zilnic în sector și văd cu ochii mei ce se întâmplă. Dar de asta suntem noi aici. Să rezolvăm problemele. Acest episod negru din istoria Sectorului 1 cauzat de politicieni corupți și mafia gunoaielor va lua curând sfârșit. Vă promit. Mulțumesc tuturor celor care sunteți alături de mine”, a încheiat primarul.

Prefectul Capitalei: Evaluăm situaţia în cazul cererii de declarare a stării de alertă în Sectorul 1 în problema gunoiului

 

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, vineri, că evaluează situaţia din Sectorul 1, unde s-a suspendat activitatea de colectare a gunoiului de către compania Romprest şi Primăria solicită declararea stării de alertă, urmând să se consulte şi cu autorităţile sanitare şi de mediu.

"Evaluăm situaţia, mă voi consulta şi cu autorităţile sanitare şi de mediu şi vom analiza şi documentaţia pe care Primăria Sectorului 1 ne-o trimite şi apoi vom avea un răspuns", a transmis Stoica, într-o declaraţie de presă.

El a menţionat că va convoca vineri consultări pe această temă.

Ministrul Mediului: Gunoaiele nu rămân pe stradă

 

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, spune că starea de alertă reprezintă o soluţie de moment şi că situaţia se poate rezolva printr-o atitudine responsabilă atât din partea companiei care prestează serviciul, cât şi din partea Primăriei Sectorului 1.

“Vom avea o întâlnire mai mult ca sigur săptămâna viitoare pe această temă pentru a ne asigura că serviciul este prestat în continuare, gunoaiele nu rămân pe stradă, trebuie să avem soluţii în continuare pentru colectare selectivă şi sortare acolo acest lucru s-a făcut şi în condiţiile în care s-a făcut este prioritatea ministerului. Se va termina şi această dispută juridică şi probabil se va ajunge la un contract nou, cel puţin aceasta este intenţia primăriei pentru a pune pe noi baze contractuale şi juridice prestarea acestui serviciu public. Suntem în cu Primăria, vom avea întâlnire săptămâna viitoare”, a explicat Tanczos Barna, citat de News.ro.

Întrebat dacă instituirea stării de alertă în Sectorul 1 pe tema gunoaielor, cum a solicitat primarul Clotilde Armand, este o soluţie, ministrul Mediului a răspuns: “Este o soluţie de moment. Am mai avut o situaţie similară în sectorul unde s-a închis o staţie de sortare şi atunci s-a apelat la această soluţie juridică şi istrativă, ajută pe moment această intrare într-o stare de alertă sau anunţarea acestei stări ajută la găsirea unei soluţii de moment până la trecerea la o bază nouă contractuală juridică”.

Tanczos Barna nu crede că situaţia de la Sectorul 1 se va rezolva cu amenzi.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Recompensă pentru pozele cu persoane care aruncă gunoaie pe străzi. Dovezile incriminatorii se premiază cu 150 de lei
Recompensă pentru pozele cu persoane care aruncă gunoaie pe străzi. Dovezile incriminatorii se premiază cu 150 de lei

Situaţiile disperate impun măsuri disperate. Este și motivul pentru care directorul Secţiei Drumuri Naţionale Galaţi a anunţat public că îi va recompensa pe cei care îi trimit imagini cu persoane care arunca gunoi pe marginea şoselei.

Clotilde Armand anunță o decizie ”fără precedent”: ”Vremea lucrărilor de mântuială a trecut”
Clotilde Armand anunță o decizie ”fără precedent”: ”Vremea lucrărilor de mântuială a trecut”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat miercuri că a luat o ”decizie fără precedent” în sectorul pe care îl conduce, sancționând două firme care nu au respectat condițiile contractuale.

Clotilde Armand, despre cum încearcă ”interlopii” să o intimideze: ”Mobilizarea mafiei este impresionantă”
Clotilde Armand, despre cum încearcă ”interlopii” să o intimideze: ”Mobilizarea mafiei este impresionantă”

Primarul sectrorului 1, Clotilde Armand, susţine că, timp de o săptămână, mai multe persoane au urmărit-o și i-au filmat casa.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.