Coadă de zeci de persoane la inaugurarea unui magazin cu produse de canabis, la Iași

canabis coada iasi
Facebook/Ziarul de Iași

Un magazin cu produse de canabis s-a deschis la Iași iar zeci de persoane au stat ore în șir la deschidere pentru a-și cumpăra semințe sau uleiuri esențiale.

ii susțin că afacerea este legală, pentru că produsele nu conțin substanța psihoactivă THC.

Zeci de persoane s-au așezat la coadă luni, la inaugurarea magazinului din Iași care vinde produse de tutun și canabis. Ideea e relativ nouă la noi și pare să fi prins la ieșeni, având în vedere înghesuiala din prima zi.

Imaginea a fost surprinsă de un trecător și distribuită pe rețelele de socializare, arată cotidianul local Ziarul de Iași. Se remarcă însă că oamenii poartă mască, însă nu prea respectă distanțarea.

„Ne adresăm celor pasionați de tot ceea ce ține de fumat ,colecționarilor de semințe de cannabis și celor care doresc să beneficieze de proprietățile curative ale produselor din ulei de canabis CBD, 100% natural. Pentru cei care pun la îndoială legalitatea acestor produse, ținem să precizăm că atât semințele de cannabis, cât și uleiul de canabis CBD sunt 100% legale, deoarece nu conțin THC și nu provoacă efecte psihoactive”, susțin ii magazinului, potrivit sursei citate.

Citește și
droguri arad 2
Captură serioasă de droguri la Arad. Polițiștii au percheziționat trei proprietăți ale unui traficant
Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Cantitate uriașă de canabis, găsită în Dâmbovița. Nu era destinată însă consumatorilor de droguri
Cantitate uriașă de canabis, găsită în Dâmbovița. Nu era destinată însă consumatorilor de droguri

O cantitate impresionantă de plante de canabis a căzut în mâinile polițiștilor din Dâmbovița. Doi bărbați au fost reținuți de polițiști și acuzați de trafic de droguri de risc. Plantele nu erau destinate consumului, ci extragerii uleiului de cânepă.

Captură serioasă de droguri la Arad. Polițiștii au percheziționat trei proprietăți ale unui traficant
Captură serioasă de droguri la Arad. Polițiștii au percheziționat trei proprietăți ale unui traficant

Aproape șapte kilograme de canabis și 200 de grame de amfetamină au fost găsite de polițiștii antidrog în casele unui tânăr din Arad. 

Peste 90 de kg de canabis găsite în Mureș. 14 persoane, cercetate pentru trafic de droguri
Peste 90 de kg de canabis găsite în Mureș. 14 persoane, cercetate pentru trafic de droguri

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) din Târgu Mureş, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - S.T. Târgu Mureş, au ridicat 95 de kilograme de cannabis, în urma a 19 percheziţii domiciliare.

Recomandări
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene

Uniunea Europeană ia în calcul să ofere României un răgaz pentru a adopta măsuri de reducere a deficitului bugetar. În plus, Bruxelles-ul ar urma să amâne procedura pentru deficit excesiv.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.