Comisarii ANPC au propus închiderea a cinci supermarketuri din sudul litoralului, pentru nereguli importante | GALERIE FOTO

anpc litoral - 16
ANPC

Echipele de comisari ANPC din cadrul Comandamentului Litoral 2022 au verificat modul în care este respectată legislaţia în domeniu în marile magazine de tip supermarket din sudul litoralului Mării Negre. S-au aplicat amenzi de 235.000 de lei.

 

ANPC anunţă, sâmbătă seară, că au fost verificate, în această perioadă, în Mangalia, magazinele Carrefour, Lidl, Kaufland şi Mega Image, precum şi magazinul Lidl din Eforie Nord.

Interesant este că, până la finalizarea acţiunilor de control, parte dintre consumatorii aflaţi la cumpărături erau mai tare intrigaţi de acţiunea noastră decât de deficienţele găsite acolo. Suntem pe teren pentru a le proteja sănătatea şi pentru a transmite operatorilor economici că trebuie să respecte consumatorii. Din nou vitrine murdare, din nou legume şi fructe cu deprecieri. Va trebui să trecem la măsuri mult mai dure şi săptămâna aceasta o vom dedica discuţiilor cu structurile centrale ale marilor lanţuri de magazine”, a declarat Horia Constantrinescu, preşedintele ANPC.

Comisarii au aplicat 4 avertismente şi 9 amenzi contravenţionale în valoare totală de 235.000 lei.

De asemenea, comisarii au oprit temporar de la comercializare produse alimentare în valoare de peste 4.600 lei şi au dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare în valoare de peste 10.000 lei.

Citește și
costinesti
Tone de carne şi alte produse alimentare expirate de trei ani, descoperite de ANPC la Costinești

S-a mai dispus:

- oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor a tuturor magazinelor controlate

- a fost propusă închiderea temporară a magazinelor pe o perioadă de până la 6 luni a tuturor magazinelor controlate

- a fost propusă încetarea practicilor conerciale incorecte pentru 3 dintre magazine.

Cele mai importante nereguli constatate de către comisarii ANPC:

- comercializarea de legume şi fructe depreciate sau cu calibre diferite, având o categorie de calitate inferioară faţă de cea declarată

- depozitarea neconformă a produselor alimentare

- comercializarea unor produse reprezentând un mix cu acid acetic

- comercializarea unor produse congelate cu gheaţă în exces pe produs

- comercializarea de produse cu etichete Nutrisore, pe care era menţionată o anumită categorie fără a fi justificată

- diverse erori de informare pe eticheta de produs

- nerespectarea regimului promoţiilor (comercializarea unor produse tip ”7+1” fără a avea produsul de referinţă la vânzare, nespecificarea perioadei de desfăşurare a promoţiilor, produse aflate în promoţie deşi perioada era depăşită)

- lipsa condiţiilor de igienă corespunzătoare în spaţiul de comercializare, de depozitare şi de producţie a pâinii

- folosirea unor vitrine frigorifice cu acumulare masivă de gheaţă, cu rafturile neigenizate, cu urme de lichide alimentare, praf, rugină, mucegai şi insecte

- folosirea unor spaţii de depozitare neigenizate

- comercializarea unor produse cu ambalaj deteriorat

- practici comerciale incorecte – nerespectarea denumirii corecte a produsului în conformitate cu ingredientele conţinute

- neconcordanţă între preţului produsului la raft şi cel perceput la casa de marcat

- semnalizare incorectă a produselor aflate în ultimele zile de valabilitate.

Citește și...
ANPC anunță consiliere gratuită pentru persoanele care au credite şi nu le mai pot plăti
ANPC anunță consiliere gratuită pentru persoanele care au credite şi nu le mai pot plăti

În contextul măririi dobânzilor bancare și interbancare și al creșterii inflației din ultima perioadă, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță consigliere gratuită pentru persoanele fizice aflate în imposibilitate de plată.

Tone de carne şi alte produse alimentare expirate de trei ani, descoperite de ANPC la Costinești
Tone de carne şi alte produse alimentare expirate de trei ani, descoperite de ANPC la Costinești

Comisarii ANPC au descoperit tone de carne şi alte produse expirate de trei ani, în urma unui amplu control realizat la Costineşti şi care a vizat un singur operator economic, care are mai multe puncte de lucru în staţiune.

Un mall din București și Piața Obor, amendate de ANPC. Au fost găsite mai multe nereguli
Un mall din București și Piața Obor, amendate de ANPC. Au fost găsite mai multe nereguli

Comisarii ANPC au dat amenzi de 140.000 de lei după ce, în urma unor controale în Mall Veranda şi la comercianţii din Piaţa Obor, au fost găsite produse expirate, peşte ţinut la temperatura mediului și spaţii frigorifice murdare.

Decizie definitivă în cazul chipsurilor inscripționate cu adresa în „Ținutul Secuiesc”. ANPC are câștig de cauză
Decizie definitivă în cazul chipsurilor inscripționate cu adresa în „Ținutul Secuiesc”. ANPC are câștig de cauză

ANPC a anunţat că Tribunalul Harghita i-a dat dreptate în cazul chipsurilor „Csíki Csipsz”, pe care adresa producătorului era trecută, în limba maghiară, în „Ținutul Secuiesc” în loc de „România”.

 

Mersul trenurilor, afectat de caniculă. Întârzieri de câteva ore din cauza temperaturilor extreme
Mersul trenurilor, afectat de caniculă. Întârzieri de câteva ore din cauza temperaturilor extreme

Cu trenurile au înregistrat întârzieri de la zeci de minute până la câteva ore.  

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.