Comuna Satchinez din Timiș, sufocată de gunoaie. A existat acolo o stație de sortare, care acum e abandonată

×
Codul embed a fost copiat

Imagine dezolantă într-o comună din Timiș. Zeci de tone de gunoaie zac pe un câmp unde acum cinci ani funcționa o stație de sortare a deșeurilor.

 Autoritățile locale, care au terenul în grijă, se apără însă, și dau vina pe fostul , că nu ar fi făcut curat în urmă. Dar, la rândul lui, acesta neagă acuzațiile.

Garda de Mediu nu a stat la discuții și a amendat primăria cu 50 de mii de lei.

Stația de sortare a deșeurilor a funcționat până în 2018 și deservea șase comune din zonă. Acum, munții de gunoaie se pot zări din depărtare.

Acolo nu există un gard de protecție, iar o parte dintre deșeuri au fost purtate de vânt, pe câmp. Sunt mii de peturi, sticle și pungi din plastic.

Citește și
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor

Stația a fost închisă după ce o altă firmă a câștigat licitația pentru transportul deșeurilor. Terenul este însă în proprietatea primăriei localității Satchinez.

Liviu Mihălescu, viceprimar comună Satchinez: „Ce este lăsat de ei, nu sunt deșeuri abandonate de către cetățeni clandestini. Și au fost adunate de asociația respectivă, și în momentul când or plecat le-au lăsat acolo.”

Comisarii de la Garda de Mediu s-au autosesizat după ce, în mediul online, au apărut imagini din zonă.

Luci Mușuroi, comisar șef Garda de Mediu Timiș: „Unitatea istrativ teritorială Satchinez a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 50 de mii de lei și s-au dispus măsuri urgente de salubrizare a amplasamentului.”

Autoritățile locale au la dispoziție două luni ca să curețe zona. Deocamdată însă, nu au găsit o firmă care să facă asta.

Reporter: Despre ce cantitate vorbim?

Liviu Mihălescu, viceprimar comună Satchinez: Ar fi vreo 60, 70, 80 de tone, dintre care aproximativ 20 de tone pot să fie reciclabile.”

at de Știrile PROTV, fostul al firmei spune că nu știe cum au ajuns mormanele de gunoi la fosta stație de sortare, pentru că, în momentul în care funcționa, susține el, totul era conform normelor stabilite de Garda de Mediu.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor

Două persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce o ambarcaţiune a eşuat, pe braţul Chilia al Dunării, fiind solicitată prezenţa echipajului aeromedical SMURD pentru preluarea victimelor.

Marșul Pride vs marșul ”mândriei” de a fi normal. Prinși când se duceau să-i agreseze ”creștinește” pe ceilalți GALERIE FOTO
Marșul Pride vs marșul ”mândriei” de a fi normal. Prinși când se duceau să-i agreseze ”creștinește” pe ceilalți GALERIE FOTO

Mii de persoane au participat sâmbătă la cele două marșuri organizate în București: unul al comunității LGBT și altul al celor care au protestat față de existența primilor. Trei indivizi au fost prinși cu sprayuri iritante asupra lor.

Un cetățean turc a fost arestat după ce a încercat să jefuiască două femei. A mușcat-o de mână pe una dintre ele
Un cetățean turc a fost arestat după ce a încercat să jefuiască două femei. A mușcat-o de mână pe una dintre ele

Un bărbat de 29 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce ar fi încercat să intre în locuinţele a două femei din Bucureşti, pentru a fura.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.