Conacele impozante din România au început să își găsească proprietari străini. Cât costă o astfel de proprietate

×
Codul embed a fost copiat

Conace impozante cu o arhitectură aparte sau vile interbelice au început să își găsească proprietari străini. Cu prețuri destul de piperate pentru țara noastră, ele sunt scoase la vânzare pe piața externă.

Iar doritori sunt chiar și de peste ocean, din Statele Unite. O singură agenție deține în portofoliu aproximativ 240 de proprietăți, din cele mai variate, iar până acum a avut zeci de clienți străini interesați.

La 11 kilometri de Târgu Mureș, în localitatea Beu, ascuns într-o livadă de pomi fructiferi, se află Conacul Haiducesc. Domeniul de peste 10 hectare pe care se află imobilul are și un iaz, dar și o piscină și costă cu totul 750 de mii de euro.

Proprietarii au făcut locuința pentru ei, dar în cele din urmă au decis să o vândă. Cum pe plan local nu au găsit cumpărător, au cerut ajutorul unei agenții care a scos-o la vânzare pe piața externă. Clădirea are 12 încăperi și o suprafață utilă de 150 de metri.

Vila Renner, din inima Clujului își caută și ea proprietar peste hotare. Construită în anii 1930 de fondatorii fabricii de încălțăminte Clujana, vila în stil eclectic are 28 de încăperi și o curte generoasă de 1500 de metri pătrați. Proprietarii au scos imobilul la vânzare pe piața externă și cer 1,2 milioane de euro.

Citește și
Producătorii Game of Thrones caută locuri de filmare în Transilvania. Ce super vedetă ar putea veni aici
Producătorii Game of Thrones caută locuri de filmare în Transilvania. Ce super vedetă ar putea veni aici

Daniel Lengyel, Consultant Imobiliar Sotheby's România: ”Vila a fost folosită prin 1935-1938. Ulterior, a funcţionat aici o societate de proiectare. Am reuşit să deschidem discuţii cu clienţi atât din Europa, Asia şi chiar şi America”.

O singură agenție imobiliară care face parte dintr-o franciză internațională are deja în portofoliu aproximativ 240 de proprietăți. Cea mai scumpă a fost vândută cu 5 milioane de euro. Reprezentanţii companiei spun că sunt zeci de clienți internaționali interesați de proprietăți în România.

Monica Barbu, Director Executiv România Sotheby's Internaţional Realty: ”Avem interes chiar şi din Statele Unite, din Europa, desigur, Franța, Germania, Marea Britanie. Străinii se îndreaptă în România pe de-o parte pentru că doresc să implementeze anumite concepte de business, pe partea turistică, de exemplu, sau îşi doresc proprietăţi pe care să le poată folosi ca destinaţii de vacanţă”.

În cazul imobilelor care au nevoie de lucrări de reabilitare clienții sunt găsiți mai greu, chiar și afară.

Andrei Cherecheș, Specialist Imobiliar: ”Dacă e vorba de milioane sau zeci de milioane de euro. Poate să fie o plajă mai mică de clienţi. În general sunt oameni de business care investesc.

În pandemie, cele mai populare proprietăți au fost cele aflate departe de oraşe, înconjurate de peisaje spectaculoase.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Citește și...
Româncă de 20 de ani, găsită înghețată lângă un conac din Austria. Ce au descoperit polițiștii
Româncă de 20 de ani, găsită înghețată lângă un conac din Austria. Ce au descoperit polițiștii

O româncă a provocat o adevărată desfășurare de forțe într-o mică localitate din Austria. Aceasta a fugit dintr-o mașină, după ce i-a spus șoferului că are nevoie la toaletă și s-a rătăcit în întuneric, la temperaturi sub zero grade.

Producătorii Game of Thrones caută locuri de filmare în Transilvania. Ce super vedetă ar putea veni aici
Producătorii Game of Thrones caută locuri de filmare în Transilvania. Ce super vedetă ar putea veni aici

Producătorii serialului Game of Thrones vor filma următoarea lor peliculă în Transilvania, iar în aceste zile sunt cazați la un conac din Deva, unde explorează zona. Cap de afiș al viitoarei producții ar putea fi superstarul Charlize Theron.

Turismul viticol, una dintre cele mai plăcute experiențe în România: ”E o stare de liniște”
Turismul viticol, una dintre cele mai plăcute experiențe în România: ”E o stare de liniște”

Vă invităm la o plimbare pe dealurile arămii, pline de ciorchini pârguiți, din zona viticolă a Prahovei. Tot mai mulți turiști ajung acolo, pentru a se bucura de soarele blând al toamnei și de licori aromate.  Iar experiența este una aparte.

Recomandări
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"

Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.      

Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ
Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, pe parcursul zilei de joi, se vor semnala furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a ţării.

Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO
Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO

E dezastru în județul Covasna, din cauza inundațiilor! Apele acoperă suprafețe tot mai mari de teren! Sute de oameni sunt evacuați de autorități din localitățile Băcel și Lunca Mărcușului, unde se fac deversări controlate.