Concluziile Curții de Conturi după auditul făcut la MApN. Problemele cu care se confruntă Armata Română

soldati romani
Shutterstock

Preşedintele Curţii de Conturi Mihai Busuioc a prezentat concluziile misiunilor de auditului la MApN. El a explicar că armata română are o problemă de personal, care lasă funcții cheie neocupate.  

Neîncadrarea funcţiilor cheie şi fluctuaţia de personal, cauzată în mare parte de pensionări, scăderea interesului tinerilor pentru cariera militară, sisteme informatice care nu sunt adaptate la complexitatea şi volumul activităţilor Ministerului Apărării Naţionale, punând în pericol eficienţa şi transparenţa proceselor interne, sunt provocările identificate în urma misiunilor de audit la MApN şi prezentate de preşedintele Curţii de Conturi Mihai Busuioc joi, la întâlnirea cu preşedintele Consiliului Internaţional al Auditorilor pentru NATO, Radek Visinger.

Cei doi oficiali au discutat şi despre întărirea cooperării între cele două instituţii, în contextul Memorandumului de Înţelegere semnat la data de 26 martie 2024, la sediul NATO, care consolidează relaţiile bilaterale şi sprijină schimbul de bune practici în domeniul auditului public extern.

„Curtea de Conturi a României îşi propune să furnizeze în timp real informaţii obiective şi precise, susţinute de probe de audit solide. Actualul context geopolitic a redefinit provocările cu care ne confruntăm şi este esenţial să ne concentrăm în mod deosebit pe aspectele de importanţă majoră, cu impact direct în viaţa cetăţenilor, oferind prin expertiza noastră valoare adăugată în activitatea entităţilor auditate”, a declarat Mihai Busuioc.

În cadrul întâlnirii, el a abordat şi principalele concluzii rezultate în urma misiunilor de audit desfăşurate la Ministerul Apărării Naţionale, subliniind aspectele pozitive rezultate în urma misiunilor de audit, respectiv calitatea sistemului de control intern managerial, atât din perspectivă normativă (gradul de procedurare al activităţii fiind foarte ridicat), cât şi a activităţii structurilor specifice şi gradul de conformare foarte ridicat (peste 90%) în implementarea măsurilor/recomandărilor Curţii de Conturi.

Citește și
Hidroelectrica
Ce se întâmplă cu „vânzarea” Hidroelectrica. Poziție oficială

Problemele cu care se confruntă armata română

În acest context, preşedintele Curţii a vorbit şi despre provocările semnificative rezultate în urma misiunilor de audit, precum:

- Neîncadrarea funcţiilor cheie şi fluctuaţia de personal, cauzată în mare parte de pensionările multiple din sistemul de apărare, dar şi de insuficienţa promoţiilor de absolvenţi din învăţământul militar, care nu pot compensa deficitul de resursă umană calificată;

- Scăderea interesului tinerilor pentru cariera militară, agravată de contextul conflictului Rusia-Ucraina, ceea ce se reflectă într-o tendinţă de reducere a numărului de candidaţi pentru şcolile şi universităţile cu profil militar;

- Sisteme informatice care nu sunt adaptate la complexitatea şi volumul activităţilor Ministerului Apărării Naţionale, punând în pericol eficienţa şi transparenţa proceselor interne.

Un punct esenţial al vizitei a vizat consolidarea cooperării în domeniul auditului public extern, având în vedere rolul crucial al IBAN în monitorizarea cheltuielilor NATO. Activitatea IBAN, care include audituri financiare şi de performanţă ale cheltuielilor şi programelor NATO, este esenţială pentru asigurarea transparenţei şi eficienţei utilizării fondurilor destinate apărării colective şi securităţii globale.

„Întâlnirea de astăzi arată strânsa relaţie dintre Consiliul Internaţional al Auditorilor pentru NATO şi Curtea de Conturi a României. Marcăm un an de la semnarea Memorandumului de Înţelegere dintre cele două instituţii şi pot să afirm că avem un adevărat partener în Curtea de Conturi a României. Sprijinirea activităţii IBAN de către instituţiile supreme de audit din statele membre NATO este crucială şi îmi doresc ca pe viitor să întărim cooperarea dintre instituţiile noastre şi în ceea ce priveşte formarea personalului de audit”, a afirmat Radek Visinger, preşedintele Consiliului Internaţional al Auditorilor pentru NATO.

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Ce se întâmplă cu „vânzarea” Hidroelectrica. Poziție oficială
Ce se întâmplă cu „vânzarea” Hidroelectrica. Poziție oficială

Compania Veolia a emis miercuri o poziție oficială prin care respinge categoric orice implicare într-un eventual proces de achiziție vizând Hidroelectrica, calificând drept false informațiile apărute în acest sens în spațiul public.

Caz șocant la Roman: Trei persoane reținute pentru exploatarea copiilor la cerșit. 14 minori erau exploatați
Caz șocant la Roman: Trei persoane reținute pentru exploatarea copiilor la cerșit. 14 minori erau exploatați

Trei persoane din municipiul Roman au fost reținute pentru 24 de ore, fiind suspectate că și-au folosit copiii la cerșit. În paralel, 14 copii, dintre care trei sub șapte ani, au fost preluați de autorități și plasați în regim de urgență.

Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra îăntre 33 şi 36 de grade.  

Recomandări
Nicușor Dan susține prima conferință de la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare
Nicușor Dan susține prima conferință de la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare

Nicușor Dan susține miercuri, prima sa conferință de presă de la instalarea la Palatul Cotroceni.  

Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.