Copil de 10 ani lovit de o mașină scăpată de sub control. Băiatul se afla pe trotuar

×
Codul embed a fost copiat

Clipe de groază pentru un copil de 10 ani din Vaslui. A fost lovit de o maşină scăpată de sub control, în timp ce se afla pe un trotuar în faţa unui magazin.

 

În urma impactului, cel mic a fost transportat la spital.

Incidentul s-a petrecut luni, în parcarea unui hypermarket din Vaslui. După ce şi-a făcut cumpărăturile, şoferul, un bărbat în vârstă de 35 de ani din Negreşti, a vrut să plece cu maşina. Doar că, în loc să dea cu spatele, ar fi apăsat pe pedală de acceleraţie. Maşina a ţâşnit pe trotuar şi s-a oprit în uşa unui petshop. Surprins în impact a fost un copil de numai 10 ani, aflat în trecere prin zonă.

Dr. Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui: "Echipajul a găsit copilul conştient şi coerent, dar cu un traumatism forte la nivelul membrului inferior stâng, cu pierdere de substanţă cutanată. I s-a acordat primul ajutor, a fost echilibrat şi a fost transportat la spitalul judeţean Vaslui."

Citește și
Accident Transfagarasan
Bărbat mort după un accident pe Transfăgărășan. Șoferul ar fi vrut să se sinucidă. VIDEO

Între timp, la faţa locului au ajuns şi oamenii legii, care au făcut măsurători pentru a stabili cum s-a petrecut accidentul.

Bogdan Gheorghta, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui: "Din primele cercetări, se pare că un bărbat de 35 de ani nu a manevrat corespunzător un autoturism, a pătruns în zona pietonală şi a lovit un băiat 10 ani. în cauză a fost deschis dosar penal pt vătămare corporală din culpă."

Şoferul nu a consumat alcool înainte să se urce la volan.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Nouă persoane transportate la spital după ce un microbuz a intrat într-un cap de pod
Nouă persoane transportate la spital după ce un microbuz a intrat într-un cap de pod

Nouă persoane au ajuns la spital, marţi dimineaţă, după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un cap de pod, pe DN 7, pe raza comunei Lazaret.

Bărbat mort după un accident pe Transfăgărășan. Șoferul ar fi vrut să se sinucidă. VIDEO
Bărbat mort după un accident pe Transfăgărășan. Șoferul ar fi vrut să se sinucidă. VIDEO

Un bărbat de 53 de ani din judeţul Argeş a murit, luni, după ce a intrat cu autoturismul într-un parapet de pe marginea DN 7C - Transfăgărăşan, maşina rămânând parţial suspendată.

Accident mortal în județul Brașov. O bătrână și nepoții acesteia au fost izbiți pe trecerea de pietoni
Accident mortal în județul Brașov. O bătrână și nepoții acesteia au fost izbiți pe trecerea de pietoni

O femeie în vârstă de 74 de ani și nepoții acesteia, o fetiță de 8 ani și un băieţel de 7 ani, au fost implicați într-un grav accident în această după-amiază. În urma accidentului fetița și bătrâna au decedat, iar băiețelul se află în stare gavă la spital

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”
Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”

Iranul pregătea un „atac terestru combinat împotriva Israelului, pe mai multe fronturi simultan”, a anunțat armata israeliană într-o declarație publicată în urmă cu câteva minute.