Corespondenţă specială Mihai Peticilă. Moment privat al Familiei Regale, la Palatul Elisabeta

×
Codul embed a fost copiat

Sicriul cu osemintele Reginei-Mamă Elena a ajuns vineri la prânz la Palatul Elisabeta. Corespondentul special ProTV Mihai Peticilă a transmis în direct ceremonia.

Cortegiul funerar a ajuns vineri la Palatul Elisabeta, unde sicriul Reginei-Mamă Elena a fost depus în Sala Regilor timp de 45 de minute.

Cortegiul a fost aşteptat în faţa Palatului Elisabeta de câteva zeci de simpatizanţi ai Casei Regale, care au adus buchete şi jerbe din flori albe şi steaguri tricolore.

Familia Regală se va ruga la catafalc, în cursul unui moment privat, la care nici publicul, nici presa, nu au acces.

După o scurtă slujbă religioasă în Sala Regilor, cortegiul funerar se va deplasa spre Curtea de Argeş.

Citește și
Cosmin Stan la aeroport
Corespondenţă specială Cosmin Stan. Moment istoric: Regina-mamă s-a întors acasă pentru ultima oară


Regina Elena a murit în Elveţia, pe 29 noiembrie 1982, timp în care România se afla sub dictatura comunistă. Ea a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne.
 

Articolul face parte din:

Funeraliile Reginei-mamă Elena. Sicriul cu osemintele, depus în Catedrala de la Curtea de Argeş

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Funeraliile Reginei-mamă Elena. Sicriul cu osemintele, depus în Catedrala de la Curtea de Argeş
Funeraliile Reginei-mamă Elena. Sicriul cu osemintele, depus în Catedrala de la Curtea de Argeş

Pentru prima dată în istoria ţării, toţi regii şi toate reginele României sunt împreună, la Curtea de Argeş. Trupul Reginei Elena, mama regelui Mihai, şi bunica Majestăţii sale Margareta, a fost adus vineri din Elveţia.

Corespondenţă specială Cosmin Stan. Moment istoric: Regina-mamă s-a întors acasă pentru ultima oară
Corespondenţă specială Cosmin Stan. Moment istoric: Regina-mamă s-a întors acasă pentru ultima oară

Sicriul cu osemintele Reginei-Mamă Elena a ajuns în ţară, vineri, pe Aeroportul Internaţional Otopeni cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române. Corespondentul special ProTV Cosmin Stan a transmis în direct ceremonia

Ultima dorinţă a Regelui Mihai, îndeplinită. Relaţia cu mama sa, Regina Elena
Ultima dorinţă a Regelui Mihai, îndeplinită. Relaţia cu mama sa, Regina Elena

Dorința ultimului suveran al României va fi îndeplinită. Regele Mihai spera ca mama sa, de care soarta și istoria l-au despărțit de atâtea ori, să își doarmă somnul de veci în țara pe care a iubit-o.

Satul din Arad unde bătrânii îşi mai amintesc de regina Elena. Ce decizie a luat primarul
Satul din Arad unde bătrânii îşi mai amintesc de regina Elena. Ce decizie a luat primarul

Gest de recunoștință pentru familia regală a României. Una dintre străzile din comună Săvârșin, județul Arad, va purta de acum numele Reginei Elena.

Viața tumultuoasă a Reginei-Mamă Elena, ocrotitoarea evreilor în timpul Holocaustului
Viața tumultuoasă a Reginei-Mamă Elena, ocrotitoarea evreilor în timpul Holocaustului

Vineri, 18 octombrie 2019 Regina-Mamă Elena (1896-1982) va fi repatriată, pentru a fi reînhumată la Curtea de Argeş, alături de fiul ei, Regele Mihai I.

Recomandări
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.

România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară
România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară

Comisia Europeană va publica, marți (4 iunie), un raport dur la adresa României.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.