Credincioșii ortodocși sărbătoresc Floriile. Mii de oameni din toată țara au participat la pelerinaje

×
Codul embed a fost copiat

Credincioșii ortodocși sărbătoresc duminică Floriile. Sâmbătă, mii de oameni din toată țara au participat la pelerinaje, în ajunul marii sărbători dedicate Intrării Domnului în Ierusalim.

În Capitală, procesiunea a fost condusă de preoți din toate parohiile, care s-au rugat pentru pace în sufletele tuturor și în lume. S-au sfințit ramurile de salcie, care le-au fost apoi oferite credincioșilor.

Pelerinajul din Capitală a pornit de la Mănăstirea Radu Vodă, unde s-au sfințit ramurile de salcie care au fost apoi oferite credincioșilor.

Sunetul atât de frumos de toacă dă de veste că după doi ani de pauză se reia pelerinajul de Florii. Procesiunea a început chiar acum pe străzile Capitalei și anticipează una dintre cele mai frumoase și importante sărbători ale creștinisnilor ortodocși, Intrarea lui Iisus în Ierusalim. La pelerinaj participă un sobor impresionant de preoți, dar s-au alăturat și mii de credincioși. Poartă în mâini ramuri de salcie care simbolizează chiar ramurile de finic cu care a fost întâmpinat Iisus Hristos la intrarea în Ierusalim.

Pe marginea drumului spre Catedrala Patriarhală, zeci de oameni au întins ramuri de salcie, au căutat binecuvantare și s-au alăturat procesiunii.

Citește și
alcool
Alcoolul și jocurile de noroc, frecvente în rândul liceenilor. „Drogurile legale” ridică cele mai mari probleme - Studiu

„Mă uit pe chipurile oamenilor. Vedeți zâmbete, bucurie, simțiți bucuria de a fi din nou împreună și cred că sunt de 5 ori mai mulți decât înainte. A fost o sete, asta e o sete după Dumnezeu, o sete după faptul că biserica păstrează adevaratele valorile neamului românesc”, a transmis preotul Vasile Ioana.

Pe Dealul Patriarhiei, punctul final al procesiunii, patriarhul Daniel a sfințit icoana Intrării Mântuitorului în Ierusalim.

Sute de credincioși au fost prezenți și la pelerinajul din Brăila. Procesiunea s-a întins pe aproape un kilometru. Arhiepiscopul Dunării de Jos, IPS Casian, s-a rugat pentru pace și pentru victimele războiului din Ucraina.

Liniștește pe cei războinici și dăruiește-le înțelepciune. Dăruiește ajutor celor suferinzi, ocrotire celor refugiați sau pribegi și mângâiere celor înstrăinați și întristați”, a spus IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

La Iași, 50 de preoți au purtat flori și ramuri sfințite și le-au împărțit credincioșilor. Aici peste 2 mii de oameni au mers în procesiune pe străzile centrale ale orașului.

Și la Timisoara enoriașii au participat în numr mare la procesiune până la Catedrala Mitropolitană, cu ramuri de salcie în mâini.

Duminică sunt programate slujbe în Bisericile din toată țara!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Florii 2022. Sărbătoarea marchează intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim
Florii 2022. Sărbătoarea marchează intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim

Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.