Crimă oribilă la o societate comercială din Craiova. Orbit de gelozie, un bărbat și-a înjunghiat colegul în vestiar

×
Codul embed a fost copiat

Atac sângeros la o societate comercială din Craiova. Unul dintre muncitori, în vârstă de 50 de ani, a fost ucis chiar la începerea programului de lucru, iar suspect este unul dintre colegi.

Potrivit unor surse, gelozia ar sta la baza atacului.

După cum spun unele surse, se pare că soția atacatorului se vedea pe ascuns cu victima, în condițiile în care toți trei munceau la aceeași fabrică.

Suspectul bănuia ceva așa că, luni dimineață a așteptat ca femeia să plece la serviciu, apoi a urmărit-o. I-a văzut pe amândoi stând la povești și nu s-a mai controlat. A început să se certe cu femeia, apoi a intrat și în vestiare, unde se schimbau muncitorii, și l-a atacat pe bărbat cu un cuțit. Rănile i-au fost fatale. Deși a fost chemat rapid medicul unității și ambulanța, pentru muncitor nu s-a mai putut face nimic.

Suspectul este și acum la audieri.

Citește și
andrew tate
Mesajele publicate pe contul lui Andrew Tate de când a fost săltat de mascați. „Cine e mai bun decât TATE”

Conducerea fabricii a refuzat să comenteze incidentul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Crimă într-un bloc din București. O femeie a fost omorâtă în bătaie
Crimă într-un bloc din București. O femeie a fost omorâtă în bătaie

O femeie ar fi fost omorâtă în bătaie de o altă femeie. Martor al crimei, un bărbat, a sunat la 112 și a anunțat agresiunea.

Mesajele publicate pe contul lui Andrew Tate de când a fost săltat de mascați. „Cine e mai bun decât TATE”
Mesajele publicate pe contul lui Andrew Tate de când a fost săltat de mascați. „Cine e mai bun decât TATE”

Andrew Tate, fost campion mondial de kick-box, și fratele său, Tristan, și-au petrecut Revelionul după gratii. Avocații lor au contestat deja arestarea preventivă și neagă acuzațiile de crimă organizată, viol, și trafic de persoane.

Frații Tate și-ar putea pierde întreaga avere. Procurorii DIICOT au pus sechestru pe vila și mașinile de milioane de dolari
Frații Tate și-ar putea pierde întreaga avere. Procurorii DIICOT au pus sechestru pe vila și mașinile de milioane de dolari

Milionarii Andrew și Tristan Tate și-ar putea pierde întreaga avere făcută în România, după ce au fost acuzați de trafic de persoane, viol și constituirea unui grup de crimă organizată.  

O mamă și fiica ei de șapte ani, găsite decapitate pe pat. Vecinii spun că au auzit „mișcări ciudate” în casă
O mamă și fiica ei de șapte ani, găsite decapitate pe pat. Vecinii spun că au auzit „mișcări ciudate” în casă

O crimă șocantă a îngrozit un orășel din nord-estul Braziliei. O mamă și fiica ei au fost găsite decapitate, pe pat. Cu puțin timp înainte de crimă, vecinii au alertat autoritățile pentru că au auzit „mișcări ciudate” în casă.

Mesajul transmis de Andrew Tate din spatele gratiilor. Ce spune DIICOT despre cutiile de pizza
Mesajul transmis de Andrew Tate din spatele gratiilor. Ce spune DIICOT despre cutiile de pizza

Andrew Tate, fost campion mondial de kick-box, și fratele său, Tristan, vor petrece Revelionul, după gratii. Avocații lor au contestat deja arestării preventive și neagă acuzațiile de crimă organizată, viol, și trafic de persoane.

Recomandări
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, precizând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "4 partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.