Criminalul din Bascov era supărat că nu primea suficientă atenție. Ce a făcut imediat după ce și-a ucis rudele

×
Codul embed a fost copiat

Bărbatul bolnav psihic care și-a ucis părinții, fratele, sora și nepoata a povestit, în fața anchetatorilor, care au fost motivele ce l-au împins să comită multipla crimă - era supărat că nu primea suficientă atenție și nu era salutat de câte ori trebuia.

 

Vecinii spun că pe fetița de 5 ani ar fi pedepsit-o cu moartea pentru că nu purta o bijuterie pe care i-o făcuse cadou. Planul execuției a fost însă întocmit cu mare grijă. În locuința bărbatului au fost găsite însemnări despre lucrurile la care trebuia să fie atent, astfel încât să nu eșueze.

Trupurile victimelor sale au fost ridicate de rude de la laboratorul de medicină legală, pentru înmormântare.

La capelă din cimitirul comunei Bascov, au fost duși tatăl, mama și fratele omorâţi în noaptea de luni spre marţi, cu o cruzime greu de descris.

Citește și
animatie crima bascov
ANIMAȚIE GRAFICĂ Modul în care criminalul din Bascov i-a ucis pe cei cinci membri ai familiei. Ce scria într-un jurnal

Sora bărbatului și nepoata de 5 ani vor fi înmormântate la Pitești. 

Inculpatul a fost arestat preventiv și se află în spitalul penitenciar Mioveni, unde va fi supus unei expertize psihiatrice, în următoarele zile.

După crime, bărbatul şi-a pregătit un bagaj cu haine şi mâncare, hotărât să plece în lume. Când a ieşit la drum, s-a speriat, i s-a părut că s-a rătăcit şi de aceea a fugit în pădure. Nu a putut explica de ce şi-a provocat răni.

Acuzat de omor calificat - faptă pe care, spun procurorii, ar fi comis-o cu premeditare și ferocitate - individul de 52 de ani a avut o atitudine calmă și ar fi dat vina pe boala de care suferă. La fel de liniștit a fost și când le-a relatat anchetatorilor cum și-a ucis rudele.

Seria crimelor a început-o în vila în care locuia cu părinții și fratele lui, noaptea - când o parte dintre aceștia dormeau. Se bănuieşte că prima victimă a fost mama sa, care a fost găsită moartă în pat. A urmat tatăl pe care l-a atacat pe holul dintre baie și dormitor, iar ultimul ucis în acest imobil a fost fratele suspectului care a fost găsit mort într-un pat. Apoi, când s-a făcut dimineață bărbatul a așteptat ca soțul surorii lui să plece la serviciu și a intrat în locuința ei după ce a traversat treptele care leagă cele două vile. Femeia și fiica ei de 5 ani au fost omorâte în pat.

Pietre, un ciocan și alte obiecte dure care despică au fost armele șirului de cinci crime.

Dan Manu, medic legist: „Loviturile au fost de o cruzime foarte mare, au fost extrem de violente și nu au avut posibilitatea, din nefericire, să țipe, să se zbată, pentru că, repet, au fost găsite exact acolo unde dormeau.”

Suspectul din Bascov avea halucinații

Bărbatul de 52 de ani suferă de o afecțiune care îi provoacă halucinații. Boala i s-ar fi declanșat în studenție - în aceeași perioadă în care a avut și o decepție în dragoste. În evidențele medicale ale specialiștilor era de 16 ani. Ultima oară a fost la medicului lui psihiatru în mai, însă tatăl lui mergea lună de lună la acest doctor ca să îi ia tratamentul.

Abia acum specialistul a realizat că la vizitele pe care i le făcea bărbatul își arăta altă față.

Eugen Smeureanu, medic psihiatru: „Înseamnă că a fost un foarte bun disimulant. Eu de la familie am înţeles că erau foarte încântați că pot să-l păstreze acasă și că nu creează probleme. Mi s-a părut un tip foarte izolat și foarte anxios, ca să nu spun fricos, habar n-am ce s-a întâmplat.”

Bărbatul arestat pentru că și-a omorât părinții, fratele, sora și nepoata urmează să fie suspus unei noi expertize psihiatrice - care va stabili dacă a comis crimele cu discernământ.

Indiciiile strânse arată că urma tratamentul. În fața anchetatorilor ar fi declarat că în seara de dinaintea crimei ar fi luat o jumătate de pastilă.

Bărbatul de 52 de ani a spus în fața judecătorilor că nu intenționează să facă recurs la decizia de arestare pentru că nu ar avea unde să se întoarcă dacă ar fi lăsat liber.

Reporteri: Marius Buga, Electra Ghiza, Marilena Iordache, Cosmin Stan

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
INTERVIU Medicul legist din cazul Bascov: O mare cruzime, cum până în acest moment nu am văzut vreodată
INTERVIU Medicul legist din cazul Bascov: O mare cruzime, cum până în acest moment nu am văzut vreodată

Dan Manu, șeful Serviciului de Medicină Legală Argeș, prezintă într-un interviu acordat Știrile PRO TV detalii din ancheta crimelor din Bascov, județul Argeș. 

 

ANIMAȚIE GRAFICĂ Modul în care criminalul din Bascov i-a ucis pe cei cinci membri ai familiei. Ce scria într-un jurnal
ANIMAȚIE GRAFICĂ Modul în care criminalul din Bascov i-a ucis pe cei cinci membri ai familiei. Ce scria într-un jurnal

arestat miercuri la amiază. În anchetă, au apărut informații potrivit cărora individul ar fi plănuit omorurile de mai mulți ani și ținea chiar un jurnal în care ar fi planificat ororile.

Noi detalii despre crima multiplă de la Bascov. Ce arată necropsia victimelor
Noi detalii despre crima multiplă de la Bascov. Ce arată necropsia victimelor

A fost realizată necropsia celor cinci persoane din Bascov care au fost ucise de o rudă. Medicul legist spune că ordinea cronologică în care au avut loc crimele este greu de stabilit.  

Criminalul din Bascov a fost reținut, ar fi premeditat uciderea familiei sale. Un legist este șocat de rănile victimelor
Criminalul din Bascov a fost reținut, ar fi premeditat uciderea familiei sale. Un legist este șocat de rănile victimelor

Bărbatul de 53 de ani, bolnav psihic, care a recunoscut că și-a ucis părinții, fratele, sora și nepoata de 5 ani a fost reținut. El este acuzat de omor calificat cu premeditare și cruzime împotriva membrilor de familie.

Recomandări
Nicușor Dan, întâlniri cu Volodimir Zelenski și cu șeful NATO, la Vilnius. Președintele României, invitat la Kiev
Nicușor Dan, întâlniri cu Volodimir Zelenski și cu șeful NATO, la Vilnius. Președintele României, invitat la Kiev

Președintele României, Nicușor Dan, va avea, luni, a întâlnire bilaterală cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, la Vilnius, Lituania, în cadrului summit-ului B9 și Țările Nordice.  

PSD negociază pe funcții intrarea la guvernare, înainte să discute pe măsuri, în timp ce economia este pe marginea prăpastiei
PSD negociază pe funcții intrarea la guvernare, înainte să discute pe măsuri, în timp ce economia este pe marginea prăpastiei

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”
Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”

Deficitul după patru luni este cu 0,3 puncte procentuale mai mic decât anul trecut, dar atingerea țintei de 7% din planul bugetar pe termen mediu pare improbabilă, a declarat Matei Kubinschi de la BNR.