Prima reacție a lui Borcea la ieșirea din închisoare: Vorbesc imediat, stați să-mi caut și eu iubirea

×
Codul embed a fost copiat

După patru ani și patru luni în spatele gratiilor, fostul acționar de la Dinamo, Cristian Borcea, a fost eliberat condiționat. Era singurul rămas în închisoare din dosarul "Transferurilor".

Borcea fusese condamnat la șase ani și patru luni, dar a scăpat înainte să-și execute întreaga pedeapsă, pentru că a muncit și a trăit în condiții grele. La poarta închisorii l-a așteptat actuala parteneră și mama unuia dintre cei șapte copii ai săi, Valentina Pelinel.

Cristian Borcea, la ieșire din penitenciar, către ziariști: ”Vorbesc imediat, stați să-mi caut și eu iubirea.”

Cristian Borcea, fostul patron al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, a păşit pe poarta închisorii direct în braţele iubitei sale. Valentina Pelinel l-a sărutat îndelung şi abia l-a lăsat să vorbească.

”Dacă nu aș fi avut familia și, în primul rând, pe Valentina, nu știu dacă și cum treceam”, a spus Borcea. 

Citește și
Cristi Borcea
Pronunţarea pe cererea de eliberare condiţionată a lui Cristian Borcea, amânată

"După patru ani şi trei luni, care au fost nişte ani foarte grei, în primul rând trebuie să merg, cel puţin o lună de zile, la psihiatrie, să nu credeţi că o perioadă aşa de lungă nu lasă urme. Am ajuns la patru medicamente psihotrope pe seară, pentru problemele pe care le am", a spus Borcea presei. 

Borcea a arătat că în tot acest timp a învăţat să aprecieze mult mai mult oamenii de lângă el şi timpul petrecut lângă aceştia.

Cristian Borcea nu a dorit să comenteze pe tema revenirii sale în fotbal.

"Nu vreau decât să mă gândesc să merg la doctor, să îmi facă teste. Să nu credeţi că este uşor şi nu lasă urme aceşti patru ani. Vă daţi seama că nu a fost uşor şi nu este uşor pentru nimeni", a precizat Borcea, care a adăugat că i s-au agravat problemele de sănătate. 

Pentru Cristian Borcea, utimele 48 de ore au fost cele mai grele. De atât a avut nevoie judecătorul de la Tribunalul Ilfov ca să decidă eliberarea dinamovistului, aflat la două cerere de liberare condiţionată. Prima instanţă nu s-a lăsat înduplecată de rugăminţile lui Borcea, iar procurorii au insistat că nu e momentul ca el să iasă din închisoare.

Reporter: Ce aţi învăţat din experienţa asta?
Cristian Borcea: Începi să apreciezi mult mai mult oamenii de lângă tine.

Nici Mihaela Borcea, prima soţie, care i-a dăruit trei copii, nici Alina Vidican, a doua soţie, cu care Borcea are doi copii, nu şi-au făcut apariţia la închisoare. Valentina Pelinel, actuala partenera, a fost cea care l-a îmbrăţişat şi luat cu ea acasă. Cei doi au împreună un băieţel. Iar Borcea mai are un copil dintr-o altă relaţie, cu o avocată.

Cristian Borcea a fost condamnat în martie 2014 la 6 ani şi patru luni de închisoare, în dosarul "Transferurilor", după ce a fost găsit vinovat că a încasat ilegal o parte din banii pe care Clubul Dinamo îi primea din vânzarea jucătorilor. Este ultimul dintre cei opt oameni de fotbal condamnaţi în urma teribilului scandal de corupţie care părăseşte închisoarea.

Pe lângă cei 4 ani şi patru luni petrecuţi la închisoare, Cristi Borcea a câştigat 10 luni de libertate graţie recursului compensatoriu pentru condiţiile grele de detenţie şi peste 330 de zile de libertate, pentru că a muncit în spatele gratiilor.

Înainte să îşi ia adio de la cei care l-au supravegheat, Cristi Borcea a fost avertizat că, dacă va încălca rigorile eliberării condiţionate, se poate întoarce după gratii.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Cristian Borcea a ieșit din închisoare. ”Trebuie să merg, cel puţin o lună, la psihiatrie”
Cristian Borcea a ieșit din închisoare. ”Trebuie să merg, cel puţin o lună, la psihiatrie”

După patru ani şi patru luni în spatele gratiilor, fostul acţionar de la Dinamo, Cristian Borcea, a fost eliberat condiţionat. Era singurul rămas în închisoare din dosarul "Transferurilor".

Pronunţarea pe cererea de eliberare condiţionată a lui Cristian Borcea, amânată
Pronunţarea pe cererea de eliberare condiţionată a lui Cristian Borcea, amânată

Tribunalul Ilfov a amânat joi, pentru 2 iulie, pronunţarea în cazul cererii de eliberare condiţionată din închisoare a fostului finanţator al clubului Dinamo Cristian Borcea.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.