Cristian Diaconescu, despre ordinul lui Putin. „SUA și NATO trebuie să ia în considerare foarte serios un răspuns pe măsură”

×
Codul embed a fost copiat

În timp ce Ucraina și Rusia puneau la punct negocierile de la granița cu Belarus, Vladimir Putin ordona ministrului Apărării și șefului Statului Major să ridice alerta arsenalului nuclear de descurajare.

Putin a invocat sancțiunile economice „neprietenoase și ilegale” ale Occidentului și „comentariile agresive” ale liderilor NATO la adresa de Rusia.

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe:Acest anunț al președintelui Putin încă este evaluat în cancelariile occidentale. Poate fi un semnal strategic și unul tactic. Tactic pentru negocieri și strategic pentru poziționare față de statele NATO pentru că, în mod normal, dacă această amenințare se concretizează, SUA și NATO trebuie să ia în considerare foarte serios un răspuns pe măsură. Raportul între ceea ce statele membre NATO au făcut, adică să ia o serie de decizii pentru mobilizarea pentru prima dată a forței de răspuns rapide, peste 40 de mii de militari în flancul estic, și ceea ce se întâmplă în Ucraina prin intervenția militară directă, în mod categoric nu există nici un termen de comparație. O astfel de alarmă în ceea ce privește descurajarea nucleară nu poate rămâne fără răspuns pe același palier. Orice dialog este de preferat confruntării armate. Este posibil ca aceste negocieri să debuteze numai dacă Federația Rusă oprește agresiunea. Pentru că, atâta timp cât intervenția militară se desfășoară în continuare, nu cred că există vreo rațiune din partea ucrainenilor de a se așeza la masă.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Război în Ucraina. Armata rusă a recunoscut pentru prima oară existenţa unor
Război în Ucraina. Armata rusă a recunoscut pentru prima oară existenţa unor "morţi şi răniţi" în conflict

Rusia atacă Ucraina pe mai multe fronturi. După cele trei zile de la startul invaziei, bilanțul se arată tragic: cel puțin 198 de persoane au murit și peste 1.100 au fost rănite, transmit autoritățile ucrainene.

Vladimir Putin a ordonat ridicarea gradului de alertă pentru forțele nucleare. Ce spune Washingtonul
Vladimir Putin a ordonat ridicarea gradului de alertă pentru forțele nucleare. Ce spune Washingtonul

Vladimir Putin a ordonat ridicarea gradului de alertă pentru forțele nucleare, acuzând declarațiile agresive din partea țărilor NATO.

Turcia va decide ce fel de navă de război va mai putea intra în Marea Neagră
Turcia va decide ce fel de navă de război va mai putea intra în Marea Neagră

Turcia va implementa pactul internaţional privind accesul prin strâmtorile sale, pe fondul crizei din Ucraina, ceea ce înseamnă că va decide în fiecare caz în parte ce fel de navă de război va intra pe viitor în Marea Neagră.

 

Grecia trimite arme în Ucraina după ce invadatorii ruși au ucis 10 greci
Grecia trimite arme în Ucraina după ce invadatorii ruși au ucis 10 greci

Grecia va trimite în Ucraina echipamente de apărare, care vor fi livrate prin două aeronave C130, prin Polonia. Decizia Atenei vine după ce invadatorii ruși au ucis 10 greci în atacul de la Mariupol.

 

Recomandări
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”

Ploile torențiale și grindina continuă să facă ravagii în țară. În mai multe zone, au fost inundate străzi și gospodării și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Iar grindina a acoperit curțile oamenilor.  

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.