Cum ar fi ajuns Șacalul să o ucidă pe Denisa, cu poliția pe urmele sale. Soțul Deliei: „Probabil că ei știau ce face ea”

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul de Interne a cerut Poliției un raport complet despre cum s-a intervenit în cazul celor două femei care au căzut victime celui poreclit Șacalul.

Soțul uneia dintre victime îi anunțase dispariția, dar agenții - spune el - nu l-ar fi luat în serios.

Joi a fost confirmată și informația potrivit căreia individul era în vizorul autorităților înainte să comită prima crimă.

Nicolae Mitrea se afla sub control judiciar când le-a ucis pe Delia și Denisa.

Citește și
posta romana
Reacția Poștei Române, după ce doi bărbați au furat 10 milioane de lei de la sediul din Timișoara

Instanța care a dispus măsura este Judecătoria Tulcea, într-un dosar în care „Șacalul” fusese trimis în judecată pentru furtul unei mașini - în ziua de Moș Nicolae, anul trecut - dar și pentru conducere fără permis și refuz de recoltare probe biologice. În acest dosar, inițial, Mitrea a fost cercetat în arest preventiv.

Dan Ștefănescu, prim procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea: „Măsura ulterior a fost prelungită și ulterior înlocuită cu măsura arestului la domiciliu și în cele din urmă cu control judiciar la data de 14 iunie 2024. Urmare a pedepsei aplicate am declarat apel având termen de judecată la data de 25.09.2024.”

Potrivit Codului Penal, cât se afla sub control judiciar, Nicolae Mitrea trebuia să se prezinte la instanță ori de câte ori era chemat, să anunțe judecătorul când își schimbă locuința, să meargă la Poliție conform unui program de supraveghere și să nu plece din țară. În ciuda acestor restricții, Șacalul s-a mutat la iubita lui, în Năvodari, iar pe 2 iulie a ucis-o pe Delia. A urmat pe 27 august cea de-a doua crimă.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că a cerut Poliției un raport privind activitățile făcute înainte de descoperirea celor două omoruri.

Cătălin Predoiu, ministrul de Interne: „Voi trimite Corpul de Control ori de câte ori se justifică. Nu am făcut niciodată, niciun fel de ezitare nu am avut legat de astfel de evenimente.”

Sunt analizate mai multe posibile greşeli. De pildă, autoturismul Deliei - abia acum sechestrat de Poliție - a ieșit de două ori din țară după ce femeia a fost ucisă, fără să fie oprit de autorități.

Zafer Sadâc, procuror Parchetul de pe lână Tribunalul Constanța: „El a fost dat unei persoane din județul Tulcea, dintr-o localitate. De acolo, a plecat la altcineva în orașul Babadag. Acele persoane au plecat în Bulgaria, că au cunoscut un cetățean bulgar și a făcut înmatricularea în Bulgaria, pe numele cetățeanului bulgar.”

Soțul Deliei acuză Poliția nu l-ar fi luat în serios când a anunțat că mașina femeii este la nişte indivizi necunoscuți și că nu mai dă de femeie.

Ionel Avram, soțul Deliei: „M-au sunat niște cetățeni de la Babadag că au maşina mea şi vor să facem act de vânzare-cumpărare. După care am mers la postul de poliție imediat. Le-am spus că de câteva zile nu dau de soția mea, probabil că ei știau ce face ea.”
Reporter: „Acesta e motivul pentru care nu v-au luat în serios?”
Ionel Avram, soțul Deliei: „Probabil. A zis că ce se ocupă cu așa ceva, ce rost mai are...”

Nicolae Mitrea, zis „Șacalul”, a contestat măsura arestului preventiv. Cererea lui se va judeca peste 5 zile.

Anchetatorii continuă să cerceteze disparițiile altor 4 femei despre care se crede că ar putea fi victimele bărbatului.

În anchetă au apărut și alte detalii șocante. Se presupune că cei patru copii ai iubitei Șacalului ar fi fost şi ei supuşi unor abuzuri sexuale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Reacția Poștei Române, după ce doi bărbați au furat 10 milioane de lei de la sediul din Timișoara
Reacția Poștei Române, după ce doi bărbați au furat 10 milioane de lei de la sediul din Timișoara

Poșta Română a anunșat că furtul a 16 saci cu suma de 10 milioane de lei, de la sediul central din Timișoara, nu afectează distribuirea pensiilor şi a presaţiilor sociale.

 

Un copil de 9 ani, rănit la locul de joacă. Un tobogan s-a dezumflat în Eforie
Un copil de 9 ani, rănit la locul de joacă. Un tobogan s-a dezumflat în Eforie

Un incident petrecut duminică într-un parc din stațiunea Eforie Nord s-a soldat cu rănirea unui băiat de 9 ani, după ce toboganul gonflabil pe care se afla împreună cu alți patru copii s-a dezumflat brusc.

Un austriac și un suedez care au ajuns pe aeroportul Otopeni s-au ales cu dosar penal. Ce au găsit vameșii în bagajele lor
Un austriac și un suedez care au ajuns pe aeroportul Otopeni s-au ales cu dosar penal. Ce au găsit vameșii în bagajele lor

Poliţiştii de frontieră de pe Aeroportul Otopeni au descoperit 500 de monede în bagajele a doi cetăţeni străini, unul austriac şi altul suedez, care urmau să fie scoase din ţară fără respectarea formalităţilor legale

 

Recomandări
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.

Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.