Cum a făcut un bărbat din Prahova cinci milioane de euro după ce a îngropat ilegal în pădure bazine cu produse petroliere

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de persoane vor fi audiate în dosarul privind depozitul uriaş de combustibil, ascuns într-o zonă împădurită din Prahova, chiar langă Ploiești.

Anchetatorii au găsit peste 300 de tone de păcură și produse petroliere, în trei bazine îngropate şi în șapte rezervoare de suprafață.

Proprietarul nu le-a spus deocamdată poliţiştilor de unde a făcut rost de combustibilul pe care îl vindea mai multor benzinării. Ar fi câştigat până acum peste cinci milioane de euro.

Citește și
Hidroelectrica
Ce se întâmplă cu „vânzarea” Hidroelectrica. Poziție oficială

Depozitul ferit de ochii lumii este într-o pădurice aflată în spatele mănăstirii Ghighiu de langă Ploiești. Săptămânal, cisternele încărcau de acolo combustibil.

Depozitul era amplasat strategic în apropierea Drumului Național 1 și de autostrada A3. Dintr-o curte pleca produsul petrolier cu documente întocmite fictiv către cumpărători de bună credință, potrivit anchetatorilor. Nici localnicii nu știau prea multe despre bazinele uriașe în care era depozitat carburantul.

"-Ce știți, acolo ce firmă e?
-D-asta de lemnărie, aia cred că e de formă. A fost atâta poliție, i-am văzut chiar treceam încolo la mănăstire și i-am văzut când a intrat. Au un depozit de lemne așa cred că e la mișto și alea.
-Nu se vedeau cisterne ieșind sau?
-Am văzut câteva, dar nu mă băgam eu…"

În realitate, pe terenul uriaș, s-ar fi aflat inițial o centrală termică. De cel puțin patru ani, presupusul proprietar ar fi cumpărat la negru o cantitate impresionantă de combustibil petrolier pe care l-ar fi vândut apoi către benzinării mici din toată țara. La percheziții, polițiștii au descoperit peste 300 de tone de combustibil păstrat în trei bazine subterane, patru rezervoare de suprafața și alte trei cisterne.

Cei de la poliţia economică din sectorul doi al Capitalei au descoperit afacerea ilegală a bărbatului din Prahova după ce în cele două firme deținute de el în Bucureşti ar fi intrat timp de patru ani peste cinci milioane de euro. Iniţial, poliţiştii au descoperit o evaziune fiscală de două milioane de euro - bani însemnând taxe şi impozite neplătite.

Zeci de percheziții în Ilfov și București

Peste 60 de percheziții au fost desfășurate de polițiștii economici de la sectorul 2 al Capitalei în București Ilfov Prahova și alte patru județe din țară. În total, la audieri vor fi aduse 40 de persoane care se presupune că știau de această afacere dar nu au spus nimic polițiștilor. Printre cei audiați se numără și proprietarul depozitului care nu le-a spus până acum anchetatorilor de unde provin cele 300 de tone de combustibil.

Bărbatul ar putea fi reținut pentru evaziune fiscală, iar dacă va fi găsit vinovat riscă între șapte și cinsprezece ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Ce se întâmplă cu „vânzarea” Hidroelectrica. Poziție oficială
Ce se întâmplă cu „vânzarea” Hidroelectrica. Poziție oficială

Compania Veolia a emis miercuri o poziție oficială prin care respinge categoric orice implicare într-un eventual proces de achiziție vizând Hidroelectrica, calificând drept false informațiile apărute în acest sens în spațiul public.

Caz șocant la Roman: Trei persoane reținute pentru exploatarea copiilor la cerșit. 14 minori erau exploatați
Caz șocant la Roman: Trei persoane reținute pentru exploatarea copiilor la cerșit. 14 minori erau exploatați

Trei persoane din municipiul Roman au fost reținute pentru 24 de ore, fiind suspectate că și-au folosit copiii la cerșit. În paralel, 14 copii, dintre care trei sub șapte ani, au fost preluați de autorități și plasați în regim de urgență.

Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra îăntre 33 şi 36 de grade.

Recomandări
Nicușor Dan susține prima conferință de la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare
Nicușor Dan susține prima conferință de la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare

Nicușor Dan susține miercuri, prima sa conferință de presă de la instalarea la Palatul Cotroceni.  

Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.