Ce pensie vor avea de la anul doi soți care au fost colegi timp de 35 de ani, dar în prezent primesc sume diferite

×
Codul embed a fost copiat

Pensiile celor aproape cinci milioane de vârstnici ar putea crește în două etape, din 2024. În luna ianuarie ar urma să primească o indexare cu rata inflației de 13,8%.

O majorare mai consistentă va avea loc în toamnă, în urma recalculării tuturor dosarelor.

Cu noua lege pusă în dezbatere publică, autoritățile vor să elimine diferențele care există între oameni care au muncit la fel, dar s-au retras din activitate în ani diferiţi.

Noua formă a legii stabilește ca veniturile vârstnicilor să crească din ianuarie anul viitor cu rata inflaţiei, adică 13,8%.

Creşteri mai consistente vor fi în urma recalculării din toamna anului viitor, dar numai pentru mai bine de jumătate dintre pensionari.

Citește și
Statul scoate la vânzare șpaga primită de un doctor din Neamț: sute de pachete de cafea, țigări și sticle de băutură
Un medic și un asistent din Mediaș, acuzați că cereau șpagă în bani și alimente pentru a aproba pensii de invaliditate

Proiectul Ministerului Muncii prevede o nouă formulă după care se vor calcula toate pensiile, inclusiv cele aflate deja în plată. Cuantumul venitului se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință. Calculul pensiei va avea în vedere atât venitul la care s-a plătit contribuția la sistemul de asigurări sociale, cât și vechimea realizată efectiv în muncă, pe teritoriul României.

Bucura Oprescu, ministrul muncii: „Din calculele noastre, peste 3 milioane de pensii vor crește în urma recalculării”.

Interviul complet cu ministrul Muncii, Bucura Oprescu, mai jos.

1,175 milioane de români au pensia minimă garantată de stat, cei mai mulți fiind oameni care au lucrat în agricultură sau în structurile armatei. Veniturile lor vor crește în ianuarie cu aproximativ 100 de lei, adică la 1.282 lei, la care se adaugă și majorările promise pentru la toamnă.

De-a lungul anilor, în România, pensiile au fost calculate după legi diferite și au generat inechități. De exemplu, doi soți care au fost colegi timp de 35 de ani au ieșit cu pensii diferite. În cazul femeii, stagiul de cotizare la care s-a raportat pensia a fost de 30 de ani, în funcție de anul nașterii, iar la bărbat s-a luat în calcul stagiul complet de cotizare, de 35 de ani. Celor doi le-au revenit pensii diferite, ce vor fi indexate în ianuarie cu rata inflației, iar în septembrie inechitatea ar trebui eliminată prin recalcularea prevăzută de noua lege.

La acest moment, sunt inechități între angajații care au prestat aceeași muncă, dar au ieșit la pensie în ani diferiți. De exemplu, un muncitor care a contribuit la stat timp de 37 de ani, dar care s-a pensionat înainte de 2000, are o pensie de 2.900 de lei. În schimb, un coleg de-al său mai tânăr, care s-a pensionat după anul 2000, are cu 400 de lei mai puțin, iar unul care s-a retras din funcție de curând primește cel mai mult. Diferențele sunt date, din nou, de formulele de calcul prevăzute în legi.

În cazul lor, de la 1 ianuarie, odată cu indexarea, diferențele se mențin, iar cuantumul crește cu 13,8 procente, dar în septembrie ar trebui să ajungă la aceeași valoare, adică 4.618 de lei.

15 miliarde de lei este suma pe care Executivul o va plăti pentru indexarea pensiilor cu rata inflației, prevăzută la începutul anului. Peste aceasta, se adaugă încă 16 miliarde de lei, cât va costa recalcularea veniturilor vârstnicilor, programată în septembrie. Până acum, aproape toate dosarele au fost introduse în sistemul caselor de pensii din România.

În forma inițială a legii, Ministerul Muncii pregătise un articol prin care angajații ale căror companii nu plătiseră cotizațiile și care între timp au falimentat să poată veni cu documente doveditoare pentru a-şi recupera vechimea. Acest articol a fost eliminat până la urmă, după ce politicienii și-au dat seama că este greu de aplicat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Ce trebuie să facă IT-iştii care vor să contribuie în continuare la pilonul II de pensii private, de la 1 noiembrie 2023
Ce trebuie să facă IT-iştii care vor să contribuie în continuare la pilonul II de pensii private, de la 1 noiembrie 2023

Scutirea de impozit pe venit pentru IT-işti se elimină de la 1 noiembrie, în timp ce angajaţii din construcţii, agricultură şi industrie alimentară nu vor mai fi scutiţi de la plata contribuţiei la sănătate şi a contribuţiei asigurătorie pentru muncă.

Un medic și un asistent din Mediaș, acuzați că cereau șpagă în bani și alimente pentru a aproba pensii de invaliditate
Un medic și un asistent din Mediaș, acuzați că cereau șpagă în bani și alimente pentru a aproba pensii de invaliditate

Un medic și un asistent medical din Mediaș sunt acuzați că au luat șpagă în bani și alimente pentru a aproba dosare de pensii de invaliditate. Cadrele medicale încasau între 500 și 2.000 de lei de la invalizii care aveau nevoie de aprobările lor.

Proteste spontane la casele de pensii din țară. Ce s-a întâmplat cu pensionarii de la ghișee
Proteste spontane la casele de pensii din țară. Ce s-a întâmplat cu pensionarii de la ghișee

Ziua de joi a început cu proteste spontane la mai multe Case de Pensii din țară, unde funcționarii au încetat lucrul.

„Regulile trebuie să fie la toată lumea la fel”. În ce constau noile modificări aduse legii pensiilor speciale
„Regulile trebuie să fie la toată lumea la fel”. În ce constau noile modificări aduse legii pensiilor speciale

Noile modificări aduse legii pensiilor speciale ar putea aduce o supraimpozitare, ce va fi aplicată tuturor categoriilor de pensii speciale, fie ele și militare.

Marcel Ciolacu: Pilonul II de pensii nu se desfiinţează, nu se naţionalizează
Marcel Ciolacu: Pilonul II de pensii nu se desfiinţează, nu se naţionalizează

Pilonul II de pensii nu se desfiinţează şi nu se naţionalizează, a declarat, miercuri, prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Recomandări
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, precizând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "4 partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.