Cum și-au învins românii teama de vaccinare. „Mor prea mulţi. Asta ne-a speriat”

×
Codul embed a fost copiat

Maratonul vaccinărilor din acest sfârşit de săptămână are loc în Bucureşti şi în alte mari oraşe din ţară. Măsura de încurajare a imunizării vine după ce săptămâna trecută au fost vaccinaţi mai mulţi români decât pe toată durata verii.

Dar tot nu stăm bine. Campania de vaccinare trebuie intensificată dacă vrem să scăpăm de pandemie. Aşa că unele centre de imunizare vor funcţiona în toate zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, până la sfârşitul anului.

În Bucureşti sunt deschise opt centre. Cei care vor să se vaccineze nu au nevoie de programare, trebuie doar să aibă la ei buletinul. Echipele medicale vor sta la dispoziţia lor până la miezul nopţii.

Reporter: „Pentru a câta doza v-aţi vaccinat?”
Femeie: „Primă cu Johnson.”
Reporter: „Şi de ce aşa târziu?”
Femeie: „N-a fost pe lista mea de priorităţi momentan.”
Reporter: „Şi acum de ce e o prioritate?”
Femeie: „S-au băgat restricţii, să mă protejez…”

78% dintre cei care s-au imunizat în ultima săptămână provin din rândul populaţiei active.

Citește și
politie
Un copil de 4 ani a fost găsit de polițiști dezorientat și parțial îmbrăcat pe stradă, după ce ar fi căzut de la etajul unu

Reporter: „V-aţi vaccinat?”
Bărbat: „Da.”
Reporter: „Cu a câta doza?”
Bărbat: „Prima.”
Reporter: „Păi şi de ce aţi venit aşa târziu?”
Bărbat: „Mi-era frică, teamă aşa, nu ştiu.”

Tânăr: „Tocmai acuma m-am hotărât să mă vaccinez din cauza vârstei. Adică, abia am făcut 18 ani şi am dreptul.”

În cazul celor care se vaccinează cu Johnson&Johnson, certificatul verde se eliberează în zece zile. Spre deosebire de Pfizer, unde durează 31 de zile, Moderna - 38 de zile şi Astra Zeneca - nouă săptămâni.

Acţiuni similare sunt în desfăşurare în Sibiu, Braşov, Piteşti, Ploieşti sau Cluj. La Cluj, maratonul are loc la centrul drive through, unde au ajuns sute de maşini.

dr. Borțan, medic centru drive through: „Vor mai multă siguranţă. Oamenii sunt speriaţi pentru că incidența persoanelor decedate este din ce în ce mai mare.”

În tot acest timp, în zona rurală ajung mai multe caravane mobile.

Localnic: „Bineînţeles că ne-am hotărât, mor prea mulţi, asta e treaba. Asta ne-a speriat.”

În comuna Schela, din Gorj, în special vârstnicii au cerut să fie imunizaţi. Până acum nu au avut încredere în eficiența vaccinurilor, însă mulţi s-au speriat după ce au văzut cât de mulţi oameni mor.

Localnic: „Mi-a fost şi un pic teamă, eu ştiu, dar acum m-am hotărât. Am zis că aşa e bine.”

Localnic: „M-am hotărât şi cred că e înspre binele meu şi al familiei mele. Îndrum să vină toată lumea, ca să scăpăm de pandemie.”

Valeriu Gheorghiță, preşedinte Comitetul Naţional de Vaccinare: „Sperăm că un număr tot mai mare de persoane să se adreseze pentru vaccinare, pentru că doar în felul acesta reducem riscul de a face o formă gravă, de a ajunge la spital, de a pierde viaţa din cauza maladiei Covid-19.”

 

Numărăm în acest moment doar 6,2 milioane de persoane vaccinate cu schemă completă. Aşa se explică de ce România se afla pe locul șase din Europa, în topul ţărilor cu cele mai multe cazuri de Covid în la mia de locuitori. Şi pe locul nouă dacă ne raportăm la nivel mondial.

Chiar dacă oamenii par să înţeleagă în număr tot mai mare ca serurile anti-Covid sunt singurele arme împotriva formelor grave de boală, cifrele încă nu ne ajută! Ar mai trebui vaccinaţi încă 4,8 milioane de români dacă vrem să atingem imunizarea în masă. Şi ar trebui să facem asta cât mai curând dacă nu vrem ca valul cinci să vină peste noi înainte să scăpăm de valul patru. În prezent, rata de vaccinare a populaţiei adulte este mai mică de 45 %, mult sub pragul de 70 % care ne-ar scăpa de pandemie.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Scădere a numărului de vaccinați. Doar 57.000 de români au făcut prima doză
Scădere a numărului de vaccinați. Doar 57.000 de români au făcut prima doză

Prima zi de weekend vine cu o scădere a numărului de vaccinați față de ultimele zile.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.