Cununia religioasă a fostului principe Nicolae cu Alina-Maria Binder va avea loc în 30 septembrie, la Sinaia

×
Codul embed a fost copiat

Cununia religioasă a fostului principe Nicolae cu Alina-Maria Binder va avea loc în 30 septembrie, la Sinaia. Ceremonia va fi oficiată la Biserica ”Sfântul Ilie” şi va fi urmată de o recepţie la care sunt aşteptaţi invitaţi din ţară şi străinătate.

”Nicolae al României şi Alina-Maria Binder sunt încântaţi să anunţe oficierea cununiei religioase la Biserica ”Sfântul Ilie” din Sinaia, în data de 30 septembrie 2018. Cununia religioasă va fi urmată de recepţie la care vor participa invitaţi din România şi de peste hotare”, a anunţat, duminică, pe Facebook, fostul principe Nicolae.

Acesta a precizat că mai multe detalii vor fi oferite în apropierea evenimentului.

Fostul principe Nicolae a spus, joi, de Ziua Regalităţii, că relaţiile sale cu membrii familiei regale ”nu sunt cele mai bune” şi, chiar dacă nu are comunicare cu aceştia, îi va invita la nuntă.

Ziua Regalităţii a fost marcată în oraşul arădean Pecica de Asociaţia „Amicii Regelui Mihai”, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local, fiind prezent şi fostul principe Nicolae, alături de soţia sa Alina.

Citește și
principele Nicolae
Regele Mihai l-a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana. Explicatia Casei Regale pentru decizia istorica

Cuplul a făcut un tur al mai multor obiective din oraş, cum ar fi şcoli, o brutărie şi o fermă de bivoli. Cei doi au vizitat şi ”Stejarul Regelui”, plantat în ziua naşterii M.S. Regele Mihai I, aflat în piaţa din centrul oraşului.

Întrebat de jurnalişti despre nunta sa, Nicolae a declarat că va trimite o invitaţie fiecărui membru al familiei regale.

”Sper că vor veni”, a spus fostul principe, care nu a dorit să dezvăluie şi alte nume de pe lista de invitaţi. El a precizat totuşi că are invitaţi din toată Europa, dar şi din SUA şi Australia.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Fostul principe Nicolae, despre relațiile cu membrii familiei regale. ”Nu sunt cele mai bune”
Fostul principe Nicolae, despre relațiile cu membrii familiei regale. ”Nu sunt cele mai bune”

Aflat în judeţul Arad de Ziua Regalităţii, Fostul principe Nicolae a spus că relaţiile cu familia regală nu sunt bune, în continuare, informează news.ro.

Regele Mihai l-a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana. Explicatia Casei Regale pentru decizia istorica
Regele Mihai l-a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana. Explicatia Casei Regale pentru decizia istorica

Decizie istorica luata de Regele Mihai Intai. Fostul Suveran al Romaniei i-a retras nepotului sau, Principele Nicolae, dreptul de a mai fi "Alteta Regala".

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.