Cutremur în Arad. Intervenţie a pompierilor după cutremur la tencuieli şi elemente căzute de pe clădiri. Primele imagini

×
Codul embed a fost copiat

Pompierii au intervinit, marţi seară, după ce în municipiul Arad localnici de pe mai multe străzi au raportat că elemente de construcţie şi tencuieli au căzut de pe faţadele unor clădiri în urma cutremurului de 5,2 pe Richter.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad declară că au primit mai multe apeluri de la locuitori de pe străzi din zona centrală şi din zona arhitecturală a oraşului, cum ar fi străzile Mărăşeşti, Episcopiei, Decebal sau Lucian Blaga.

"Avem solicitări pentru degajarea unor elemente de construcţie de pe clădiri, cum ar fi tencuieli sau elemente din componenţa arhitecturală a imobilelor. Nu sunt semnalate alte incidente sau victime. De asemenea, echipaje operative au fost trimise în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaştere în municipiu şi judeţ", a declarat, purtătorul de cuvânt al ISU Arad, Alexandra Klein, conform Agerpres.

Un cutremur semnificativ, de magnitudine 5,2 pe Richter, s-a produs marţi seara, la ora locală 20:26, în Banat, judeţul Arad, potrivit Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Seismul s-a produs la o adâncime de 6 kilometri, la 24 km E de Arad, 50 km NE de Timişoara, 74 km SE de Bekescsaba, 93 km N de Reşiţa.

Citește și
taxi
Un taximetrist din Constanța ar fi încercat să violeze o clientă în vârstă de 21 de ani. Bărbatul a fost reținut

Primarul din Arad, Călin Bibarţ, după cutremur: Nu avem oameni răniţi, nu avem pagube majore nicăieri

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, s-a aflat, marţi seară, pe străzile din Arad, pentru a evalua pagubele produse de cutremur, el afirmând că nu sunt oameni răniţi şi nici pagube majore. Bibarţ a precizat că elementele de construcţie au căzut de pe clădiri vechi şi neîngrijite şi a avertizat că vor fi date amenzi şi va continua supraimpozitarea celor care nu îşi repară locuinţele.

”Am dat o tură prin oraş, nu avem victime, nu avem oameni răniţi, nu avem pagube majore nicăieri. Mai sunt situaţii unde au căzut... evident clădirile vechi, clădirile neîngrijite acum îşi arată faţa mai puţin plăcută. Bine că nu a căzut, că putea să cadă în cap la un trecător sau la cineva. Sunt pagube la acoperiş şi mai sunt unele elemente care stau să cadă”, a declarat Călin Bibarţ, marţi seară, într-un live pe Facebook.

Edilul din Arad a avertizat că vor fi date amenzi celor care nu îşi îngrijesc clădirile în care locuiesc.

”Vom continua şi cu amenzile şi cu supraimpozitarea pentru toţi cei care nu doresc şi nu înţeleg că au nu doar drepturi, în calitate de proprietari, ci şi obligaţii. În rest, să sperăm că nu vom mai avea probleme mai departe. Suntem cu echipajele în teren, suntem cu arma la picior, în caz că trebuie să intervenim undeva, să putem interveni. Cu Dumnezeu înainte şi cu mult calm”, a subliniat Bibarţ.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Cutremur cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter, în România. A fost urmat de o replică. FOTO și VIDEO
Cutremur cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter, în România. A fost urmat de o replică. FOTO și VIDEO

Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter s-a produs, marți seara, în județul Arad, fiind resimţit în mai multe oraşe din ţară, anunţă Institutul pentru Fizica Pământului.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.