De ce a apărut aurora boreală pe cerul României. „A fost o furtună magnetică destul de puternică”

×
Codul embed a fost copiat

Un fenomen rar, specific zonelor din nordul planetei, care a colorat cerul într-un roșu aprins, a fost văzut duminică seară din țara noastră.

Chiar dacă unii oameni nu au înțeles prea bine despre ce este vorba, experții ne confirmă că am asistat la aurora boreală.

La noi fenomenul este vizibil, la o asemenea intensitate, doar o dată la câteva zeci de ani.

Așa că pasionații au profitat de ocazie și au făcut fotografii care au făcut înconjurul internetului.

Mulți oameni au fost surprinși duminică seară când s-au uitat spre cerul de un roșu aprins. Imediat, pe rețelele de socializare au curs imaginile cu fenomenul inedit, care s-a văzut în mai toate locurile din țară.

Citește și
apicultor, sua, accident camion
Peste 250 de milioane de albine eliberate după un accident. Apicultorii, mobilizare de urgență, în SUA

Localnică: „Eram în trafic, m-am oprit într-o parcare unde puteam observa mai bine fenomenul şi chiar discutam cu colegii cât e de spectaculos.”

Localnică: „A fost wow, a fost frumos.”

Alexandru este pasionat de astrofotografie și a mers pe câmp, la zeci de kilometri de oraș, ca să vadă cum cerul se colorează. Imaginile făcute de el sunt acum vedete pe internet.

Alexandru Babiuc, pasionat de astrofotografie: „Am văzut inițial o lumină roșiatică și păreau niște coloane albicioase, verticale. Nu îmi venea totuși să cred pentru că aurora nu ar trebui să se vadă sau foarte rar se vede la latitudini atât de joase.”

Experții ne spun că am văzut aurora boreală, care a fost la intensitate maximă doar câteva minute. Fenomenul se vede destul de rar la noi.

Mihai Crișan, reprezentantul asociației Severe Alert Sălaj: „Se vede odată la 4-5 ani, dar la o intensitate mult mai scăzută. Ce aţi văzut acum seara nu a fost văzut în România cam de 20 de ani.”

Adrian Bâlba, cercetător: „Lumina s-a văzut printr-un travers de atmosferă, mai groasă în zona noastră, care reține culoarea albastră și lasă să treacă culoarea roșie.”

Aurora a durat o oră și s-a văzut cel mai bine acolo unde cerul a fost senin.

Andrei Juravle - vicepreședinte Societatea Română pentru Astronomie Culturală: „A fost o furtună magnetică destul de puternică, declanșată de soare, de o furtună solară. S-a văzut foarte frumos, un roșu intens, cu striații verticale.”

Aurora boreală a putut fi văzută și alte țări învecinate României, cum ar fi Ungaria sau Slovacia.

Reporteri: Daniel Preda, Alexandra Clej, Yvette Mîrza

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Peste 250 de milioane de albine eliberate după un accident. Apicultorii, mobilizare de urgență, în SUA
Peste 250 de milioane de albine eliberate după un accident. Apicultorii, mobilizare de urgență, în SUA

În nord-vestul statului american Washington, liniștea a fost perturbată de un zumzet.

Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”
Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”

În Covasna, unde a ajuns și președintele Nicușor Dan, ploaia s-a oprit și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere. Chiar și așa, vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case.

Un câine rănit a fost legat cu un cablu de o mașină și târât până lângă un râu. Ce a pățit femeia care a maltratat animalul
Un câine rănit a fost legat cu un cablu de o mașină și târât până lângă un râu. Ce a pățit femeia care a maltratat animalul

O femeie de 64 de ani din județul Suceava a ajuns în atenția autorităților, după ce a maltratat un câine rănit și slăbit, lovit de o mașină.

Recomandări
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.

Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”
Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”

În Covasna, unde a ajuns și președintele Nicușor Dan, ploaia s-a oprit și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere. Chiar și așa, vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.