De la botez la spital. Ce au descoperit inspectorii OPC la un restaurant din Feldioara

Feldioara - 10

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Braşov au suspendat, sâmbătă seara, activitatea unui restaurant din Feldioara unde a avut loc un botez în urma căruia aproximativ un sfert dintre participanţi au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară.

Conform şefului Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, Sorin Susanu, reprezentanţii instituţiei au oprit, de asemenea, de la comercializare mai multe produse neconforme, în vederea distrugerii acestora.

Potrivit acestuia, în timpul controlului, la respectivul restaurant ar fi fost descoperite mai multe nereguli, inclusiv produse din carne cu termenul de valabilitate expirat în noiembrie anul trecut şi alte alimente păstrate în condiţii necorespunzătoare.

Sorin Susanu a adăugat că reprezentanţii societăţii comerciale respective s-ar fi apărat arătând că o parte dintre produsele cu care a fost gătit meniul au fost aduse de către cei care au organizat botezul, însă nu ar fi putut prezenta documente prin care să demonstreze că au îndeplinit cerinţele legale stabilite pentru astfel de cazuri.

Un număr de 11 persoane, printre care un copil, s-au prezentat, sâmbătă seara, la spital, cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară, după ce au consumat din preparatele servite la un botez în localitatea Feldioara, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

Citește și
Raul WS
Trapperul Raul WS a murit la doar 23 de ani, la aproape un an de când a fost bătut crunt în Costinești

O parte dintre cei 11 s-au prezentat, cu stare de rău, la Centrul de permanenţă din Feldioara şi au fost transportaţi, ulterior, la spital, la Braşov, de echipajul SMURD ATPVM Covasna (de transport victime multiple). Restul s-au adresat direct unităţii medicale din municipiul reşedinţă.

Conform sursei citate, la respectivul botez ar fi participat, în total, 40 de adulţi şi cinci copii.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Trapperul Raul WS a murit la doar 23 de ani, la aproape un an de când a fost bătut crunt în Costinești
Trapperul Raul WS a murit la doar 23 de ani, la aproape un an de când a fost bătut crunt în Costinești

Poliţiştii din Constanţa au anunţat, miercuri, că fac verificări pentru a stabili dacă moartea traperului Raul WS a fost legată de faptul că acesta a fost bătut de două persoane în vara anului trecut, la ieşirea de la un festival din Costineşti.

Cazinoul din Constanța, vandalizat la două săptămâni după inaugurare. Turiștii au desprins foiţele de aur de pe pereţi | FOTO
Cazinoul din Constanța, vandalizat la două săptămâni după inaugurare. Turiștii au desprins foiţele de aur de pe pereţi | FOTO

Primăria Constanţa a anunţat, miercuri, că, după două săptămâni de la inaugurare, Cazinoul a fost vandalizat. Unii vizitatori au desprins foiţele de aur de pe pereţi, iar alţii au lovit cu picioarele pereţii proaspăt restauraţi.

Cum au picat hoții care se dădeau drept medici și jefuiau bătrâni. Rezolvarea cazului a venit din Canada
Cum au picat hoții care se dădeau drept medici și jefuiau bătrâni. Rezolvarea cazului a venit din Canada

Doi bărbați din Capitală care pretindeau că sunt medicii au jefuit pensionarii care au făcut greșeala să-i primească în locuința lor, după metoda „Accidentul”, care a făcut sute de victime.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă
Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă

Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori.

Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”
Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”

Statul român are numeroase vulnerabilități legislative și instituționale, care pot fi speculate cu ușurință de state ostile ca Rusia, în războiul hibrid pe care îl duce împotriva României.