Decizia instanței privind suspectul în cazul uciderii celor doi soți din Bran

×
Codul embed a fost copiat

Bărbatul din comuna Bran suspectat că şi-a ucis vărul şi pe soţia acestuia pe motiv că avea cu bărbatul mort un litigiu privind un teren a fost arestat preventiv, marţi după amiază. El nu are antecedente penale.

Magistraţii braşoveni au is, marţi după amiază, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov privind arestarea preventivă a bărbatului suspectat că a comis dubla crimă din comuna Bran.

Potrivit procurorilor, suspectul, care a recunoscut că i-a atacat pe cei doi soţi cu un cuţit, spunând în schimb că nu a folosit toporul pentru a-i ucide, nu are antecedente penale.
Conform procurorilor, la locul faptei au fost găsite probe materiale, nu şi autorul, care a plecat după uciderea celor doi soţi. Anchetatorii au obţinut un mandat de percheziţie pentru a intra în locuinţa suspectului, care este vecin cu victimele. Tatăl bărbatului le-a deschis anchetatorilor uşa, în timp ce suspectul s-a refugiat în podul casei, scrie News.ro.

Acesta era înarmat cu un cuţit, ameninţând că se omoară, atunci când poliţiştii de la acţiuni speciale au ajuns în podul casei şi chiar s-a zgâriat cu cuţitul.

Citește și
politie
Două femei din Columbia au fost forțate să se prostitueze în Cluj de doi români. Victimele, supraveghete permanent

„A avut loc o negociere, cei de la acţiuni speciale au un om pregătit pentru astfel de situaţii şi negocierile au fost şi s-au terminat lucrurile fără acte victime. În faţa negociatorului a cedat, a înţeles probabil” a declarat procurorul Adrian Radu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

În ceea ce priveşte recunoaşterea parţială a faptelor, procurorii au explicat că inculpatul nu a recunoscut fapta în întregime. El a is că i-a lovit cu cuţitul pe cei doi soţi, nu şi agresiunea cu toporul.

În ceea ce priveşte mobilul crimei, procurorii au stabilit că exista o stare conflictuală mai veche între bărbatul care i-a ucis pe cei doi soţi şi pompierul ucis. La Judecătoria Zărneşti se afla un proces civil în care cei doi se judecau pe tema graniţei dintre curţile celor doi veri, iar în luna martie procesul are stabilit termen. Anterior, Poliţia a primit alte trei sesizări în care suspectul îi reclama pe fratele şi pe tatăl bărbatului decedat pentru violare de domiciliu, tulburare de posesie şi distrugere, cauzele fuseseră soluţionate prin clasare.

Nu există în schimb date conform cărora victimele sau familia lor să îl fi reclamat anterior pe bărbatul suspect de crimă. În schimb, în faţa procurorului inculpatul a afirmat că are istoric în ceea ce priveşte bolile psihice.

„A încercat să justifice (fapta – n.r), în acest context a fost afirmaţia”, subliniat procurorul.

Procurorii urmează a stabili dacă inculpatul are probleme psihice.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Două femei din Columbia au fost forțate să se prostitueze în Cluj de doi români. Victimele, supraveghete permanent
Două femei din Columbia au fost forțate să se prostitueze în Cluj de doi români. Victimele, supraveghete permanent

Două femei din Columbia au fost exploatate sexual de doi români, în perioada aprilie – noiembrie 2024. Aceştia le-ar fi forţat să se prostitueze în Marea Britanie şi în România, folosit violenţa fizică şi psihică.

România cere ajutorul statelor UE pentru a salva Salina Praid. Mecanismul activat de urgență de autorități
România cere ajutorul statelor UE pentru a salva Salina Praid. Mecanismul activat de urgență de autorități

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a activat, duminică noaptea, Mecanismul European de Solidaritate pentru Salina Praid.

Ce se întâmplă la salina Praid. Autoritățile au construit o linie de apărare de urgență
Ce se întâmplă la salina Praid. Autoritățile au construit o linie de apărare de urgență

Autorităţile au construit o linie de apărare de 750 m, cu 500 m de panouri metalice şi 14.000 de saci cu nisip, pentru a proteja gospodăriile din Praid de viitura provocată de prăbuşirea planşeului unei mine vechi de la Salina Praid.

Recomandări
Nicușor Dan, întâlniri cu Volodimir Zelenski și cu șeful NATO, la Vilnius. Președintele României, invitat la Kiev
Nicușor Dan, întâlniri cu Volodimir Zelenski și cu șeful NATO, la Vilnius. Președintele României, invitat la Kiev

Președintele României, Nicușor Dan, va avea, luni, a întâlnire bilaterală cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, la Vilnius, Lituania, în cadrului summit-ului B9 și Țările Nordice.  

PSD negociază pe funcții intrarea la guvernare, înainte să discute pe măsuri, în timp ce economia este pe marginea prăpastiei
PSD negociază pe funcții intrarea la guvernare, înainte să discute pe măsuri, în timp ce economia este pe marginea prăpastiei

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”
Vești proaste de la BNR pentru Guvern, care se chinuie să scadă deficitul: „Este greu de crezut că putem ajunge la 7%”

Deficitul după patru luni este cu 0,3 puncte procentuale mai mic decât anul trecut, dar atingerea țintei de 7% din planul bugetar pe termen mediu pare improbabilă, a declarat Matei Kubinschi de la BNR.