Decizie a CCR privind Legea pensiilor. Hotărârea este definitivă

pensionari
Pro TV

Curtea Constituţională a declarat parţial neconstituţională Legea pensiilor, în urma sesizării formulată de PNL şi USR.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a decis:

I. A is obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.25 alin.(1) şi art.63 lit.a) şi b) din Legea privind sistemul public de pensii sunt neconstituţionale.

II. A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „cu valabilitate permanentă” cuprinsă în art.52 cu referire la lit.a) din Legea privind sistemul public de pensii este constituţională în raport cu criticile formulate”, se arată în comunicatul CCR, citat de News.ro.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

Citește și
profesori
Profesori care folosesc metode moderne de predare, premiați de mediul privat

În 27 decembrie 2018, deputaţii PNL şi USR au înaintat Curţii Constituţionale o sesizare privind neconstituţionalitatea noii Legi privind sistemul public de pensii, considerând că, prin unele prevederi ale actului normativ, este deschisă posibilitatea încălcării dreptului constituţional la pensie al angajatului, fără ca acest lucru să fie determinat de neîndeplinirea unei obligaţii aflată în sarcina acestuia.

Dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale privesc condiţionarea dreptului la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligaţiei fiscale de achitare a contribuţiilor reţinute angajatului prin stopaj la sursă. Astfel, este deschisă posibilitatea încălcării dreptului constituţional la pensie al angajatului, fără ca acest lucru să fie determinat de neîndeplinirea unei obligaţii aflată în sarcina angajatului, consideră semnatarii sesizării.

De asemenea, este instituită o discriminare nejustificată între persoanele cu dizabilităţi care urmează să beneficieze de pensie, fiind aplicată o măsură de reducere a stagiului de cotizare minim doar pentru o anumită categorie de persoane şi nu pentru toţi cetăţenii cu nevoi speciale.

În plus, este instituită o condiţie obligatorie pentru persoanele care urmează să beneficieze de pensie de invaliditate de a îndeplini un stagiu minim de cotizare de minimum 15 ani, fapt care generează situaţii în care persoanele în cauză sunt discriminate şi supuse unui dublu standard, se mai arată în sesizare.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Ministrul Educației vrea ca elevii să nu mai meargă la școală de la ora 8.00
Ministrul Educației vrea ca elevii să nu mai meargă la școală de la ora 8.00

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat miercuri, că nu exclude adoptarea unei formule conform căreia nu toate şcolile să înceapă programul la ora 8.00.

Profesori care folosesc metode moderne de predare, premiați de mediul privat
Profesori care folosesc metode moderne de predare, premiați de mediul privat

Cu o rată a absenteismului care se dublează în fiecare an, școala românească pierde teren în fața noii generații. Elevii vor să fie încurajați să-și exprime ideile, nu să memoreze pasaje întregi.

Eugen Teodorovici,
Eugen Teodorovici, "izolat" la Bruxelles în problema listei UE cu paradisurile fiscale

Uniunea Europeană are o nouă ''listă neagră'' a țărilor considerate paradisuri fiscale. Pe lista votată, marți seară, de miniștrii de finanțe europeni au fost incluse încă 10 nume, printre care țări arabe ori insule exotice.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor comerciale impuse de Trump
The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor comerciale impuse de Trump

Industria siderurgică europeană este amenințată de tarifele de 50% impuse de Donald Trump, costurile ridicate la energie și surplusul de oțel ieftin din China, avertizează unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Germania.

Interdicția de intrare în SUA pentru cetățenii din 12 țări a intrat în vigoare. Alte 7 țări, vizate de restricţii
Interdicția de intrare în SUA pentru cetățenii din 12 țări a intrat în vigoare. Alte 7 țări, vizate de restricţii

Interdicţia de a intra în Statele Unite impusă cetăţenilor din 12 ţări săptămâna trecută de către Donald Trump a intrat în vigoare luni, la ora 4.01 GMT (7.01, ora României), potrivit decretului prezidenţial, relatează AFP.