Decizie a Ministerului Sănătății, după acuzaţiile că sânge contaminat din spitale e aruncat în canal

Sânge
Emanuel ungureanu

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat că va trimite Corpul de control la Spitalul Universitar din Bucureşti, unde au apărut imagini cu resturi de sânge şi deşeuri infecţioase care sunt aruncate în canalizare.

"Trimitem Corpul de control la Spitalul Universitar. Măsurile vor fi dure. Vrem să respectăm procedurile şi să aflăm de ce la cel mai mare spital din Capitală s-a ajuns la astfel de derapaje. Este cu atât mai şocant cu cât doamna manager este medic pe ATI şi ar trebui să ştie acest lucru”, a declarat ministrul Victor Costache, potrivit News.ro.

Ministrul nu a exclus să fie identificate şi alte derapaje.

"Evident că nu putem exclude şi alte derapaje. Nu au voie să facă asta, trebuie să respecte procedurile şi vom analiza procedurile de la Spitalul Universitar”, a declarat Costache.

Ministrul a adăugat că este necesară o staţie de epurare la acest spital şi că un program amplu de modernizare a Spitalului Universitar trebuie iniţiat.

Citește și
Sânge
Emanuel Ungureanu: Spitalele aruncă mii de litri de sânge contaminat direct în canalizare

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat, marţi, că mii de litri de sânge contaminat şi alte deşeuri infecţioase de la sute de unităţi sanitare din România sunt aruncate zilnic în sistemul de canalizare. Deputatul a publicat fotografii de la Spitalul Universitar Bucureşti şi susţine că pericolul este uriaş pentru sănătatea publică.

”Mii de litri de sânge contaminat şi alte deşeuri infecţioase de la sute de unităţi sanitare din România sunt aruncate ZILNIC în sistemul de canalizare!!! În imaginile pe care le vedeţi aici, sângele din sălile de operaţie, contaminat cu diferite bacterii periculoase din Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti dar şi alte fluide biologice contaminate sunt evacuate în sistemul de canalizare prin intermediul chiuvetelor sau chiar ale WC-urilor, fără să se respecte procesul de decontaminare! Pericolul pentru sănătatea publică este unul uriaş!”, arată, marţi, Emanuel Ungureanu, într-o postare pe Facebook intitulată ”Bombă ecologică”.

Acesta a adresat un apel către direcţiile de sănătate publică să demareze un control împreună cu Ministerul Sănătăţii şi al Mediului ”pentru a avea urgent o analiză a dimensiunilor acestui dezastru cu implicaţii catastrofale pentru sănătatea publică”.

În replică, managerul Spitalului de Urgență a anunțat că va depune plângeri penale.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Managerul SUUB amenință cu plângeri penale, după noile dezvăluiri ale lui Ungureanu
Managerul SUUB amenință cu plângeri penale, după noile dezvăluiri ale lui Ungureanu

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Adriana Nica, a anunțat că Departamentul juridic a finalizat o plângere penală care va fi depusă "cel târziu" miercuri împotriva celor care "denigrează" unitatea medicală.

Emanuel Ungureanu: Spitalele aruncă mii de litri de sânge contaminat direct în canalizare
Emanuel Ungureanu: Spitalele aruncă mii de litri de sânge contaminat direct în canalizare

Deputatul USR Emanuel Ungureanu afirmă, marţi, că mii de litri de sânge contaminat şi alte deşeuri infecţioase de la sute de unităţi sanitare din România sunt aruncate zilnic în sistemul de canalizare.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.