Decizie CNCD. Cât va plăti Tăriceanu pentru că l-a făcut Fuhrer pe Iohannis

Decizie CNCD. Cât va plăti Tăriceanu pentru că l-a făcut Fuhrer pe Iohannis
Getty

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost amendat, miercuri, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu 2.000 de lei pentru că l-a făcut Fuhrer pe Klaus Iohannis.

 

Tăriceanu a fost găsit vinovat de discriminare şi încălcare a dreptului la demnitate, în urma unor afirmaţii făcute la adresa şefului statului.

Liderul ALDE a făcut o serie de afirmaţii, în data de 16 aprilie, pe pagina de socializare, în care a utilizat termenul de ”Fuhrer” la adresa lui Iohannis.

Potrivit CNCD printre afirmaţiile considerate a fi discriminatorii sunt: ”Pe domnul Iohannis l-au lăsat nervii. Cred că izolarea nu-i prieşte nici domniei sale, cum nu ne prieşte nici nouă. Doar aşa îmi explic atacul furibund la toţi cei care nu sunt de acord cu instrucţiunile de la Cotroceni. Astăzi a revenit la împărţirea politicienilor. Între buni şi răi. Cum sunt absolut convins că mă număr printre subiect. Pentru că ne aducem aminte de cum ne spunea acum vreo lună şi jumătate că coronavirusul este doar o durere în gât şi puţină febră şi îl punea pe Cîţu să fugă din fata Parlamentului”.

Citește și
Calin Popescu Tariceanu
Tăriceanu: Iohannis să dovedească în Parlament că „PSD că se luptă să dea Ardealul ungurilor”

Afirmaţiile reprezintă ”faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată”, a explicat CNCD.
Hotărârea a fost adoptată cu şapte voturi ”pentru” şi unul ”împotrivă”.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Tăriceanu, nervos: ”Există vreo explicație pentru nesimțirea de care ați dat dovadă?”
Tăriceanu, nervos: ”Există vreo explicație pentru nesimțirea de care ați dat dovadă?”

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu afirmă că Guvernul Orban i-a umilit pe românii care au stat ore întregi, duminică, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac.

Tăriceanu: Iohannis să dovedească în Parlament că „PSD că se luptă să dea Ardealul ungurilor”
Tăriceanu: Iohannis să dovedească în Parlament că „PSD că se luptă să dea Ardealul ungurilor”

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu vrea ca preşedintele Klaus Iohannis să vină în Parlament pentru a prezenta dovezile care au stat la baza acuzaţiilor privind existenţa unei înţelegeri între PSD şi autorităţile de la Budapesta cu privire la Ardeal.

Tăriceanu cere închiderea site-ului Preşedinţiei, pentru că
Tăriceanu cere închiderea site-ului Preşedinţiei, pentru că "a publicat informaţii false"

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu anunţă că se alătură celor care au solicitat închiderea de urgenţă a site-ului presidency.ro, considerând că ”acest site a publicat în mod repetat informaţii complet false sau care nu au legătură cu realitatea”.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.