Zeci de pompieri se luptă de ore bune cu flăcările, în Sibiu și Dâmbovița. Nu se știe cauza acestor incendii

×
Codul embed a fost copiat

Două mesaje Ro-Alert au fost trimise locuitorilor din Sibiu și Dâmbovița la primele ore ale zilei, după ce două incendii puternice au cuprins un depozit de deșeuri textile și o hală cu produse chimice. Zeci de pompieri se luptă și acum cu focul.

Flăcările și fumul înecăcios de la depozitul de deșeuri textile aflat la marginea Sibiului au fost observate, în jurul orei 7:00 de către vecinii de la casele din apropiere. Oamenii au sunat imediat la 112, iar la fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje.

Din cauza vântului puternic și a degajărilor mari de fum, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert. Peste 200 de tone de haine și resturi de material au ars pe o suprafață de aproximativ 250 de mp. De mai bine de șase ore, pompierii se luptă să stingă incendiul.

Incendiu masiv în Dâmbovița

Tot în zori, salvatorii au fost alertați să intervină și în Dâmbovița, după ce o hală cu produse chimice a fost cuprinsă de flăcări, în localitatea Butimanu. Misiunea pompierilor nu s-a încheiat nici acum. 11 autospeciale intervin pentru a stinge ultimele focare. În ajutor au venit și militari de la ISU București-Ilfov.

Depozitul cu produse chimice a ars pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați. Deocamdată, nu se știe cauza acestor incendii. Atât de aici!

Citește și
incendiu hala
Incendiu devastator la o hală din Dâmbovița. Flăcările au distrus peste 1.000 de metri pătrați
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
Citește și...
Incendiu puternic la un depozit de deșeuri din Sibiu. Locuitorii au primit mesaj RO-Alert | FOTO & VIDEO
Incendiu puternic la un depozit de deșeuri din Sibiu. Locuitorii au primit mesaj RO-Alert | FOTO & VIDEO

Pompierii din Sibiu intervin, miercuri, pentru stingerea unui puternic incendiu care a cuprins un depozit de deşeuri din Viile Sibiului, care se manifestă cu flacără şi degajări mari de fum. A fost emis mesaj RO-Alert.  

Incendiu devastator la o hală din Dâmbovița. Flăcările au distrus peste 1.000 de metri pătrați
Incendiu devastator la o hală din Dâmbovița. Flăcările au distrus peste 1.000 de metri pătrați

Pompierii din Dâmboviţa intervin, miercuri dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o hală din localitatea Butimanu. Din cauza fumului puternic a fost transmis mesaj RO-Alert.

Pompierii din mai multe județe au luptat cu un incendiu violent în Mureș. Flăcările, extinse pe aproape 2000 de metri pătrați
Pompierii din mai multe județe au luptat cu un incendiu violent în Mureș. Flăcările, extinse pe aproape 2000 de metri pătrați

Un incendiu violent a izbucnit luni noapte în Reghin. Focul a cuprins o hală în care se aflau mai multe ateliere și s-a extins pe aproape 2.000 de metri pătrați.  

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Cristi Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Va fi pe bancă la Mondialul Cluburilor
Gazzetta Dello Sport: Cristi Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Va fi pe bancă la Mondialul Cluburilor

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.