DNA: Managerul Institutului de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, sub control judiciar pentru mită
Corneliu Toader, medic neurochirurg şi manager al Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, a fost plasat sub control judiciar de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de dare de mită.
Radu-Mircea Gorgan, şef Neurochirugie la "Bagdasar-Arseni", are aceeași măsură pentru luare de mită.
Potrivit unui comunicat la DNA transmis, miercuri, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de marţi, în cazul lui Radu-Mircea Gorgan. Acesta este medic neurochirurg, şef Secţie Neurochirurgie IV Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Bucureşti, medic şef Clinică Neurochirurgie Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", prof. univ. dr. în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila" din Bucureşti, şef disciplină Neurochirurgie Universitatea "Carol Davila"". Este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată, cu 89 de acte materiale.
De asemenea, sub control judiciar a fost plasat şi Corneliu Toader, medic neurochirurg, în calitate de manager al Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, conferenţiar universitar în cadrul UMF "Carol Davila", pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 23 septembrie 2024 - 3 martie 2025, Radu-Mircea Gorgan ar fi primit, în mod direct, de 89 de ori, sume de bani cuprinse între 200 de lei şi 1.000 de euro (în total peste 25.000 de euro) de la mai mulţi pacienţi sau aparţinători ai acestora, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale sale în calitate de medic neurochirurg şi şef Secţie Neurochirurgie IV la "Bagdasar-Arseni", respectiv efectuarea ori dispunerea efectuării de intervenţii chirurgicale, servicii, investigaţii şi consultaţii medicale de specialitate, dar şi de prescrieri medicale sau internări în cadrul secţiei IV.
În data de 28 noiembrie 2024, în contextul scoaterii la concurs a unui post de profesor universitar în cadrul Universităţii 'Carol Davila', Radu-Mircea Gorgan, în calităţile deţinute în cadrul UMF, ar fi pretins pentru altul, în mod direct, de la inculpatul Corneliu Toader, cunoscând calitatea acestuia de manager al Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare, angajarea preferenţială a unei persoane pe un post de farmacist în cadrul Institutului, în schimbul stabilirii nominale şi transmiterii componenţei comisiei de concurs către factorii decidenţi din cadrul Universităţii 'Carol Davila', conform dorinţei concurentului Corneliu Toader, astfel încât acesta să fie favorizat în detrimentul altor potenţiali candidaţi, spun anchetatorii.
În aceste împrejurări, potrivit procurorilor, Corneliu Toader ar fi promis că va întreprinde demersurile necesare pentru angajarea respectivei persoane pe postul de farmacist, demersuri care au fost puse efectiv în practică.
În schimbul acestor avantaje, DNA menţionează că Radu-Mircea Gorgan ar fi făcut mai multe demersuri pentru a-l favoriza pe Corneliu Toader:
- i-ar fi permis să stabilească informal componenţa comisiei de concurs (cu excepţia preşedintelui, despre care se ştia că va fi Gorgan Radu-Mircea) şi a comisiei de contestaţii, cu persoane despre care cei doi ar fi apreciat că vor respecta decizia deja luată de inculpat, adică aceea de a-l declara câştigător al concursului pe Corneliu Toader;
- l-ar fi ajutat pe concurentul Corneliu Toader să îşi îndeplinească dorinţa de a-şi stabili comisia de concurs preferată, astfel încât acesta să fie favorizat în detrimentul altor concurenţi şi astfel să obţină cu siguranţă postul de profesor universitar, prin area informală, directă ori prin mijloace de comunicare electronică, a viitorilor membri ai comisiilor şi convingerea acestora să participe în comisii;
- i-ar fi permis inculpatului Corneliu Toader, prin toate acţiunile de mai sus, să aibă acces la informaţii nepublice (la acel moment) privind componenţa comisiilor de concurs şi contestaţii, creându-i astfel acestuia un ascendent faţă de alţi potenţiali concurenţi;
- ar fi stabilit scriptic, în mod oficial, componenţa comisiilor de concurs şi contestaţii, conform dorinţei concurentului Corneliu Toader, şi ar fi transmis instituţional propunerile respective către factorii decidenţi din cadrul Universităţii "Carol Davila";
- s-ar fi folosit de ascendentul funcţiilor deţinute atât în cadrul universităţii, cât şi în cadrul Spitalului "Dr. Bagdasar-Arseni" şi în calitate de viitor preşedinte al comisiei de concurs ar fi descurajat participarea la concursul în discuţie a unui alt medic, conferenţiar universitar, creând şi în acest mod o situaţie de superioritate pentru concurentul Corneliu Toader.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să nu părăsească teritoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, să nu exercite profesia de cadru didactic în instituţiile din sistemul de învăţământ medical de stat şi să nu exercite profesia de medic în instituţiile din sistemul public medical de stat, respectiv să nu exercite activităţi de conducere/management în instituţiile din sistemul public medical de stat, informează DNA.