Doctorița poreclită „doamna cu coasa” de la Spitalul Pantelimon a fost dusă la Parchet pentru o percheziţie informatică

×
Codul embed a fost copiat

Una dintre cele două doctorițe arestate preventiv pentru omor calificat în dosarul morților suspecte de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” a fost adusă de procurori să asiste la o percheziție informatică.

Maria Miron şi colega sa, Mirela Păiuş, se află în arest preventiv din data de 8 august, fiind acuzate că ar fi provocat decesul unui pacient internat la Terapie intensivă prin scăderea intenţionată a dozei de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale.

Conform referatului de arestare preventivă, anchetatorii au găsit la locuinţa doctoriţei Maria Miron un prospect al substanţei noradrenalină (intitulat "Noradrenalină tartrat Hypericum 2mg/ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă"), precum şi două înscrisuri olografe în care sunt menţionaţi o mare parte din pacienţii decedaţi în perioada de început a lunii aprilie, asistenţii care au fost repartizaţi pe saloanele ATI din aceeaşi perioadă, precum şi menţiunea "curăţenie în telefon".

Procurorii au tras concluzia că Maria Miron îşi propunea să şteargă probe din telefon, dorind să îngreuneze desfăşurarea anchetei.

Cu privire la aceste înscrisuri, doctoriţa a recunoscut că îi aparţin şi că au fost întocmite de ea, aspect consemnat în procesul-verbal de percheziţie domiciliară.

Citește și
medic sinucis
Iubitul uneia dintre doctorițele arestate de la Spitalul Pantelimon ar fi încercat să se sinucidă. De ce se temea

Între timp, un deputat USR a sesizat Parchetul General și a cerut ca ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, să fie cercetat pentru abuz în serviciu și neglijență.

Emanuel Ungureanu, deputat USR: „Rafila a făcut un control superficial că era obligat să emită un ordin prin care să trimită o comisie mixă formată din 10 specialiști."

O reacție ar putea să apară pentru că premierul Marcel Ciolacu l-a chemat la sediul Guvernului pe dr. Alexandru Rafila. Tema discuției, spun surse politice, ar fi scandalul de la Spitalul Pantelimon.

Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unui denunţ formulat de Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Sfântului Pantelimon. Ea le-a relatat procurorilor că, la data de 10 aprilie, a fost sunată de o asistentă medicală, care i-a mărturisit faptul că pe Secţia ATI a spitalului, de joi (4 aprilie) până sâmbătă (6 aprilie), au murit în jur de 20 de pacienţi, întrucât medicii de gardă, respectiv Maria Miron şi Mirela Păiuş, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienţi internaţi, de la 15 sau 20 ml/h la 1ml/h sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Medicul care a încercat să se sinucidă este iubitul doctoriței poreclite „Doamna cu coasa” de la Sf. Pantelimon | STENOGRAME
Medicul care a încercat să se sinucidă este iubitul doctoriței poreclite „Doamna cu coasa” de la Sf. Pantelimon | STENOGRAME

Iubitul doctoriției de la Spitalul Sfântul Pantelimon, poreclită „Doamna cu coasa”, ar fi încercat să se sinucidă într-o toaletă publică din centrul istoric al Brașovului, unde se desfășoară și un festival de jazz.

Iubitul uneia dintre doctorițele arestate de la Spitalul Pantelimon ar fi încercat să se sinucidă. De ce se temea
Iubitul uneia dintre doctorițele arestate de la Spitalul Pantelimon ar fi încercat să se sinucidă. De ce se temea

Iubitul uneia dintre doctorițele de la Spitalul "Sfântul Pantelimon", arestate pentru omor calificat, ar fi încercat să se sinucidă, în Brașov.

Legiștii, poziție clară: Pacientul de la Pantelimon a murit după scăderea dozei de noradrenalină. Probabilitate de peste 99%
Legiștii, poziție clară: Pacientul de la Pantelimon a murit după scăderea dozei de noradrenalină. Probabilitate de peste 99%

Decesul pacientului de 54 de ani de la Pantelimon s-a produs, cu o probabilitate de 99%, la momentul scăderii dozei de noradrenalină, apreciază legiștii, care au identificat ”trei deficite semnificative în acordarea îngrijirilor” în acest caz.

O doctoriță de la Spitalul Pantelimon a reclamat că a fost amenințată de un bărbat. „Ne este teamă să mai venim la muncă”
O doctoriță de la Spitalul Pantelimon a reclamat că a fost amenințată de un bărbat. „Ne este teamă să mai venim la muncă”

Se țin lanț incidentele la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală. O doctoriță de la terapie intensivă a depus plângere la poliție, după ce un bărbat a intrat în unitatea sanitară și a amenințat-o.

Probleme la Spitalul Sf. Pantelimon după scandalul morților suspecte. Surse: Finanțarea de la CNAS va scădea în septembrie
Probleme la Spitalul Sf. Pantelimon după scandalul morților suspecte. Surse: Finanțarea de la CNAS va scădea în septembrie

Scandalul morților suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon duce și la probleme istrative și de personal, nu doar de natură penală. Conducerea a avut probleme legate de asigurarea gărzilor, dar a anunțat că găsit o soluție până la finalul lunii.   

Recomandări
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte

Conservatorul, Karol Nawrocki, cu orientare politică apropiată de cea a lui Donald Trump, a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia. După numărarea tuturor voturilor, istoricul naționalist a adunat 50,9%.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan. Președintele va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice din Lituania
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan. Președintele va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice din Lituania

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.