Doi bărbați au fost arestați pentru tâlhărie. Cum își înșelau victimele pentru a intra în locuințe

politie

Doi bărbaţi care furau din locuinţe în care intrau pretinzând că sunt angajaţi ai unei companii de furnizare a energiei electrice au fost arestaţi preventiv pentru tâlhărie în locuinţă, furt calificat şi înşelăciune.

Cei doi acţionau în mai multe zone din Bucureşti, iar când au fost prinşi furând au agresat fizic o femeie, transmite News.ro.

Cei doi bărbaţi, cu vârste de 28, respectiv 33 de ani, acţionau în municipiul Bucureşti, iar poliţiştii au date că au comis furturi din locuinţe, pretextând că sunt angajaţi ai furnizorului de curent electric şi trebuie să intre în apartamente pentru a citi contorul.

Ei se aflau în atenţia poliţiştilor şi au fost prinşi în 7 octombrie, chiar după ce comiseseră un furt şi o tâlhărie.

"S-a procedat la supravegherea celor în cauză, la data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 11.30, fiind observaţi imediat după ce au părăsit în fugă un imobil din sectorul 4 şi au plecat cu un autoturism. Poliţişti din cadrul Secţiei 14 i-au urmărit, prins şi imobilizat, concomitent fiind preluat şi un apel 112 prin care o persoană reclama săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie dintr-o locuinţă aflată în blocul supravegheat. În urma probatoriului istrat s-a reţinut în sarcina bărbaţilor comiterea unei infracţiuni de tâlhărie, constând în pătrunderea în locuinţa unei femei de 87 de ani, sub pretextul că ar fi angajaţi ai unei companii cu obiect de activitate în domeniul furnizării de energie electrică şi, după simularea citirii contorului de curent, i-au solicitat unei femei, aflate în locuinţă, să le schimbe o bancnotă de 200 de lei. Ulterior, femeia l-a observat pe unul dintre bărbaţi că a sustras o sumă de bani din geanta proprietarei, iar când i-a atras atenţia a fost agresată fizic, în acest fel reuşind să fugă din locuinţă cu aproximativ 3.000 de lei”, informează Poliţia Capitalei, într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă.

Citește și
hoti
Perioada sărbătorilor, propice pentru hoți. Cum se desfășoară un furt din locuințe

Poliţiştii au indicii conform cărora cei doi bărbaţi ar mai fi comis două infracţiuni de furt din locuinţă, prin acelaşi mod de operare, ambele în Sectorul 1 al Capitalei. Prima dintre infracţiuni ar fi avut loc în 11 septembrie, când folosind aceeaşi metodă ei ar fi furat 2.000 de lei de la o femeie de 76 de ani, iar a doua infracţune s-ar fi produs în 14 septembrie, când suspecţii ar fi pătruns în locuinţa unor pensionari sub pretextul că unul dintre bărbaţi lucrează la o societate de cablu şi televiziune, iar celălalt este angajat la o firmă de distribuţie energie electrică, amândoi având de efectuat verificări cu privire la echipamentul electric, ulterior, profitând de neatenţia acestora, sustrăgând suma de 1.700 de lei.

Poliţiştii fac verificări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor doi.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
La furat fără pantaloni. Ce a putut să spună un hoț în fața judecătorilor
La furat fără pantaloni. Ce a putut să spună un hoț în fața judecătorilor

Un bărbat din Constanța judecat pentru furt a declarat în fața judecătorilor că a participat la spargerea unei locuințe în fundul gol după ce pantalonii i s-au agățat într-un gard iar el nu purta nici lenjerie intimă.

Perioada sărbătorilor, propice pentru hoți. Cum se desfășoară un furt din locuințe
Perioada sărbătorilor, propice pentru hoți. Cum se desfășoară un furt din locuințe

Perioada sărbătorilor și a vacanței de iarnă este una foarte propice hoților din locuințe, atrag atenția oamenii legii.

Bărbat arestat după ce a furat biciclete de peste 53.000 lei din scări de blocuri şi curţi
Bărbat arestat după ce a furat biciclete de peste 53.000 lei din scări de blocuri şi curţi

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost arestat preventiv pentru furt calificat, după ce a sustras zeci de biciclete din scări de blocuri sau curţi ale mai multor locuinţe din municipiul Constanţa, prejudiciul produs depăşind 53.000 de lei.

O veveriță, principalul suspect de furt. Cum a „pedepsit-o” stăpâna casei
O veveriță, principalul suspect de furt. Cum a „pedepsit-o” stăpâna casei

O veveriţă este principalul suspect într-un caz de furt din faţa unei locuinţe din New Jersey.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.