Doi bărbați au murit loviți de tren într-o mașină, în Suceava

×
Codul embed a fost copiat

Accident cumplit pe o cale ferată din judeţul Suceava. Doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren şi târâtă aproape 200 de metri.

Deşi echipajele de urgenţă au ajuns foarte repede la faţa locului, medicii nu au mai putut face nimic pentru cei doi.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului.

Accidentul s-a petrecut la trecerea de cale ferată Bursuceni-VereSti. Mecanicul locomotivei le-a spus poliţiştilor că a apucat să îi vadă pe cei doi bărbaţi când au oprit maşina lângă calea ferată şi au luat un pachet dintr-un microbuz. Au plecat însă imediat de pe loc, fără să mai observe trenul. Au fost loviţi în plin şi n-au mai avut nicio şansă de supravieţuire.

Mecanicul a sunat imediat după ajutor, iar la faţa locului au ajuns două ambulanţe şi un echipaj ISU de descarcerare. Din păcate însă, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva pe cei doi bărbaţi de 39, respectiv 55 de ani.

Citește și
harta
Coronavirus România, 3 octombrie. Județele cu peste 100 de cazuri în ultimele 24 de ore

În tren erau 15 călători şi niciunul nu a păţit nimic. Din cauza blocajului de pe calea ferată, aceştia au plecat spre destinaţie cu maşini de ocazie.

Traficul feroviar a fost blocat aproape două ore până când pompierii au reuşit să desprindă maşina de locomotivă şi să elibereze calea ferată. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Adolescent de 17 ani din București, internat la ATI cu sindrom inflamator multisistemic apărut în urma COVID-19
Adolescent de 17 ani din București, internat la ATI cu sindrom inflamator multisistemic apărut în urma COVID-19

Un adolescent care ar fi fost infectat cu noul coronavirus se află la terapie intensivă şi are sindrom inflamator multisistem.

Coronavirus România, 3 octombrie. Județele cu peste 100 de cazuri în ultimele 24 de ore
Coronavirus România, 3 octombrie. Județele cu peste 100 de cazuri în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 3 octombrie. Municipiul Bucureşti (206) şi judeţele Iaşi (172), Neamţ (148), Vaslui (101) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare.

Specialiștii de la CDC au identificat noi simptome ”periculoase” ale Covid-19 la adulți
Specialiștii de la CDC au identificat noi simptome ”periculoase” ale Covid-19 la adulți

Adulții pot suferi uneori de simptome periculoase, care seamănă cu un sindrom legat de coronavirus la copii, au declarat cercetătorii de la Centrul SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC).

Recomandări
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene

Uniunea Europeană ia în calcul să ofere României un răgaz pentru a adopta măsuri de reducere a deficitului bugetar. În plus, Bruxelles-ul ar urma să amâne procedura pentru deficit excesiv.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.