Doi copii, agresați sexual de un călugăr și un îngrijitor de la Mănăstirea Frăsinei. Băieții erau filmați

Fostul episcop de Huși și un fost călugăr, trimiși în judecată pentru viol. Victimele cer daune de la episcopie
StirilePROTV

Doi bărbaţi, unul dintre ei fiind călugăr la Mănăstirea Frăsinei din judeţul Vâlcea, au fost arestaţi preventiv după ce au violat şi au agresat sexual doi copii, unul în vârstă de 10 ani şi altul de 13 ani.

 

 

Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că procurorii au început iniţial urmărirea penală faţă de un bărbat, reţinut, pentru viol în formă continuată, agresiune sexuală în formă continuată, agresiune sexuală şi corupere sexuală (3 acte materiale), iar câteva zile mai târziu au început urmărirea penală faţă de un alt bărbat, reţinut şi el, pentru viol în formă continuată şi corupere sexuală în formă continuată, potrivit news.ro.

“Din probatoriul istrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în vara anului 2021, în timp ce inculpaţii se aflau la Mânăstirea Frăsinei, de pe raza comunei Muereasca, au dezvoltat relaţii de amiciţie cu două persoane vătămate, în vârstă de 10 şi 13 ani, cărora le remiteau diverse cadouri şi sume de bani, ca urmare a ajutorului acordat de aceştia la vânzarea unor obiecte bisericeşti, astfel că, în perioada iulie - septembrie 2021, inculpaţii au întreţinut în prezenţa minorului în vârstă de 10 ani, în mod repetat şi în diverse încăperi din incinta Mănăstirii Frăsinei, acte sexuale, iar în cursul lunii septembrie 2021, pe parcursul a patru zile consecutive, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 10 ani de a-şi exprima voinţa datorită vârstei fragede, l-au atras pe acesta în diverse camere ale mănăstirii şi l-au determinat să întreţină, în mod repetat, acte sexuale orale cu inculpaţii”, au explicat procurorii.

Sursa citată a precizat că alte agresiuni sexuale asupra copiilor au avut loc şi în luna septembrie.

Citește și
Steven Tyler
Solistul Aerosmith, Steven Tyler, este acuzat de agresiune sexuală asupra unei minore. Faptele ar fi fost comise în anii 1970

“Totodată, în cursul lunii septembrie 2021, pe parcursul a 4 zile consecutive, inculpaţii, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 10 ani de a-şi exprima voinţa, l-au determinat pe acesta să asiste la întreţinerea de acte sexuale orale între cei doi inculpaţi precum şi să efectueze acte de natură sexuală ce au dus la satisfacţia sexuală a acestora. În aceeaşi perioadă, unul dintre inculpaţi, profitând de imposibilitatea minorului în vârstă de 13 ani de a-şi exprima voinţa şi oferindu-i diverse sume de bani, l-a determinat pe acesta să e şi să efectueze acte sexuale pentru satisfacţia sexuală a inculpatului”, a mai menţionat Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Cei doi bărbaţi, unul fiind călugăr la Mănăstirea Frăsinei, au fost prezentaţi, separat, judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă, fiind emis pe numele acestora câte un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Expert american: China intenţionează să atace Taiwanul, dar o agresiune ar putea avea loc după 2030
Expert american: China intenţionează să atace Taiwanul, dar o agresiune ar putea avea loc după 2030

China ”intenţionează” să atace Taiwanul, însă nu până la sfârşitul acestui deceniu, estimează un expert în probleme din regiunea Asia-Pacific de la Departamentul american al Apărării, Ely Ratner, relatează AFP.

Solistul Aerosmith, Steven Tyler, este acuzat de agresiune sexuală asupra unei minore. Faptele ar fi fost comise în anii 1970
Solistul Aerosmith, Steven Tyler, este acuzat de agresiune sexuală asupra unei minore. Faptele ar fi fost comise în anii 1970

Solistul formației Aerosmit, Steven Tyler, a fost citat oficial într-o plângere depusă în California, pentru agresiune sexuală asupra unui minor, relatează presa americană săptămâna aceasta, potrivit News.ro.  

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale
Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale

Preşedintele ales Nicuşor Dan merge, duminică, în Polonia, unde va participa la marşul “Milionului de Inimi” alături de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro european la alegerile prezidenţiale din Polonia şi unde va ţine şi un discurs.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.