Doi fraţi de 18 și 20 de ani au murit după ce au intrat cu maşina într-un copac, în Neamț

Accident Neamt
IPJ Neamț

Doi fraţi în vârstă de 18, respectiv 20 de ani au murit după ce au intrat cu maşina într-un copac situat pe marginea DN 15D, în localitatea Crăieşti, comuna Bozieni, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ.

"Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 20 ani, din Oniceni, conducea un autoturism din direcţia Roman spre judeţul Vaslui, pe un sector de drum în pantă ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un arbore şi s-ar fi răsturnat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu, potrivit Agerpres.

La faţa locului au intervenit pompierii cu modulul de descarcerare şi două ambulanţe.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a precizat că forţele de intervenţie au găsit un autoturism care a lovit un copac şi că în maşină se aflau două persoane. Cele două victime - bărbaţi de aproximativ 19 ani şi 20 ani - au fost descarcerate, însă au decedat.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.

Citește și
rabla
Fechet: Programele Rabla și Casa Verde Fotovoltaice ar putea fi afectate de reducerile bugetare „doar ca soluţie extremă”
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Fechet: Programele Rabla și Casa Verde Fotovoltaice ar putea fi afectate de reducerile bugetare „doar ca soluţie extremă”
Fechet: Programele Rabla și Casa Verde Fotovoltaice ar putea fi afectate de reducerile bugetare „doar ca soluţie extremă”

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, susține că programele Rabla și Casa Verde ar trebui afectate de reduceri bugetare doar în ultimă instanță, prioritate având tăierile din sporuri, prime și funcții de conducere.

Primăria Capitalei va plăti din bani publici chirii de până la 1.000 € bucureștenilor evacuați din blocuri cu risc seismic
Primăria Capitalei va plăti din bani publici chirii de până la 1.000 € bucureștenilor evacuați din blocuri cu risc seismic

Primăria Capitalei le dă bani de chirie celor care trebuie să se mute din blocurile cu rism seismic care vor intra în proces de reabilitare.

Anchetă de amploare la entitățile implicate în dezastrul de la Praid. Vor fi analizate toate documentele începând cu 2007
Anchetă de amploare la entitățile implicate în dezastrul de la Praid. Vor fi analizate toate documentele începând cu 2007

Corpul de Control al Primului Ministru va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid – a anunțat ministrul Economiei.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.