Doi turiști în Mamaia și-au dat jos plăcuțele de înmatriculare pentru a nu plăti parcarea. Ce au pățit

×
Codul embed a fost copiat

Doi turişti au demontat plăcuţele de înmatriculare ale maşinilor pentru a nu plăti parcarea în Mamaia și au sfârșit prin a fi amendaţi cu câte 500 de lei de către Poliţia Locală. De asemenea, una dintre maşini a fost ridicată de autorităţi.

Primăria Constanţa a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii locali au descoperit în staţiunea Mamaia, în zona Summerland, două maşini care aveau demontate plăcuţele de înmatriculare.

„Cei doi turişti veniţi în vacanţă în staţiunea Mamaia s-au gândit că aceasta este cea mai bună modalitate de a economisi nişte bani, neachitănd taxa de parcare. Dar cum nu au vrut să primească nici amendă pentru acest lucru, şi-au scos numerele de înmatriculare. Din nefericire pentru ei, însă, poliţiştii locali au procedat la identificarea acestora şi i-au sancţionat contravențional cu suma de 500 lei fiecare. Pentru unul dintre contravenienţi s-a dispus şi măsura ridicării şi transportării autovehiculului în parcul auto al municipalităţii situat pe strada Caraiman, nr.1,” a transmis Primăria Constanţa, potrivit News. 

Cât a mai plătit șoferul după ce și-a parcat mașina în Mamaia și și-a înlăturat plăcuțele de înmatriculare

Sursa citată a menţionat că şoferul respectiv a mai plătit 450 de lei – tariful de ridicare maşini, 120 de lei – tariful transport maşini şi 60 de lei – tariful depozitare maşini pe zi.

Celălalt şofer s-a prezentat la maşină, motiv pentru care nu a mai fost ridicată maşina.

Citește și
O oră de parcare costă 500 de lei în Năvodari. Cum s-a ajuns la suma fabuloasă
Taxa de parcare în Mamaia rămâne de 96 de lei/24 de ore. Proiectul de eliminare a plății pe timpul nopții a picat la vot

Preţul parcării în Mamaia, până în această săptămână, a fost de 96 de lei pe zi. Consilierii locali au decis ca parcarea în staţiunea să fie gratuită între orele 19-9.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
Citește și...
Plajele sunt pline de deșeuri de plastic. Turiștii le aruncă, patronii sunt amendați. În final, ajung în farfuria noastră
Plajele sunt pline de deșeuri de plastic. Turiștii le aruncă, patronii sunt amendați. În final, ajung în farfuria noastră

Opt din zece deșeuri aruncate la voia întâmplării, pe plajă, pe litoralul nostru, sunt din plastic.

Taxa de parcare în Mamaia rămâne de 96 de lei/24 de ore. Proiectul de eliminare a plății pe timpul nopții a picat la vot
Taxa de parcare în Mamaia rămâne de 96 de lei/24 de ore. Proiectul de eliminare a plății pe timpul nopții a picat la vot

Controversata taxă pentru parcare din stațiunea Mamaia rămâne în vigoare. Primăria a propus inițial să fie eliminată pe timpul nopții, iar consilierii locali au convenit s-o scoată după orele 20, dar autoritățile locale nu s-au mai înțeles la votul final.

Măsurile luate de hotelierii din Mamaia după ce stațiunea a ajuns pustie. „Mergem până unde se poate”
Măsurile luate de hotelierii din Mamaia după ce stațiunea a ajuns pustie. „Mergem până unde se poate”

Cu plaje extinse, dar aproape goale, și un preț la parcare pe zi, cât jumătate dintr-o noapte de cazare, hotelierii din Mamaia au rămas cu briza prin camere, în loc de clienți.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Inundații devastatoare în Covasna. Sate sub ape, localnici izolați: „Ce-o vrea Dumnezeu, drăguțul, să ne poarte de grijă”
Inundații devastatoare în Covasna. Sate sub ape, localnici izolați: „Ce-o vrea Dumnezeu, drăguțul, să ne poarte de grijă”

S-a rupt cerul și vineri în multe zone din țară, iar în Covasna situația rămâne critică. 300 de locuințe din satele Băcel, Boroșneu Mare și Lunca Mărcușului sunt înconjurate de ape care nu dau semne că se vor retrage curând.

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.