Doi ucraineni au fost salvați de pe munte, în Maramureș, după o noapte întreagă de căutări. Sunt de 3 zile şi 3 nopţi pe drum

×
Codul embed a fost copiat

Salvamontiştii din Maramureş au recuperat doi ucraineni, după o noapte întreagă de căutări. Tineri le-au spus echipelor de căutare că sunt de trei zile şi trei nopţi pe drum, în zonă zăpada fiind mare, iar temperaturile dificile.

Salvamont Maramureş a intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona de frontieră cu Ucraina.

„Apelul venit prin 112 la miezul nopţii ne-a anunţat că în zona mai sus menţionată 2 ucrainieni cu vârsta de 24 respectiv 26 de ani sunt rătăciţi, în hipotermie şi au nevoie de ajutor pentru a putea coborî din munte. Un echipaj al Salvamont Maramureş împreună cu un echipaj al Poliţiei de Frontieră al ITPF Sighetu Marmaţiei din Poienile de sub Munte, au plecat în jurul orei 00.30 spre zona menţionată de cei doi tineri pentru a-i recupera şi a-i coborî în siguranţă. Coordonatele oferite de cei doi ucrainieni au fost confuze, dar ulterior din discuţiile avute cu ei folosind şi un traducător colegii de la STS Maramureş au reuşit localizarea acestora”, au transmis salvamontiştii din Maramureş.

Potrivit acestora, zăpadă esta mare iar zona este greu accesibilă.

„Cei doi ucrainieni au fost găsiţi adineauri sus în munte în apropiera Vârfului Furatic. Li s-a oferit ceai cald şi hrană. Vor fi extraşi şi aduşi până la baza muntelui, coborâre care va dura câteva ore. Din spusele lor ucrainienii sunt din Odesa şi sunt de mai bine de trei zile şi trei nopţi pe drum”, au mai transmis salvamontiştii.

Citește și
Salvamont Maramureş
Doi ucraineni, tată şi fiu, au cerut să fie salvaţi după ce au rămas în Munţii Maramureşului fără mâncare și apă
Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Doi ani de la izbucnirea războiului din Ucraina, în cifre: Cum studiază copiii refugiaților ucraineni din România
Doi ani de la izbucnirea războiului din Ucraina, în cifre: Cum studiază copiii refugiaților ucraineni din România

O anchetă realizată de Organizația Salvați Copiii arată că principalele nevoi ale părinților ucraineni refugiați în România sunt sprijin pentru accesarea serviciilor medicale, cursuri de limbă română și pentru găsirea unui loc de muncă.

Doi ucraineni, tată şi fiu, au cerut să fie salvaţi după ce au rămas în Munţii Maramureşului fără mâncare și apă
Doi ucraineni, tată şi fiu, au cerut să fie salvaţi după ce au rămas în Munţii Maramureşului fără mâncare și apă

Doi cetăţeni ucraineni, tată şi fiu, care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului, au solicitat ajutorul autorităţilor române pentru a fi recuperaţi de pe munte.  

Doi ucraineni care erau pe drum de patru zile, în Maramureş, au fost salvaţi de autorități. Aveau hipotermie cu degerături
Doi ucraineni care erau pe drum de patru zile, în Maramureş, au fost salvaţi de autorități. Aveau hipotermie cu degerături

Doi ucraineni, care erau pe drum de patru zile şi sufereau de hipotermie cu degerături, au fost salvaţi în judeţul Maramureş, după o misiune dificilă la care au colaborat poliţişti de frontieră, pompieri şi salvamontişti.

Cei 9 marinari ucraineni salvați din largul Mării Negre au ajuns în Constanța. Căpitanul e de negăsit
Cei 9 marinari ucraineni salvați din largul Mării Negre au ajuns în Constanța. Căpitanul e de negăsit

Nouă din cei zece marinari ucraineni, salvați de un remorcher românesc din largul Mării Negre, au ajuns în siguranță în Portul Constanța.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.