Dominic Fritz acuză „bandele” AUR că au pătruns ilegal în primărie, prin violențe. Anchetă la Poliția locală

×
Codul embed a fost copiat

George Simion și un grup de simpatizanți AUR au intrat vineri în sediul Primăriei Timișoara, unde au organizat o manifestație ad-hoc. Primarul Dominic Fritz îi acuză de pătrundere ilegală în instituție, iar Jandarmeria a aplicat amenzi.

Scandalul a avut loc vineri în jurul prânzului, iar primarul Timișoarei susține că o „bandă” de membri și simpatizanți AUR au intrat în sediul primăriei, pretextând că vor să se înscrie în audiență, și o dată ajunși în interior au început să strige și să scandeze. Primarul a anunțat că a declanșat o anchetă la Poliția Locală, pentru a stabili cum le-a fost permis accesul în clădire.

„Astăzi, în jurul orei 14.30, (vineri, n.r.) aproximativ 20 de mebrii ai unui partid politic au pătruns în clădirea Primăriei Timişoara, pe o uşă din spatele cladirii destinată accesului publicului, pretinzând că doresc să se înscrie în audienţă. Accesul le-a fost permis de Politia Locala, dar imediat au tulburat liniştea, prin scandări şi zgomote puternice. Poliţiştii locali care asigurau respectarea regulilor de acces în instituţie i-au scos din cladire şi au sesizat elementele de dispozitiv ale Jandarmeriei, aflate în imediata apropiere, într-o misiune de asigurare a ordinii publice”, a transmis Jandarmeria Română, într-un comunicat.

Sursa citată a precizat că persoanele au fost identificate şi urmează să fie sancţionate pentru neportul măştii de protecţie şi tulburarea liniştii publice.

„Precizăm ca Jandarmeria nu are atributii de paza a sediului Primăriei Timişoara si că jandarmii aflati in zona Primariei au actionat imediat dupa ce au fost sesizaţi”, au mai transmis jandarmii.

Citește și
George Simion
Simion, întrebat dacă rămân parlamentarii blocaţi în Parlament: Doar cei care spun că nu votează certificatul

„O bandă de membri şi simpatizanţi AUR, în frunte cu George Simion, aduşi la Timişoara cu autocarul, împreună cu organizaţia Noua Dreaptă din Mehedinţi, au pătruns în mod ilegal în sediul Primăriei, prin forţă fizică. Scopul acestor bande a fost să creeze haos şi panică în instituţie şi printre timişorenii care aveau treburi legitime de rezolvat la Primărie. Este inisibil că Jandarmeria şi Poliţia Locală au asistat impotente la acest act violent”, a scris Dominic Fritz pe contul său de Facebook.

Primarul afirmă că ”asaltul bandelor lui George Simion asupra instituţiilor democratice ale statului, prin tupeu şi intimidare, nu are legătură cu libertatea de exprimare şi ne oferă o pre-vizionare a ceea ce se poate întâmpla cu România, dacă rămânem impasibili la acest fenomen”.

„Accept dreptul oricui de a protesta atât timp cât acest lucru se desfăşoară paşnic, fără a pătrunde, prin violenţă, în Primăria Timişoara, în oricare altă primărie din ţară, în instituţiile statului. Cer instituţiilor abilitate să îi identifice pe cei care au încălcat legea şi să îi sancţioneze pentru a preveni repetarea acestui act, în altă parte. Am declanşat o anchetă la Poliţia Locală, pentru a afla de ce forţele de ordine au permis acţiunea de azi, şi mă aştept ca şi la Jandarmerie să-şi verifice procedurile”, a transmis primarul Timişoarei.

De asemenea, Dominic Fritz afirmă că partidele aflate la guvernare, PSD şi PNL, au datoria să condamne politic ceea ce s-a întâmplat în Timişoara.

„Un lucru să fie clar: pe mine nu mă intimidează aceste violenţe anti-democratice. Doar îmi întăresc convingerea că trebuie să luptăm, mai mult decât oricând, pentru valorile noastre. Timişoara este şi va rămâne un oraş al respectului şi bunului simţ, multicultural şi deschis, unde xenofobia şi violenţa anarhică nu au ce căuta”, a precizat edilul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
George Simion, întrebat dacă parlamentari ai AUR au fost amendaţi după protest: Aşa ar fi logic, recunosc şi nu regret
George Simion, întrebat dacă parlamentari ai AUR au fost amendaţi după protest: Aşa ar fi logic, recunosc şi nu regret

Liderul AUR, George Simion, afirmă, întrebat dacă reprezentanţi ai grupului parlamentar AUR au fost amendaţi în urma protestelor de marţi, de la Parlament, că "aşa ar fi logic", el adăugând că "recunoaşte şi nu regretă fapta".

Simion, întrebat dacă rămân parlamentarii blocaţi în Parlament: Doar cei care spun că nu votează certificatul
Simion, întrebat dacă rămân parlamentarii blocaţi în Parlament: Doar cei care spun că nu votează certificatul

Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a susţinut marţi că parlamentarii "care ies în faţa poporului şi spun că nu votează certificatul" nu vor rămâne blocaţi în Parlament.

VIDEO. Florin Cîțu a fost hărțuit, din nou, de George Simion în Parlament
VIDEO. Florin Cîțu a fost hărțuit, din nou, de George Simion în Parlament

Președintele PNL Florin Cîțu, care ocupă în prezent și funcția de președinte al Senatului, a fost hărțuit, din nou, de co-președintele AUR George Simion.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.