Dorin Cioabă, internat în spital cu noul coronavirus, îi îndeamnă pe romi să aibă încredere în medici

Dorin Cioaba
Dorin Cioaba

Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, internat în Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu împreună cu soţia sa, ambii infectaţi cu noul coronavirus, îi îndeamnă pe romi să aibă încredere în medici şi să meargă la spital să se testeze.

Întrebat dacă testul pentru noul coronavirus pe care l-a făcut a fost pozitiv, Cioabă a confirmat.

"Sunt bine, dar la spital. Sunt eu cu Sighi (Sighişoara - n.r.) aici, acum. (...) Eu am fost în cu aceştia de la stabor. Eu am fost la o judecată şi de acolo m-am dus în maşină, cu trei membri ai staborului şi aceştia toţi trei au ajuns la spital. Acum îmi e teamă şi mie şi am zis să vin să îmi fac şi analize şi mi le repet. Eu am venit să îmi fac analize", a declarat Dorin Cioabă, joi seara, scrie Agerpres.

Cioabă îi îndeamnă pe toţi romii care au simptomele bolii să meargă la spital.

"Să meargă la spital în primul rând, că e foarte bine să vadă, are sau nu are, unde le dă medicamente de răceală şi le trece, că nu e altceva, ca să nu se agraveze, că dacă se agravează, pe urmă nu mai poate să îi salveze nimeni", a mai spus Dorin Cioabă.

Citește și
coronavirus
Spania a redevenit unul dintre locurile fierbinţi pe harta pandemiei. Numărul de cazuri zilnice s-a dublat

La începutul pandemiei de COVID-19, două rude ale lui Dorin Cioabă, un unchi şi soţia acestuia, au decedat din cauza noului coronavirus, însă aveau şi comorbidităţi.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
Citește și...
Avertismentul OMS, după ce a fost atins pragul de 15 milioane de infectări cu COVID-19
Avertismentul OMS, după ce a fost atins pragul de 15 milioane de infectări cu COVID-19

Oamenii trebuie să fie profund conştienţi că acţiunile lor de zi cu zi au un impact asupra cursului pandemiei, a afirmat joi directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Spania a redevenit unul dintre locurile fierbinţi pe harta pandemiei. Numărul de cazuri zilnice s-a dublat
Spania a redevenit unul dintre locurile fierbinţi pe harta pandemiei. Numărul de cazuri zilnice s-a dublat

Spania a redevenit unul dintre locurile fierbinţi pe harta pandemiei. Numărul de cazuri zilnice este aproape dublu față de bilanțurile de acum o săptămână.

Coronavirusul face ravagii peste Ocean. SUA, Mexic și Brazilia, lovite din plin de pandemie
Coronavirusul face ravagii peste Ocean. SUA, Mexic și Brazilia, lovite din plin de pandemie

Peste ocean, California a depăşit New York-ul și este, în acest moment, statul federal american cel mai lovit de criza sanitară.

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.