Dosar penal privind modul în care s-a făcut expertiza ADN în cazul Caracal. Anunțul Parchetului

Reconstituire crime Caracal - 5
Inquam Photos / Bogdan Danescu

Parchetul General a deschis dosar penal in rem în legătură cu modul în care specialiştii de la INML au efectuat expertiza ADN a fragmentelor osoase găsite în butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă, care ar aparţine Alexandrei Măceşanu.

Dosarul penal a fost deschis pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului.

"Vă comunicăm faptul că pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică se află în lucru un dosar penal format ca urmare a unei sesizări privind nereguli în modul de întocmire a analizei ADN de către specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală, ca urmare a expertizei dispuse privind dispariţia minorei Alexandra Măceşanu. Urmărirea penală a fost începută in rem pentru infracţiunile de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 din Codul penal şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din Codul penal", a transmis Parchetul General, informează Agerpres.

Procurorul general interimar Bogdan Licu a declarat marţi, la CSM, că acest dosar in rem a fost deschis în urma iterii unei plângeri depuse de Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu.

Pe 2 septembrie, DIICOT a anunţat, citând un raport al INML, că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

Citește și
caracal, politie
Scandal la reconstituirea crimelor din Caracal. Dincă, aproape să fie atacat: ”Criminalule”

"Din concluziile raportului de expertiză medico-legală rezultă faptul că analiza genetică a probelor biologice de os, reprezentată de elemente dentare selectate din coletul cu fragmente osoase, găsite cu ocazia cercetării la faţa locului în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe, a condus la evidenţierea unui profil ADN unic, aparţinând unei persoane de sex feminin", spunea DIICOT.

Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112 şi, ulterior, i-a incinerat corpul. De asemenea, el susţinea că a ucis-o şi pe cea de a doua fată, Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Crimele din Caracal. Dincă le-a arătat anchetatorilor locul în care a aruncat lucrurile Luizei
Crimele din Caracal. Dincă le-a arătat anchetatorilor locul în care a aruncat lucrurile Luizei

A fost o nouă zi tensionată la Caracal, unde Gheorghe Dincă a fost adus încătușat pentru a 2-a reconstituire: anchetatorii vor să afle de la el ce a făcut, pas cu pas, cu Luiza Melencu - de când a luat-o cu mașina, până când susține că a ucis-o.

Scandal la reconstituirea crimelor din Caracal. Dincă, aproape să fie atacat: ”Criminalule”
Scandal la reconstituirea crimelor din Caracal. Dincă, aproape să fie atacat: ”Criminalule”

Momente tensionate la reconstituirea crimelor de la Caracal. Oamenii prezenți la fața locului au fost la un pas să-l atace pe Gheorghe Dincă, principalul suspect, atunci când acesta a fost scos din mașina poliției, în localitatea Dobrosloveni..

Acuzații grave, cazul din Caracal. Ce a descoperit avocatul în plicul sigilat de la dosar
Acuzații grave, cazul din Caracal. Ce a descoperit avocatul în plicul sigilat de la dosar

Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, spune că plicul sigilat aflat la dosarul Alexandrei Măceşanu, în care trebuia să se afle un CD cu înregistrarea discuției telefonice de la 112, era gol.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.