Două eleve au ajuns la spital după ce un coleg a pulverizat spray paralizant în școală, ca să se distreze

×
Codul embed a fost copiat

O joacă între câțiva elevi putea fi fatală pentru alți colegi de școală. Două fete au ajuns la spital, acuzând dureri inabile în timpul orelor.

Totul, după ce au intrat într-o sală în care, presupun polițiștii, a fost pulverizată o substanță paralizantă. Totuși, sprayul cu pricina nu a fost găsit. Incidentul s-a produs într-un liceu de presigiu din Iași.

Prima alarmă la 112 s-a dat zilele trecute, când două eleve au acuzat dureri de cap, de gât, tuse seacă, tulburări de echilibru și senzație de slăbiciune. Ambele copile, de 13 ani, au fost duse la spital, unde au rămas internate mai multe zile. Medicii au stabilit că au fost expuse unor substanțe neurotoxice.

dr. Tamara Roșu Solange, șef UPU Spital Sf Maria Iași: „Acest gaz, care este chiar și letal, în anumite situații, este silențios, nu îl simte nimeni, nu îl vede, evoluția o vedem spectaculoasă.”

În total, 3 familii au depus plângere la Poliție, după ce mai mulți copii au avut nevoie de îngrijiri medicale. Surse din anchetă susțin că cel puțin un elev al școlii a pulverizat spray paralizant în baie și în vestiare, ca să se distreze.

Citește și
accident mamaia moto
Un motociclist a lovit un pieton care traversa neregulamentar, în Mamaia. Sunt trei victime

Antonina Bliorț, purt. de cuv. Inspectoratul Școlar Județean Iași: „Aceasta a fost suspiciunea, într-adevăr, dar nu s-a identificat un astfel de obiect în şcoală”

Nicolae Viusenco, director școală: „Nu ne-am putut da seama despre ce este vorba. Ce fel de spray s-a folosit sau de unde este mirosul acela. Nu avem cum să căutăm copii în geantă şi, apoi, avem 1300 de copii, vă daţi seama.”

Ioana Bîlea, purt. de cuv. IPJ Iași: „În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru identificarea persoanei care ar fi pulverizat spray iritant sau lacrimogen.”

Marți, alți doi copii au acuzat stări de rău, iar o echipă de la Centrul de Apărare Chimică și Nucleară a făcut măsurători în școală.

Ionel Roșu, purt. de cuv. ISU Iași: "Rezultatele sunt conform fondului natural, nu s-au constatat depăşiri ale limitelor normale, iar situaţia nu se confirmă."

Cel care a pulverizat substanța paralizantă riscă, deocamdată, cel mult, nota scăzută la purtare, spune conducerea școlii. Însă, în cazul în care unul dintre colegi suferă probleme grave de sănătate, părinţii copilului ar putea răspunde penal.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Un motociclist a lovit un pieton care traversa neregulamentar, în Mamaia. Sunt trei victime
Un motociclist a lovit un pieton care traversa neregulamentar, în Mamaia. Sunt trei victime

Trei persoane au ajuns la spital, una în stare gravă, în urma unui accident produs, marți seară, la intrarea în stațiunea Mamaia.

Operațiunea „Jupiter” se extinde. Percheziții în dosare de extremism și infracțiuni economico-financiare
Operațiunea „Jupiter” se extinde. Percheziții în dosare de extremism și infracțiuni economico-financiare

Polițiștii și procurorii au efectuat miercuri 391 de percheziții la nivel național în cadrul unei operațiuni de amploare care vizează combaterea extremismului și a criminalității economico-financiare.

Momentul în care un bărbat este aruncat de la etaj de un individ. Victima, rănită grav | VIDEO
Momentul în care un bărbat este aruncat de la etaj de un individ. Victima, rănită grav | VIDEO

Incident șocant într-un bloc din Sectorul 6. Un bărbat de 44 de ani a ajuns la spital, după ce a fost aruncat de un individ pe scări.

Recomandări
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Nicușor Dan susține, astăzi, de la ora 10, prima conferință de la Cotroceni. Ce ar putea anunța
Nicușor Dan susține, astăzi, de la ora 10, prima conferință de la Cotroceni. Ce ar putea anunța

Nicușor Dan susține miercuri, prima sa conferință de presă de la instalarea la Palatul Cotroceni.

 

Dezastru ecologic la Praid. Apa sărată a contaminat Târnava Mică. „Nu mai găsești nici în magazine apă”
Dezastru ecologic la Praid. Apa sărată a contaminat Târnava Mică. „Nu mai găsești nici în magazine apă”

La Praid, pericolul se amplifică: pârâul Corund, care a inundat galeriile salinei, varsă în Târnava Mică apă cu un nivel de sare de zece ori peste limita normală, contaminând astfel râul ce alimentează cu apă potabilă zeci de mii de oameni.