Două persoane, printre care un copil de 4 ani, mușcate de șarpe. Au fost transportate de urgență la spital

sarpe
Shutterstock

Un bărbat de 50 de ani din localitatea ieşeană Brăieşti a fost dus, luni, cu elicopterul SMURD la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, după ce a fost muşcat de un şarpe.

Tot luni, un copil de patru ani din comuna Popricani a ajuns la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, părinţii acestuia susţinând că minorul ar fi muşcat, de asemenea, de un şarpe.

”Au fost două solicitări pentru persoane care au declarat că au fost muşcate de şarpe”, a declarat, luni seară, medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.

Potrivit acesteia, este vorba despre un bărbat de 50 de ani şi de un copil de 4 ani.

”Bărbatul de 50 ani a leşinat, el fiind adus cu elicopterul SMURD în UPU la Spitalul «Sfântul Spiridon». Cât priveşte copilul, mama acestuia a spus că a fost muşcat de şarpe. El a fost transferat cu ambulanţa la Spitalul de Copii”, a mai declarat medicul.

Citește și
sarpe
Un bărbat din SUA care s-a injectat cu venin de șarpe timp de 18 ani ar putea salva mii de vieți. „Un tratament incomparabil”

Ambii pacienţi sunt stabili şi sunt conştienţi, iar evoluţia lor este favorabilă.

S-a lăsat mușcat de șarpe pentru a găsi antivenin

Tim Friede, originar din SUA, s-a lăsat mușcat de doi șerpi veninoși în pivnița casei sale și a ieșit din comă patru zile mai târziu, informează AFP.

"Ştiu cum este să mori din cauza unei muşcături de şarpe", a declarat acest american de 57 de ani într-un apel video realizat pentru jurnaliştii de la AFP din locuinţa sa din oraşul Two Rivers, o mică localitate din statul Wisconsin.

Deşi incidentul ar fi putut să îl facă să devină dezgustat de şerpi pentru totdeauna, el şi-a promis pur şi simplu să fie mai prudent în viitor.

Din 2000 până în 2018, Tim Friede s-a lăsat muşcat de şerpi veninoşi de peste 200 de ori şi şi-a injectat el însuşi veninul acestora de peste 650 de ori.

S-a supus acestor experimente extrem de dureroase pentru a viza dobândirea unei imunităţi totale împotriva muşcăturilor lor, sperând să contribuie la dezvoltarea unui antivenin mai bun.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Cum arată bărbatul mușcat de peste 200 de ori de cei mai veninoși șerpi din lume. Sângele lui, antivenin universal
Cum arată bărbatul mușcat de peste 200 de ori de cei mai veninoși șerpi din lume. Sângele lui, antivenin universal

Sângele unui bărbat din SUA care s-a injectat în mod deliberat cu venin de șarpe timp de aproape două decenii a dus la crearea unui antivenin „de neegalat”, spun oamenii de știință.

 

Un bărbat din SUA care s-a injectat cu venin de șarpe timp de 18 ani ar putea salva mii de vieți. „Un tratament incomparabil”
Un bărbat din SUA care s-a injectat cu venin de șarpe timp de 18 ani ar putea salva mii de vieți. „Un tratament incomparabil”

Sângele unui bărbat din SUA care s-a injectat în mod deliberat cu venin de șarpe timp de aproape două decenii a dus la crearea unui antivenin „de neegalat”, spun oamenii de știință.

Un șarpe cu două capete este atracția unui magazin din California. Anomalia apare o dată la 100.000 de nașteri
Un șarpe cu două capete este atracția unui magazin din California. Anomalia apare o dată la 100.000 de nașteri

Un magazin de animale exotice din California are un locatar rar: un șarpe cu două capete. Nu este o iluzie optică.

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.