Dragajul Dunării, un lux. Navele, obligate să ocolească: un drum de 4 ore îl fac în 3 zile

Partea II: Peste tot în lume transportul pe apă este mult mai ieftin decât cel pe uscat. La noi, însă, practica bate teoria. Deşi în mod normal, un vapor parcurge distanţă dintre Turnu Măgurele şi Constanţa în 3 zile, pentru că Dunărea este neîngrijită, cu puncte critice şi apa foarte mică, distanţa se parcurge în 6 zile. Mai grav, la Giurgiu, navele construite în şantierul naval nu pot să iasă pe apă pentru că APDF nu-şi face treaba.

România a avut cândva nave de croziera pe Dunăre. Nu mai are. La Giurgiu, turiştii sunt aduşi cu autocarul de pe Aeroportul Otopeni, îmbarcaţi pe vapor şi trecuţi la bulgari, la Ruse.

Bulgarii au înţeles că turismul înseamnă bani. Vor construi o faleză cu fonduri europene. 5 milioane de euro pentru ca navele de pasageri, croazieră să acosteze la ei.

În proiect suntem şi noi. Banii au fost împărţiţi frăţeşte între Ruse şi Giurgiu.

Nicolae Barbu, primar Giurgiu: Banii i-am împărţit. 5 milioane au luat ei. 3 milioane am luat noi, partea română. Cu 5 milioane ei vor face acel chei care aparţine municipalităţii. Şi au posibilitatea să investească.

Cu 3 milioane de euro primăria va construi un port de ambarcaţiuni mici. Care nu este însă la Dunăre ci pe un canal, departe de cursul fluviului. Locul musteşte de gunoie şi tot felul de resturi care plusc pe apa urât mirositoare. Aici primarul visează să atragă ambarcaţiunile de pe lacul Snagov. Şi acest canal ţine tot de APDF care ar trebui să-l cureţe.

Dănuţ Ofiţeru, director APDF: Ultima dată când am asigurat dragajul în 2012.

Reporter: Oamenii spun că nu s-a mai făcut de 12 ani.

Dănuţ Ofiţeru, director APDF: Ei spun un neadevăr. Ultima activitate de dragaj în canalul Sf. Gheorghe în 2012

Ofiţeru e contarzis de oamenii de afacere din zonă.

Ion Bornea, şef depozit GPL: Nu se vede nimic opreând din cauza nivelului foarte scăzut. Eu lucrez în zona liberă de 11 ani. N-am văzut niciodată dragat

În interiorul canalului este zona liberă Giurgiu, unde mai multe firme stau de luni bune pentru că navele cu marfă nu mai pot intra pe canal.

În zona liberă este şi şantierul naval în care lucrează peste 400 de oamenii. Construiesc vapoare pentru clienţii din toată lumea. În ultima vreme însă şantierul refuză comenzi pentru că nu are pe unde să scoată navele.

Adrian Patriche, director şantier naval: "Avem cerere de nave pe care le refuzăm pentru că riscăm să rămân cu ele 2-3 luni de zile în şantier. Perioada în care noi primim penalităţi de 3,5-5 mii de euro/zi. Vă daţi seama ce înseamnă ca 3 luni de zile o nava să stea în şantier din cauza că nu avem apă pe Dunăre.”

APDF încasează din taxele din porturi mai bine de 3 milioane de euro în fiecare an. Ofiţeru spune însă că banii pleacă pe salarii şi întreţinerea porturilor, iar de dragat nu mai rămân. De-a lungul timpului banii au fost tocaţi aiurea.

Dubova. Malul Dunării.

Revoltător este faptul că în timp ce pentru curăţarea canalelor sau alte investiţii în porturi nu se găsesc bani, pentru o viluţa de protocol la poalele pădurii şi la marginea Dunării s-au găsit.

Oamenii locului spun însă că mai tot timpul aici vin şefii APDF la relaxare.

Dănuţ Ofiţeru, director adjunct APDF: Căsuţa de la Dubova este un punct în care este destinat bazei de intervenţie în cazul poluării accidentale. E realizată din surse proprii. Cred că undeva la 30-40 de mii de euro.

A costat 70 de mii de euro, exact cât ar fi costat dragarea canalului din Giurgiu. Revoltător este şi faptul că actualul ministru al Transporturilor a fost directorul Zonei Libere Giurgiu, înainte de a ajunge în minister şi cunoaşte foarte bine situaţia de aici. Susţine că a schimbat managementul companiei APDF, dar în funcţie a rămas acelaşi director care nu e în stare să ajungă la o înţelegere cu autorităţile locale din Giurgiu şi să schimbe faţa locului.

Din barcă se tot văd conducte care pe vremuri trăgeau apă din Dunăre pentru irigaţii. În total sunt 100 de staţii de pompare pe toată Dunărea din care mai funcționează doar 60, iar vara această nu toate au fost pornite.

Dunărea este aur pentru agricultură noastră. Revoltător este faptul că nu o folosim. Am putea să irigăm 2,1 milioane ha teren adică tot sudul şi o parte din estul ţării. În realiatate irigăm doar pe 72 mii de ha de teren. Asta înseamnă puţin peste 3 la sută din toată suprafaţa.

Staţia de pompare de la Km 388 stă nefolosită de câţiva ani buni. Canalul de legătură cu Dunărea s-a colmatat şi apa nu mai ajunge în staţie.

În faţa unei hărţi plină de găinaţ şi străjuită de două icoane, mecanicul Ştefan arată până unde ajungea pe vremuri apă de aici. Aproape de Bucureşti.

Staţia pare desprinsă dintr-un film apocaliptic. Conducte uriaşe au fost instalate pe 5 staţii de pompare. Sunt ani de când n-au mai pornit.

La o luna după vizită noastră în staţie, la începutul toamnei, faţa locului a prins viaţă. Într-un cadru festivist, care aminteşte de alte vremuri, liderul PSD şi ministrul Agriculturii au venit să se înfrupte din produsele localnicilor şi să anunţe că staţia va fi pusă pe picioare. Deocamdată e dezafectată bucată cu bucată. Cu toate că sunt ani de când staţia n-a mai pornit în faţă jurnaliştilor, ministrul Agriculturii suţine că de aici se fac irigaţii.

Petre Daea, ministrul Agriculturii: Se decuplează de la priză doar 2 nave. Lasă restul să lucreză să avem nivel de exploatare pentru a lucra acum. Nu ne-a permis timpul acum că mergeam pentru că a plouat azi noapte. Mergeam  să vedeţi cum se irigă o cultură dublă de soia.

În campania electorală partidul de guvernământ a promis că va investi în 4 ani 1 miliard de euro în sistemul de irigaţii. Guvernanţii evita să spună cât au invetitit până acum. Şi pentru Dunăre s-a promis tot un miliard de euro. Deocamdată investiţiile nu se văd. Asta nu-i încurcă pe politicieni să se laude între ei şi să pozeze în salvatorii neamului.

Km 340, locul în care Dunărea se rupe în două.

Aici se desparte Dunărea. În dreapta Dunărea Veche, în stânga Braţul Borcea. Apa e scăzută atât de mult încât navele comerciale nu mai au voie să intre pe Dunărea Veche. Sunt obligate pe Braţul Borcea.

Am intrat pe Dunărea Veche. Am rămas înfipţi în mijlocul Dunării. Apa are 20 şi ceva de centimetri. Nu mai ştim încotro s-o apucăm. Sunt nenumărate astfel de locuri în care pur şi simplu rămâi pe nisip.

La km 343 o dragă stă. Autorităţile ştiau de călătoria noastră pe Dunăre, ba mai mult, directorul departamentului naval din ministerul Transporturilor ne-a spus la final că am fost monitorizaţi tot timpul. Coincidenţă sau nu, în faţa noastră au început să apară drage pe apă.

AFDJ-istraţia Fluvială este instituţia care răspunde de întreţinerea Dunării.

Dorian Dumitru, director AFDJ: N-am informaţia că funcţionează. Ar trebui să funcționeze. Pentru că dacă nu funcționează nu are ce să caute.

Bâlbâiala celor care răspund de Dunăre costă enorm.

Căpitanii navei Mercur 206 ne spun cât ocolesc pentru că nu pot pătrunde cu navele pe Dunărea Veche. De la bifurcatie, km 340 până la Cernavodă sunt 48 de kilometri. Navele ocolesc, însă pe Braţul Borcea. Asta înseamnă un ocol de aproape o sută de km, iar pentru că apa e mică, navele fac ţuguri, adică împing barjele pe rând prin punctele critice. Prin urmare, un drum Turnu Măgurele-Constanţa, care putea fi străbătut în 3 zile, acum e făcut în 6 zile. Gabriela Murgeanu este directorul departamentului Naval şi vorbeşte despre bani mulţi îngropaţi în braţul Dunărea Veche.

Gabriela Murgeanu, director departament Naval: Din păcate ONG-urile care sunt foarte active au blocat lucrările câţiva ani.

Dorian Dumitru, AFDJ: Creşteau vitezele şi nu mai puteau să migreze sturionii. De la sturioni ni se trage.

Gabriela Murgeanu, director departament Naval: Şi pentru lucrările de dragaj trebuie obţinute autorizaţii.

Autorizaţiile se obţin de la instituţiile statului, iar dacă s-ar vrea ar putea fi obţinute. Dovadă o găsim câţiva kilometri mai jos unde două drage private scot nisip din Dunăre, cu autorizaţie şi afectează şenalul navigabil.

Dorian Dumitru, AFDJ: S-a adâncit sola extrăgând produse de balastire. S-a creat pantă spre braţul secundar în defavoare braţului principal. Şi normal că la ape scăzute scade nivelul debitul.

Dar nici aici nu se ia nici o măsură. Cea de a treia dragă aparţine AFDJ şi tocmai a sosit la lucru cu doar câteva ore înaintea noastră. Pe lângă dragat pe Dunăre e nevoie de diguri care să dirijeze apă şi să protejeze malurile. Abia acum pe un proiect europen AFDJ face un studiu pentru a înţelege ce e de făcut. Revoltător e faptul că ani la rând nu s-a făcut nimic. Şi bani au fost. În fiecare an, AFDJ rămâne cu bani necheltuiţi şi îi da înapoi statului.

Pentru proprietarii de nave situaţia este dramatică. Nivelul apei e mic, iar navele sunt încărcate doar pe jumătate pentru a nu atinge pământul. Dar statul le taxează că şi când ar fi pline.

Viorel Panait, preşedintele Patronatului din Portul Constanţa: Când barjele încarcă doar jumătatea din cantitatea pe care ar putea-o transporta ele sunt taxate la cantitatea maximă. Prin urmare, tonă de marfă costă aproape dublu. În mod plastic cineva plăteşte pentru situaţia mizerabilă a navigaţiei pe Dunăre. Şi toate acestea se regăsesc în rpetul de transport. Adăugaţi la asta că transportul se opreşte în centrul României, că transportul feroviar în port este dificil, că sunt 33 de linii de cale ferată care sunt fie defecte fie blocate cu vagoane vechi, că viteză de transport pe sistemul ferovial a ajuns la nivelul vitezelor interbelice şi veţi înţelege că mărfurile vor plăti. Pentru că transportul este o activitate în slujba comerţului.