Dragnea: In lume exista acum doua conclavuri: unul la Roma, altul la reuniunea presedintilor de CJ

×
Codul embed a fost copiat

Liderii locali ai Puterii se cearta cu membrii Guvernului. Presedinti de Consilii Judetene PNL si PSD s-au intalnit astazi la Bucuresti, suparati ca ministrul Bugetului le-a cerut sa-si achite din datoriile catre firmele din teritoriu.

 

"Mai bine, sa-si dea demisia ministrul Voinea", au spus unii dintre ei, sustinand ca investitiile, nu restantele reprezinta prioritatea lor.

Supararea liderilor locali ai puterii a fost starnita de ministrul delegat pentru Buget. Printr-o scrisoare, Liviu Voinea le cerea atunci reprezentantilor istratiei locale din toata tara sa-si plateasca datoriile pana la sfarsitul lunii martie. Documentul i-a infuriat intr-atat incat unii l-au rupt pe loc, iar altii au cerut demisia ministrului.

"E obligatorie aceasta consultare, dar noi nu am fost consultati sa spunem si noi ca sunt primarii care nu au bani", a declarat Nicusor Constantinescu, presedintele CJ Constanta.

Citește și
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea spune ca USL ar putea fi periclitata de tranferuri din PDL in PNL: Sa ne gandim serios

In total, primariile si consiliile judetene au datorii de 1,8 miliarde de lei catre diversi prestatori de servicii si lucrari. Nu de mult, FMI a cerut guvernului roman sa reduca rapid nivelul arieratelor istratiilor publice locale. O varianta ar fi ca zonele sarace sa primeasca bani de la judetele bogate.

"Judetul Prahova este unul dintre cele mai bogate ale tarii. Sustine 4 judete si asigura si ce mananca unii prin Bucuresti" a declarat Mircea Cosma, presedinte CJ Prahova.

Dupa discutii cu membrii guvernului, sefii locali au convins Executivul sa se imprumute in numele lor. Pana acum Guvernul a trimis in teritoriu 500 de milioane de lei.

Contre sunt insa in USL si pe seama celui care va ocupa functia de presedinte al Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania. Nicusor Constantinescu, seful Consiliului de la Constanta si Marian Oprisan, presedintele de la Vrancea se lupta pentru aceasta pozitie detinuta pana acum de vicepremierul Liviu Dragnea."Sunt doua conclavuri acum: la Vatican si aici, la noi, pentru Consiliile Judetene" a spus vicepremierul Liviu Dragnea.
 

Articol recomandat de sport.ro
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Citește și...
Antonescu:Nimeni din PNL nu i-a criticat pe liderii PSD pentru atitudinea cooperanta fata de Basescu
Antonescu:Nimeni din PNL nu i-a criticat pe liderii PSD pentru atitudinea cooperanta fata de Basescu

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat pentru "Gandul", in replica la criticile secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, ca nimeni din PNL nu i-a criticat pe liderii PSD pentru atitudinea "cooperanta" fata de presedintele Traian Basescu.

Liviu Dragnea spune ca USL ar putea fi periclitata de tranferuri din PDL in PNL: Sa ne gandim serios
Liviu Dragnea spune ca USL ar putea fi periclitata de tranferuri din PDL in PNL: Sa ne gandim serios

Vicepremierul Liviu Dragnea, secretar general al PSD, a declarat, duminica seara, ca unitatea USL ar putea fi periclitata daca in PNL se vor inmulti tranferurile de la PDL care sa duca la o apropriere a celor doua formatiuni.

10 specialisti vor
10 specialisti vor "redesena" Romania. Paradoxul unui sistem mai "stufos" care sa combata birocratia

Noua harta a Romaniei va fi "desenata" de 10 specialisti, iar regiunile tarii ar putea fi stabilite pana la Paste. Insa, oficial, abia in vara vom vedea proiectul in Guvern.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.