Drogul care i-a provocat moartea Alexei atacă inima și creierul. Ce le-a mărturisit suspectul anchetatorilor DIICOT

×
Codul embed a fost copiat

Un caz șocant, care arată consecințele devastatoare ale consumului de droguri. Părinții unei adolescente de 16 ani îl acuză pe un tânăr de 19 ani din Piatra Neamț că le-a omorât copila.

O știau la o conferință organizată de elevi, când au fost anunțați că fata a murit în casa suspectului. Aflat acum în arest, alături de alţi doi indivizi, tânărul a declarat că a încercat să întrețină relații sexuale cu ea, dar adolescenta a suferit o hemoragie. Medicii legiști au stabilit însă că a murit din cauza intoxicării cu un drog sintetic periculos.

Părinții fetei trec prin cel mai mare coşmar al vieţii lor. Tocmai şi-au îngropat fiica de 16 ani. Alexa era elevă la colegiul Cantemir din Bucureşti, iar luna trecută s-a înscris la o conferinţă organizată de elevii unui colegiu din Piatră Neamţ.

Nicu Ionășchiță, tatăl fetei: „Numai pe ea o aveam, era singurul copil. Făcea parte din Uniunea Scriitorilor din România, era înscrisă la clubul de debate. Avea biblioteca ei, sute de cărţi, sute, sute, citite toate, ştia 4 limbi, urma să devină profesor de engleză...”

Alexa a plecat de acasă pe 30 iulie cu mai mulţi prieteni, însă a ajuns acasă la un tânăr de 19 ani pe care l-ar fi cunoscut pe internet.

Citește și
Dealer de droguri la doar 15 ani. Elev din Capitală, prins când le vindea colegilor substanțe periculoase
Pericolul neştiut asociat consumului de droguri. Cei care se droghează după tratamentul de substituţie riscă supradoza

Nicu Ionășchiță, tatăl fetei: „A venit, a luat-o de la gară cu maşina, nu ştiu ce au făcut după, s-au dus în oraş, au ajuns acasă la el, acolo erau şi părinţii. Am văzut puţin pe camere de supraveghere din casa părinţilor, copilul meu a intrat sănătos..au intrat în dormitor şi acolo nu ştiu ce s-a întâmplat.”

Poliţiştii din Dumbrava Roşie au fost anunţaţi prin 112 de o femeie, cel mai probabil mama tânărului, că fata suferise o hemoragie. Un echipaj de la ambulanţă a ajuns la faţa locului.

Tânărul s-ar fi născut în Italia, iar vecinii lui nu ştiu mai nimic despre el sau despre familia lui. Nici în atenţia poliţiştilor nu figura cu antecedente penale.

În urma incidentului, poliţiştii din Neamţ au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi au cerut expertiza medico legală. Rezultatul a arătat că tânăra murise din cauza unui drog sintetic asemănător amfetaminelor. Substanţa activă este catinona, care spun medicii toxicologi, atacă inima și creierul.

În anchetă au intrat şi procurorii DIICOT, care l-au luat la întrebări pe tânărul de 19 ani. Din probele strânse aceştia au aflat că tânăra ar fi consumat drogul împreună cu suspectul. Acesta le-a spus anchetatorilor şi de unde avea drogurile, iar procurorii au mai reţinut doi suspecţi. Toţi 3 au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri. Tatăl fetei este devastat.

Nicu Ionășchiță, tatăl fetei: „Învăţaţi toţi părinţii... nu ştiu.. ştiţi cât durează? O fracţiune de secundă să-i pună aşa ceva în pahar şi apoi se declanşează hemoragia şi nu mai poate nimeni să o salveze.”

Poliţiştii au stat de vorbă şi cu organizatorii conferinţei la care tânăra trebuia să participe alături de alţi 170 de elevi din toată ţara.

Oniciun Grigoruță, directorul liceului: „Aceşti copii au acorduri parentale semnate în care şi-au dat acordul să vină neînsoţiţi şi să se cazeze unde vor ei în Piatra Neamţ.”

Părinţii fetei spun că nu au semnat şi nici nu ştiau de existenţa unui astfel de document. Mai mult, Inspectoratul şcolar judeţean susţine că directorul liceului trebuia să anunţe orice eveniment la care e partener.

Florentina Moise, inspector şcolar general: „Este o anchetă a Inspectoratul Școlar Neamţ, dar ţinând cont de amploare, nu vrem să împiedicăm cercetările DIICOT.”

Psihologii le recomandă părinţilor să fie atenţi la schimbările de comportament ale copiilor pentru că unele pot fi provocate de consumul de droguri.

Lenke Iuho, psiholog: „Acele comportamente de intensitate, de a ieşi în evidenţă printr-un consum de orice tip, se observa fiziologic pe copil acele schimbări.”

Medicii toxicologi spun că simptomele consumului de droguri precum cel consumat de tânără pot fi identificate. Părinţii trebuie să se alerteze dacă minorii au inexplicabil stări de agitaţie, insomnie sau agresivitate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Pericolul neştiut asociat consumului de droguri. Cei care se droghează după tratamentul de substituţie riscă supradoza
Pericolul neştiut asociat consumului de droguri. Cei care se droghează după tratamentul de substituţie riscă supradoza

Medicul Adrian Abagiu a vorbit despre pericolele neştiute asociate consumului de droguri. El a avertizat că heroina stradală conține substanțe periculoase care complică tratamentul.

Târziu: De ce se teme Simion că mâine ar putea fi arestat? Trebuie să facă public dacă se teme că protestele pot degenera
Târziu: De ce se teme Simion că mâine ar putea fi arestat? Trebuie să facă public dacă se teme că protestele pot degenera

Europarlamentarul Claudiu Târziu s-a întrebat de ce se teme George Simion de arest și dacă știe că la proteste vor avea loc acte ilegale ce necesită intervenția forțelor de ordine.

Nicușor Dan merge în Polonia. Va participa la marșul „Milionului de Inimi” și se va întâlni cu premierul Tusk și Trzaskowski
Nicușor Dan merge în Polonia. Va participa la marșul „Milionului de Inimi” și se va întâlni cu premierul Tusk și Trzaskowski

Nicușor Dan participă duminică, în Polonia, la marșul „Milionului de Inimi”, alături de primarul Varșoviei și candidat proeuropean, Rafał Trzaskowski.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.