Imagini revoltătoare filmate într-un tren spre mare. Ce făceau mai mulți elevi

Drumul spre mare, o provocare pentru mai mulți elevi: 20 de ore, înghesuiți în tren
presasm.ro

Mai mulți elevi din Satu Mare au fost nevoiți călătorească chirciți aproximativ 20 de ore, după ce CFR a decis să nu acorde vagoanele tip cușetă promise pentru tabăra la mare.

Obosiți, ei s-au întins pe coridoarele trenului, fapt ce l-a nemulțumit teribil pe unul dintre conductori.

Peste 150 de elevi sătmăreni au participat la tabăra de la Costinești. Cu câteva luni înainte, organizatorii au primit promisiunea de la CFR că aceștia vor călători în vagoane tip cușetă. Numai că apoi compania s-a răzgândit, notează presasm.ro.

Părinții au reclamat și că, odată oprit în apropiere de Capitală, copii au fost ridicați de pe locuri de alți pasageri, care ar fi avut locuri rezervate tocmai pe cele ocupate de elevi.

De parcă nu era de ajuns, pe lângă aglomerație au fost și temperaturi extrem de ridicate. Nici vorbă să poată deschide geamurile și tinerii au solicitat pornirea climatizării.

Citește și
angajat cfr
Un angajat CFR cu 29 de ani vechime, sef de tura, prezinta ce are in frigider. ”Asta este”

Doborâți de căldură și oboseală, elevii și-au căutat prosoapele de plajă și s-au întins pe unde au găsit loc.

Dacă la plecare, acum două săptămâni, conductorul de tren a fost înțelegător, la întoarcere copiii au avut parte de vociferări.

„Cum vreți să trec pe aici? Vreți să zbor?”, ar fi zis conductorul către elevi.

Copiii și-au primit diferența de bani înapoi.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Victorie pentru studenţii români. Ce se va întâmpla cu biletele CFR gratuite
Victorie pentru studenţii români. Ce se va întâmpla cu biletele CFR gratuite

Studenţii au obţinut o mică victorie de etapă. Deşi iniţial ministrul Finanţelor lua în calcul că cei care au restante să nu mai beneficieze de gratuitate pe căile ferate, acest lucru nu se va întâmpla

Un angajat CFR cu 29 de ani vechime, sef de tura, prezinta ce are in frigider. ”Asta este”
Un angajat CFR cu 29 de ani vechime, sef de tura, prezinta ce are in frigider. ”Asta este”

Un angajat CFR cu 29 de ani vechime, sef de tura, prezinta ce are în frigider. ”Asta este”

CFR, condiții improprii pentru călători și angajați. Unde au ajuns locomotivele noi
CFR, condiții improprii pentru călători și angajați. Unde au ajuns locomotivele noi

CFR Călători închiriază cele mai bune locomotive operatorilor privaţi, în timp ce pasagerii săi se înghesuie în trenuri fără aer condiţionat.

Gara din România unde angajații CFR te trimit la toaletă în pădure. ”Coborâți în boscheți”
Gara din România unde angajații CFR te trimit la toaletă în pădure. ”Coborâți în boscheți”

Gările de pe litoralul nostru nu arată prea bine. Sunt „mai rău ca în India", spun turiștii îngroziți.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.