Echipaj SMURD, “întâmpinat” cu topoare de mai mulți botoșăneni

ambulanta
Pro TV

Un echipaj medical SMURD, chemat să acorde asistență medicală unui bărbat din Tudora a fost „întâmpinat” cu furci și topoare chiar de către familia victimei.

Incidentul a avut loc, duminică, când un apel la numărul unic de urgențe anunța că un bărbat a suferit un accident la unul dintre membrele superioare.

La fața locului a ajuns echipajul de terapie intensivă mobilă a SMURD, însă medicii de pe ambulanță au fost nevoiți să se baricadeze în mașină pentru a se proteja.

Se pare că atât presupusa victimă, cât și familia acestuia se aflau în stare avansată de ebrietate. Aceștia au început să înjure cadrele medicale, apoi s-a ajuns la amenințări.

Ulterior, bărbatul a ieșit urlând din ambulanță, strigând că medicii vor să-l omoare.

Citește și
ambulanta
Un pompier ISU a fost rănit după ce o cutie de bijuterii, aflată lângă maşina să, a explodat

Din curtea presupusului pacient au ieșit rudele acestuia cu toporiști, iar medicii au fost nevoiți să se încuie în ambulanță pentru a se proteja.

La faţa locului au ajuns nu mai puţin de trei echipaje de poliţie, care s-au chinuit să liniştească spiritele, în cele din urmă poliţiştii fiind nevoiţi să folosească spray-ul lacrimogen şi să îl încătuşeze pe pacientul recalcitrant.

Poliţiştii l-au amendat pe scandalagiu cu 1.000 de lei pentru deranjarea liniştii şi ordinii publice, scrie Monitorul de Botoșani.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Femeie dusă la spital cu elicopterul SMURD, după ce a luat foc în timp ce îşi curăţa gospodăria
Femeie dusă la spital cu elicopterul SMURD, după ce a luat foc în timp ce îşi curăţa gospodăria

O femeie din comuna Băleni a fost adusă cu elicopterul SMURD la Spitalul de Urgenţă Galaţi după ce a luat foc în timp ce îşi curăţa gospodăria de resturi vegetale şi gunoaie, a declarat, marţi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Mihai Polinschi.

Un pompier ISU a fost rănit după ce o cutie de bijuterii, aflată lângă maşina să, a explodat
Un pompier ISU a fost rănit după ce o cutie de bijuterii, aflată lângă maşina să, a explodat

S-a dat alarma la Cluj-Napoca, după ce un ofiţer ISU a fost rănit în urma unei explozii. După ce a ieşit din tura, pompierul a observat lângă maşina lui o cutie de bijuterii suspecta, iar când a atins-o, aceasta i-a explodat în mână.

Trei copile din Vaslui, în comă alcoolică după ce au mâncat vişine din ţuică pentru a nu muri de foame
Trei copile din Vaslui, în comă alcoolică după ce au mâncat vişine din ţuică pentru a nu muri de foame

Poveste revoltătoare, în judeţul Vaslui. Trei fetiţe au ajuns miercuri noapte la spital, în comă alcoolică.

Un mort și 5 răniți, după ce un microbuz a lovit o autotutilitară care staționa
Un mort și 5 răniți, după ce un microbuz a lovit o autotutilitară care staționa

Tragedie pe autostrada A1, în judeţul Sibiu. Un bărbat a murit, iar alte cinci persoane au fost rănite după ce un microbuz a lovit o autotutilitară oprită pe banda de urgenţă.

Recomandări
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”

Operațiunea denumită „Rising Lion” a implicat peste 200 de avioane de lupte israeliene, care au lovit aproximativ 100 de ținte pe tot teritoriul Iranului cu peste 330 de muniții.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.